ICCJ. Decizia nr. 1675/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1675/2011
Dosar nr. 26015/3/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii N.A. şi N.N., în nume propriu şi în numele fiicei lor minore, A.Şt.N., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.A.S.M.B., C.N.A.S. şi M.S.P.:
1. Să se constate că minorei i s-a stabilit un diagnostic ce nu putea fi complet investigat şi tratat în România;
2. Să se constate că diagnosticul stabilit minorei putea fi complet investigat şi tratat medical (numai) în străinătate;
3. Să se constate că diagnosticul stabilit minorei trebuia investigat-tratat în regim de „forţă majoră".
4. Să se constate că, în lipsa tratamentului, minora era condamnată la un handicap grav şi iremediabil;
5. Să se constate că, în lipsa tratamentului, S.R. ar fi trebuit să suporte, pe toată durata vieţii minorei, cheltuielile alocate legal persoanelor cu handicap grav, iremediabil;
6. Să se constate că:
a) Minora era şi este deplin îndreptăţită să beneficieze legal de tratament medical în străinătate;
b) Pârâţii şi S.R. aveau obligaţia legală să suporte cheltuielile impuse de efectuarea tratamentului minorei în străinătate;
7. Să se constate că pârâţii şi S.R.:
a) au încălcat dreptul minorei de a beneficia de tratament medical în străinătate;
b) au refuzat minorei:
(i) dreptul de a i se reduce efectele handicapante ale diagnosticului ce i s-a stabilit;
(ii) dreptul de a beneficia de tratament medical în străinătate;
(iii) efectuarea tratamentului medical în străinătate:
c) au acceptat atât dreptul la tratament în străinătate cât şi efectuarea tratamentului în străinătate numai după efectuarea implantului, după demersurile insistente ale reclamanţilor;
d) au înţeles să compenseze numai o parte din costul tratamentului medical efectuat de minoră în străinătate;
e) au refuzat să suporte integral costurile tratamentului efectuat minorei în străinătate, respectiv au refuzat suportarea costului dispozitivului implantat.
De asemenea, reclamanţii au solicitat să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la suportarea contravalorii investigaţiilor medicale prealabile şi a dispozitivului implantat şi la achitarea sumei de 29.240,61 euro, în echivalent lei la cursul de schimb de la data plăţii, să se constate că minora are nevoie de finalizarea tratamentului efectuat, printr-un nou tratament, simetric, în străinătate, şi astfel să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la suportarea cheltuielilor necesare efectuării acestui nou tratament în străinătate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, la vârsta de 11 luni, fiicei lor, A.Şt.N., i s-a stabilit diagnosticul de neuropatie auditivă, că au solicitat pârâţilor constatarea necesităţii, în regim de forţă majoră, de a trata minora în străinătate prin efectuarea unui implant cohlear şi de suporta, în sistemul şi reglementările naţionale de sănătate, cheltuielile necesare efectuării tratamentului, intervenţiei în străinătate, respectiv contravaloarea investigaţiilor medicale prealabile, a aparatului recomandat pentru diagnosticul de neuropatie auditivă, a intervenţiei chirurgicale şi a spitalizării, cererile lor fiind însă respinse.
În aceste condiţii, reclamanţii au fost nevoiţi să efectueze investigaţiile medicale prealabile şi implantul cohlear necesar minorei pe spezele lor, costul total al acestora fiind de 29.240,61 euro, cu efecte spectaculoase, permiţând începerea educării logopedice.
Reclamanţii au mai arătat că, după efectuarea intervenţiei a fost făcut public formularul E 112, fapt ce i-a determinat să revină la pârâţi cu memorii şi documentaţii medicale pentru obţinerea contravalorii cheltuielilor suportate cu implantul cohlear, însă, după lungi şi controversate demersuri, pârâta C.A.S.M.B. le-a achitat doar contravaloarea „serviciilor medicale" calculată, conform legislaţiei din România, refuzând să suporte şi contravaloarea investigaţiilor prealabile şi a dispozitivului medical implantat.
Reclamanţii au susţinut că se impune obligarea pârâţilor, pe cale judecătorească, la suportarea cheltuielilor aferente celui de-al doilea implant cohlear (dispozitiv, intervenţie chirurgicală şi spitalizare) cu aceeaşi tehnică medical-chirurgicală, efectuată tot de prof. dr. W.D.B. în clinica din Austria, în care acesta operează, cu dispozitivul stabilit de medicul evaluator, prof. dr. W.D.B., conform evaluării sale, compatibilităţii neurologice şi tehnice cu minora şi cu primul dispozitiv implantat, efectele primului implant fiind deosebite.
1.1. Prin Sentinţa civilă nr. 2993 din 07 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, în speţă, se solicită cenzurarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererilor adresate de reclamanţi unor autorităţi publice centrale.
La data de 12 februarie 2009, reclamanţii au formulat o completare la acţiune, arătând că înţeleg să cheme în judecată, în calitate de pârâţi, şi I.F.C.F. O.R.L. Prof. dr. – D.H., precum şi pe managerul Institutului, doamna G.P., faţă de împrejurarea că aceştia au refuzat să îndeplinească obligaţiile legale ce le revin, împiedicându-i să demareze procedura administrativă pentru efectuarea celui de-al doilea implant cohlear minorei A.N.
La data de 16 februarie 2009, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, arătând că cererile de la pct. 1 - 7 sunt solicitări de natură factuală, ce permit identificarea contextului şi determină cadrul juridic pentru cererile formulate la pct. 8, 9 şi 10, că toţi pârâţii au calitate procesuală pasivă, întrucât au, fiecare şi împreună, atribuţii legal stabilite în domeniul sănătăţii publice, al politicilor de sănătate publică, al sănătăţii minorilor şi al persoanelor cu handicap, al tratamentului neuropatiei auditive şi al tratamentelor medicale efectuabile sau efectuate în străinătate, iar fiecare şi împreună au refuzat minorei A.N. dreptul la tratament medical, la combaterea handicapului şi la dezvoltarea normală.
La data de 15 februarie 2010, reclamanţii au formulat o nouă precizare la acţiune, astfel:
1. Capătul de cerere ce vizează îndeplinirea procedurilor şi emiterea actelor administrative necesare decontării sumei de 29.240,61 Euro, în echivalent lei, reprezentând: cost spitalizare, cost dispozitiv medical (de tip Pulsar + Opus 2 + echipament pentru copii), pentru intervenţia chirurgicală, implantul cohlear efectuat la data de 02 august 2007, se menţine doar asupra costului dispozitivului medical refuzat la decontare, respectiv suma de 21.806,44 euro, faţă de împrejurarea că în luna iunie 2008 reclamanţilor li s-a decontat suma de 2.761,25 RON reprezentând costuri spitalizare, servicii medicale. Acest capăt de cerere este formulat împotriva pârâţilor C.A.S.M.B., C.N.A.S. şi M.S, în nume propriu şi în numele S.R;
2. Capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor necesare efectuării celui de-al doilea tratament, implant cohlear se menţine pentru suma de 22.342,85 euro reprezentând costul dispozitivului medical şi al anexelor, refuzat la decontare, având în vedere că în luna decembrie 2009 s-a decontat suma de 3.663,30 RON reprezentând costuri spitalizare, servicii medicale pentru intervenţia chirurgicală, implantul cohlear efectuat la data de 03 iunie 2009, în valoare totală de 27.426,53 euro.
Au arătat reclamanţii că acest capăt de cerere este formulat împotriva tuturor pârâţilor, deoarece.
(i) au împiedicat, refuzat îndeplinirea procedurilor şi emiterea actelor administrative legal prevăzute pentru procedura formularului E 112, necesare intervenţiei chirurgicale - implantul cohlear ce trebuia efectuat la cea de-a doua ureche;
(ii) au împiedicat, refuzat efectuarea intervenţiei chirurgicale, implantului cohlear la cea de-a doua ureche în regimul legal prevăzut de procedura formularului E 112;
(iii) au determinat pierderea programării (luna februarie 2009) intervenţiei chirurgicale, implantului cohlear în sistemul legal prevăzut prin procedura formularului E112;
(iv) au determinat, impus programarea şi efectuarea intervenţiei chirurgicale, implantului cohlear pe spezele reclamanţilor.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1486 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor, completată şi precizată, ca neîntemeiată.
1.2.1. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la M.S.P. sub nr. 20289 din 23 martie 2007, reclamanta N.A. a solicitat repartizarea unui implant cohlear (de tip PULSAR cu OPUS 2), din cadrul programului derulat la nivel de minister, pentru fiica sa minoră, A.Şt.N., cu precizarea că operaţia chirurgicală de implant va fi efectuată la Viena.
Răspunsul M.S.P. a fost comunicat reclamantei prin Adresa M.S.P. nr. 20289 din 17 aprilie 2007, în care s-a menţionat că, în Anexa nr. 2 la Ordinul M.S.P. nr. 570/116/2007 la Subprogramul 1.2 privind bolile netransmisibile, la Obiectivul 3: „Prevenirea şi diagnosticarea precoce în bolile neurologice", este prevăzută şi reabilitarea auditivă prin implant cohlear şi proteze auditive B.A.H.A.
De asemenea, s-a precizat că, în conformitate cu Ordinul M.S.P. nr. 50/2004, trimiterea la tratament în străinătate este posibilă numai în cazul în care tratamentul nu se poate efectua în ţară, fiind enumerate cele 5 unităţi sanitare din România în care poate fi efectuată intervenţia chirurgicală.
Examinând cadrul legal incident, în speţă art. 1 alin. (2) din OG nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată prin Legea nr. 119/2003 şi O.M.S. nr. 50/2004, instanţa de fond a apreciat că refuzul exprimat de M.S.P. nu este un refuz nejustificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în condiţiile în care reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de OG nr. 28/2003 şi O.M.S. nr. 50/2004, nu a existat aprobarea prealabilă a comisiei M.S., iar intervenţia chirurgicală putea fi efectuată în România, la una dintre unităţile sanitare prevăzute în Adresa M.S.P. nr. 20289 din 17 aprilie 2007.
1.2.2. A mai reţinut prima instanţă că solicitările reclamanţilor adresate C.N.A.S. privesc decontarea cheltuielilor efectuate la clinica din Viena, unde minora a suportat o intervenţie chirurgicală (implant cohlear), în data de 02 august 2007, conform cererii adresate acesteia şi înregistrate sub nr. P568 din 07 februarie 2008. Răspunsul a fost comunicat de C.N.A.S. prin Adresa nr. P568 din 19 februarie 2008, în care s-au precizat condiţiile ce trebuie îndeplinite în cazul utilizării formularului E 112, precum şi procedura de urmat în situaţia în care un asigurat se deplasează într-un stat membru al U.E. cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobare prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidenţă.
În acest sens, reclamanţii au fost îndrumaţi, să depună o solicitare scrisă la C.A.S.M.B., însoţită de toate documentele care justifică din punct de vedere medical necesitatea efectuării implantului cohlear în condiţii de urgenţă, în străinătate.
Instanţa de fond a apreciat că nici în această situaţie nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamanţilor, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, competenţa de eliberare a formularului E 112 aparţinând C.A.S.M.B.
1.2.3. Examinând adresa de răspuns nr. 28834 din 14 ianuarie 2008, emisă de pârâta C.A.S.M.B., prima instanţă a concluzionat că nici refuzul acesteia nu reprezintă un refuz nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care cererea reclamanţilor nu se încadrează în prevederile Protocolului C.N.A.S. nr. P/5759/20 noiembrie 2007 potrivit cărora tratamentul pentru care se solicită eliberarea formularului E 112 trebuie să se „regăsească printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asiguraţii din sistemul de asigurări de sănătate din România"din care pachet implantul cohlear nu face parte, potrivit Ordinului M.S.P. nr. 570/2007.
Curtea a apreciat ca justificată şi poziţia acestei pârâte faţă de decontarea cheltuielilor de implant cohlear (intervenţie medicală şi dispozitivul medical implantat), atât în cazul primei, cât şi în cazul celei de-a doua intervenţii, fiind rambursată reclamanţilor doar contravaloarea serviciilor medicale la nivelul tarifelor din România, în considerarea prevederilor Ordinului C.N.A.S. nr. 87/2008 (M. Of. nr. 109/12.02.2008), faţă de dispoziţiile art. 71 alin. (1), (2) şi (3) din Ordinul C.N.A.S. nr. 87/2008 şi O.M.S. nr. 570/116/2006.
1.2.4. Acţiunea promovată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. – D.H. şi d-na G.P., în calitate de manager al Institutului (la data formulării cererii), a fost apreciată de Curte ca neîntemeiată, având în vedere că Raportul medicului curant al pacientului care solicită formularul E 112, înregistrat la Institut sub nr. 5901 din 18 decembrie 2008, a fost semnat pentru conformitate de şeful de secţie şi pentru avizare de managerul Institutului, d-na G.P., iar reclamanţii nu s-au mai prezentat pentru ridicarea originalului acestuia, deşi au fost înştiinţaţi de M.S. în acest sens, prin Adresa nr. IB 281 din 26 ianuarie 2009, anterior sesizării instanţei cu această cerere (12 februarie 2009).
A mai arătat instanţa de fond că în sarcina celor doi pârâţi nu poate fi instituită obligaţia de plată a cheltuielilor efectuate de reclamanţi, în solidar cu celelalte autorităţi chemate în judecată, deoarece nu au atribuţii legale privitoare la decontarea costului serviciilor medicale, singura autoritate competentă să analizeze îndeplinirea condiţiilor legale şi să aprobe operaţiunile de decontare a contravalorii serviciilor medicale fiind pârâta C.A.S.M.B.
Curtea de Apel a respins, ca neîntemeiate, excepţiile netimbrării acţiunii, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.S.P., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.A.S., excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. – D.H., arătând că admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanţi este justificată de dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai reţinut că reclamanţii au interes în analizarea, de către instanţă, a existenţei refuzului nejustificat, că legitimarea procesuală pasivă a pârâtului M.S.P. este determinată, pe de o parte, de faptul că se invocă refuzul nejustificat al acestei autorităţi de soluţionare a cererilor reclamanţilor, iar pe de altă parte, de faptul că implantul cohlear este finanţat de la bugetul de stat, gestionat de M.S.P., că acţiunea reclamanţilor vizează şi refuzul pârâtei C.N.A.S. de soluţionare a cererii nr. P568/07 februarie 2008, şi că, prin acţiune, a fost invocat refuzul pârâţilor I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. D.H. şi G.P. de îndeplinire a obligaţiilor ce le revin legate de semnarea şi avizarea Raportului medicului curant al pacientului care solicită formularul E 112, pct. 9 şi 10.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenţii-reclamanţi
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanţii N.A. şi N.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând în drept motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii, în esenţă, au formulat următoarele critici:
- greşit a reţinut prima instanţă că operaţia putea fi efectuată în România, în condiţiile în care, în cauză, s-a demonstrat că în anul 2007 astfel de operaţii nu se efectuau din cauze medicale, expres arătate;
- motivarea instanţei de fond este contradictorie în ceea ce priveşte decontarea contravalorii serviciilor medicale şi respectiv decontarea dispozitivului implantat;
- este incorectă afirmaţia în sensul că reclamanţii nu s-au prezentat la pârâtul I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. D.H. pentru ridicarea raportului medical emis de medicul curant, câtă vreme probele dosarului atestă refuzul de semnare al acestuia;
- instanţa de fond a ignorat faptul că reclamanţii nu au solicitat eliberarea formularului E 112 şi că au solicitat decontarea cheltuielilor efectuate cu operaţia deja realizată;
- greşit s-a reţinut că în baza art. 20 lit. c) din Legea nr. 95/2006 s-ar defini „pachetul medical de bază" şi că în acesta nu figurează şi dispozitive medicale;
- instanţa a ignorat practica judiciară în materie, după cum eronat a apreciat că şi s-ar fi oferit un dispozitiv medical, care însă a fost refuzat.
3. Apărările formulate de intimaţii-pârâţ.
Atât C.A.S.M.B. cât şi C.N.A.S. şi M.S. au formulat întâmpinări faţă de motivele de recurs ale recurenţilor – reclamanţi, solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţate de instanţa de fond, apreciată ca fiind legală şi temeinică.
Intimaţii – pârâţi au dezvoltat în scris motivele pentru care au apreciat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre corectă în care legea a fost interpretată corespunzător, susţinând de altfel şi că recursul reclamanţilor nu este motivat în fapt şi în drept, ci se rezumă la simple afirmaţii nesusţinute probator.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., raportat şi la apărările intimaţilor – pârâţi, Înalta Curte constată că niciunul din motivele de recurs înfăţişate nu poate fi primit, în considerarea celor în continuare prezentate.
Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii, în contextul reluării parţiale a situaţiei de fapt, au susţinut că hotărârea atacată cuprinde în mod evident considerente contradictorii, cu referire specială la modalitatea de interpretare a definiţiei legale privind „pachetul medical de bază şi în contextul factual referitor la ridicarea raportului medical de la I.F.C.F. O.R.L. Prof. dr. D.H.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri ar putea fi solicitată dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ştii ce anume a decis instanţa, sau dacă există contradicţie între considerentele hotărârii în acelaşi sens arătat. Acelaşi motiv de recurs poate fi incident în măsura în care lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială şi cuprinde considerente care nu legătură cu cauza.
Nici una dintre ipotezele sus enunţate nu se regăseşte în prezenta cauză. Examinarea considerentelor hotărârii recurate, succint prezentate de altfel şi în expunerea rezumativă a sentinţei, de mai sus, atestă că judecătorul fondului a analizat în detaliu probatoriul administrat şi şi-a motivat soluţia adoptată atât faţă de fiecare autoritate în parte cât şi raportat la prevederile legale aplicabile.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod legal şi pe baza unor argumente cuprinzătoare şi coerente, instanţa de fond a concluzionat că în situaţia concretă a reclamanţilor nu este vorba de un refuz nejustificat din partea intimaţilor – pârâţi, incluzând M.S., în sensul Legii nr. 554/2004, republicată, raportat la prevederile OG nr. 28/2003 şi ale Ordinului nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratamente în străinătate, de soluţionare a cererilor formulate de recurenţii – reclamanţi, mai cu seamă că acestea au fost examinate în contextul procedurilor speciale privind eliberarea formularului E 112 şi a condiţiilor în care se poate beneficia de anumite servicii medicale din F.N.U.A.S.
Raportat la considerentele din cuprinsul hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., mai cu seamă că apreciază, în acord cu cele stabilite şi de judecătorul fondului, că probatoriul administrat demonstrează că recurenţii nu au urmat procedura legală prevăzută în vederea trimiterii în străinătate la tratament a fiicei lor, în termenele şi potrivit condiţiilor stipulate în Ordinul 50/2004, respectiv după întocmirea unui dosar medical şi numai în situaţia în care intervenţia nu ar putea fi efectuată în ţară.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, considerentele hotărârii indică cu claritate motivele şi temeiul legal pentru care recurenţii nu au putut beneficia de decontarea totală a serviciilor medicale efectuate în străinătate, arătând condiţiile în care nici finanţarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavii care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătăţii, nu este posibilă (art. 10 din Ordinul nr. 50/2004).
Nu atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., eroarea cuprinsă într-unul din paragrafele considerentelor hotărârii, în ceea ce priveşte indicarea textului de lege ce reglementează „pachetul de servicii medicale de bază", menţionat dintr-o simplă eroare de tehnoredactare, ca fiind „art. 20" din Legea nr. 95/2006, în loc de art. 210 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, în condiţiile în care instanţa de fond a examinat şi interpretat corect prevederea citată, concluzionând că în cauză implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate ci este finanţat de la bugetul de stat, gestionat de M.S.
În aceste condiţii, în mod legal intimata C.N.A.S. nu a putut proceda la decontarea cheltuielilor ocazionate de implantarea cohleară a fiicei recurenţilor, în baza formularului E 112.
Nici criticile recurenţilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite întrucât nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Jurisprudenţa în această materie a statuat că recurenţii invocând un astfel de motiv de nelegalitate trebuie să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, simplele afirmaţii în acest sens, cum este şi cazul recursului de faţă, nefiind suficiente.
Instanţa de fond a examinat corespunzător pretenţiile şi solicitările reclamanţilor – recurenţi, în limitele investirii sale în procedura specială a Legii nr. 554/2004, pronunţându-se motivat pe fiecare capăt de cerere, astfel cum au fost acestea precizate succesiv, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În fine, nefondate sunt şi criticile vizând greşita aplicare şi interpretarea legii prin prisma motivului de modificare prevăzut de ar. 304 pct. 9 C. proc. civ. ca şi toate celelalte susţineri, grupate generic sub incidenţa art. 3041 C. proc. civ.
În completarea argumentelor deja înfăţişate ce demonstrează temeinicia hotărârii atacate ca şi a celor referitoare la modalitatea de interpretare de către prima instanţă a prevederilor art. 210 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 în ceea ce priveşte conţinutul şi semnificaţia „pachetului medical de bază", Înalta Curte reţine că susţinerile recurenţilor nu sunt întemeiate, date fiind prevederile legale în vigoare în anul 2007, când implantul cohlear nu făcea parte din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări de sănătate din România, costul implantului ca dispozitiv fiind finanţat din veniturile gestionate de M.S. conform Ordinului M.S.P./C.N.S.A.S. /570/116/2007, neputând fi decontat astfel de C.A.S.M.B. De altfel, în cuprinsul hotărârii au fost în detaliu analizate adresele de răspuns primite de recurenţii – reclamanţi de la autorităţile pârâte, în care s-a făcut referire la incidenţa prevederilor legale aplicabile şi pe baza cărora instanţa de fond a reţinut că refuzul exprimat de autorităţi de soluţionarea cererilor primite de la reclamanţi, nu este un refuz nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Actele dosarului atestă totodată că investigaţiile medicale ale minorei, fiica recurenţilor, efectuate imediat după naştere, la Institutul O.R.L. Prof. dr. D.H. au evidenţiat că s-a oferit părinţilor minorei posibilitatea ca aceasta să fie implantată cohlear în ţară, însă recurenţii au refuzat o astfel de variantă, optând pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale în străinătate.
În concluzie, apreciind în raport de toate cele mai sus arătate că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu corecta aplicare a legii, soluţia adoptată fiind pertinent şi amplu motivată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va constat că recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, 8, 9 cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către N.A. şi N.N. împotriva sentinţei civile nr. 1486 din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1654/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2339/2011. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
