ICCJ. Decizia nr. 1654/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1654/2011
Dosar nr. 536/42/2010
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.V., M.M.B., M.M.I. şi T.V.G. au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 4733 din 23 aprilie 2009 emisă de C.C.S.D. prin care s-au stabilit despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 în cuantum de 681.950 lei şi recunoaşterea dreptului de a primi despăgubiri calculate la cursul euro din momentul emiterii deciziei atacate, decizii care să fie actualizate cu indicele de inflaţie din momentul executării deciziei şi dreptul de a primi întreaga sumă în numerar.
Se arată că reclamanţii au îndeplinit procedura prealabilă, dar C.C. a respins acordarea despăgubirilor la valoarea euro, cu motivarea că „valoarea despăgubirilor a fost stabilită în RON", iar valoarea în euro consemnată în raportul de evaluare este orientativă. Valoarea stabilită de raportul de evaluare în euro este corectă şi despăgubirile trebuie raportate la această valoare dar la data emiterii deciziei şi nu a raportului de evaluare.
Se solicită obligarea la aplicarea indicelui de inflaţie pentru că în lipsa unei prevederi în OUG nr. 81/2007 se aplică art. 1088 şi următoarele C. civ.
Capătul de cerere privind achitarea întregii sume în numerar s-a solicitat a fi admis în baza art. 11 şi 20 din Constituţia României, hotărârile Curţii Constituţionale şi ale C.E.D.O. care au prioritate faţă de legea internă pentru că Fondul Proprietatea nu este funcţional.
Prin Încheierea din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a înaintat dosarul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a admiterii cererii de strămutare prin Încheierea nr. 1425 din 11 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 169 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia atacată C.C.S.D. a emis titlu de despăgubire în favoarea reclamanţilor în cuantum de 681.950 RON valoare stabilită prin raportul de evaluare, dată de referinţă a evaluării este data soluţionării notificării, respectiv 26 septembrie 2005.
Solicitarea de acordare a sumei în echivalent euro la data emiterii deciziei a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că s-ar crea o discriminare faţă de cei în cazul cărora evaluarea şi emiterea deciziei s-a realizat mai repede, iar data soluţionării notificării este un reper ce poate fi respectat în cazul tuturor solicitărilor.
Capetele de cerere privind indexarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri şi achitarea întregii sume acordate cu titlu de despăgubiri în numerar au fost respinse pentru că reclamanţii nu se află în această fază a procedurii, Decizia C.C. nefiind irevocabilă.
În raport de art. 18 din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, reclamanţii nu au făcut opţiunea şi cadrul procesual nu a fost stabilit în contradictoriu cu A.N.R.P.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost apreciată ca neavând acest caracter, deoarece pârâta C.C.S.D. solicită modificarea deciziei şi nu se poate reţine că are pretenţii proprii împotriva reclamanţilor, conform art. 119 alin. (1) C. proc. civ.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii M.V., M.M.B., M.M.I. şi T.V.G.
În motivele de recurs se critică soluţia instanţei de fond deoarece:
- printr-o interpretare greşită a legii se reţine ca data soluţionării notificării, 26 septembrie 2005, deşi la acea dată a fost emis Ordinul nr. 648 de către Prefectul judeţului Călăraşi.
Notificarea s-a soluţionat, în opinia recurenţilor, la data emiterii deciziei pentru că prin ea nu s-a validat ordinul prefectului care este un act intermediar şi, de aceea, paritatea trebuie stabilită în raport de data emiterii deciziei ca fiind data soluţionării notificării.
În ceea ce priveşte acordarea întregii despăgubiri în lei, este criticată soluţia pentru că lipseşte motivarea sentinţei.
În cauză, urma să se facă aplicarea art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi jurisprudenţa C.E.D.O. trebuia aplicată cu prioritate, iar jurisprudenţa a stabilit că F.P. nu funcţionează în mod susceptibil care să ducă la acordarea despăgubirilor.
Referitor la aspectul indexării, criticile din motivele de recurs vizează nemotivarea dar şi aplicarea şi interpretarea greşită a legii pentru că indexarea poate fi cerută odată cu executarea titlului dar se poate cere şi cu ocazia judecării prezentei contestaţii, în baza art. 1088 şi urm. C. civ., altfel, datorită inflaţiei, suma acordată nu mai poate reprezenta o despăgubire reală.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au solicitat anularea deciziei emise de către C.C. prin care s-au stabilit despăgubirile ce urmează să le primească pentru un imobil preluat de stat potrivit Legii nr. 10/2001 şi Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Nemulţumirea reclamanţilor se referă la neemiterea titlului de despăgubire în raport de cursul leu/ euro din momentul emiterii deciziei.
Se constată că în raportul de evaluare este calculată o valoare în euro şi echivalentul în lei de la momentul soluţionării notificării.
Potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor demolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare.
În Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu există nicio altă prevedere astfel că, în mod corect, în raportul de evaluare s-a stabilit valoarea imobilului că a fost preluat abuziv în momentul soluţionării notificării, deci în mod greşit s-a indicat şi valoarea în euro, pentru că evaluarea despăgubirilor nu poate fi făcută decât în moneda naţională, aşa cum va fi emisă şi Decizia C.C.S.D.
În motivele de recurs se critică soluţia instanţei de fond cu privire la data care este considerată dată la care a fost soluţionată notificarea, dar criticile sunt nefondate.
În cauză, notificarea reclamanţilor a fost soluţionată prin Ordinul Prefectului judeţului Călăraşi nr. 648/2005, astfel că aceasta este data soluţionării notificării.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor potrivit cărora prin Legea nr. 247/2005 nu este absolut necesară emiterea unui asemenea ordin, deoarece art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII, se referă tocmai la predarea deciziilor/ dispoziţiilor unităţilor deţinătoare prin care au fost soluţionate notificările până la data intrării în vigoare a legii, dar şi deciziile/ dispoziţiile prin care se soluţionează notificările care nu erau soluţionate.
Deci, C.C. nu preia notificările decât însoţite de Decizia/ dispoziţia unităţii deţinătoare sau ordinele conducătorilor administraţiei publice locale prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Legea a stabilit acest criteriu pentru a evita orice alte interpretări, astfel că nu poate fi avută în vedere paritatea euro/ leu din momentul emiterii deciziei de către C.C., aşa cum solicită reclamanţii.
Şi criticile din motivele de recurs ce vizează respingerea cererii de acordare a despăgubirilor în numerar sunt nefondate.
Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, reclamanţii, prin contestarea deciziei emise de C.C.S.D., nu pot solicita direct obligarea acestei autorităţi la plata în numerar a despăgubirilor.
Mai întâi, trebuie precizat că reclamanţii nu au chemat în judecată nici A.N.R.P. – Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar, care este autoritatea ce se ocupă de valorificarea titlurilor de despăgubire rămase definitive, adică necontestate, potrivit Capitolului V1 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost introdus prin OUG nr. 81/2007.
Oricum, reclamanţii trebuie să opteze potrivit art. 182 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fie la plata în numerar, până la 500.000 lei, pentru diferenţa acţiunii la F.P., fie numai acţiuni la F.P.
Dacă optează pentru plata în numerar trebuie să aibă în vedere dispoziţiile pct. 182.4 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 128/2008 şi de dispoziţiile pct. 182.5 din aceleaşi norme.
Recurenţii invocă faptul că instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 148 alin. (2) din Constituţia României, cu referire la aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O.
Însă, trebuie subliniată jurisprudenţa C.E.D.O. care a arătat că, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.
Astfel, chiar în cauza M.A. şi alţii împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
Mai mult, a devenit funcţional F.P. începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la C.E.D.O. s-au datorat şi constatării că acest fond nu este funcţional, iar lansarea tranzacţiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire" către piaţa bursieră, ceea ce ar uşura presiunea bugetară (cauza M.A., paragraful 228, teza ultimă).
Referitor la criticile legate de soluţionarea capătului de cerere privind indexarea, se constată că şi acestea sunt nefondate.
Recurenţii arată că se impune indexarea sumelor stabilite pentru că altfel nu s-ar putea vorbi de o despăgubire reală.
Însă, procedura administrativă precizată În Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede „actualizarea cu indicele de inflaţie" a valorii stabilite în deciziile emise de C.C.S.D. la momentul plăţii efective.
Aceasta a fost opţiunea legiuitorului pentru că, în cuprinsul aceluiaşi act normativ este prevăzută posibilitatea acordării despăgubirilor actualizate cu indicele de inflaţie, dar numai dacă este vorba de decizii sau ordine emise în baza art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată. Deci, în lipsa unei prevederi exprese a legii speciale, nu se poate aplica dreptul comun în cazurile în care legea exceptează aplicarea indicelui de inflaţie.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, a fost motivată şi nu s-a dat cu aplicarea greşită a legii, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.V., M.M.B., M.M.I. şi T.V.G. împotriva Sentinţei nr. 169 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1653/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1675/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
