ICCJ. Decizia nr. 2339/2011. Contencios. Alte cereri. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2339/2011
Dosar nr. 7779/1/2010
Şedinţa publică de Ia 19 aprilie 2011
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la 27 septembrie 2010, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, P.P. a solicitat obligarea intimatei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la eliberarea deciziei pronunţate, de această secţie, în dosarul penal nr. 766/42/2009.
În motivarea cererii sale, petentul arată, în esenţă, că s-a adresat secţiei penale, în data de 21 iulie 2010, cu o cerere de eliberare a unei copii după Decizia pronunţată, în dosarul penal nr. 766/42/2009, iar ulterior, la data 11 septembrie 2010, a revenit cu o cerere identică, fără a primi vreun răspuns.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă.
Conform prevederilor art. 8 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (l) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Rezultă din dispoziţiile legale citate că obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ poate viza numai un act administrativ, astfel cum acesta este caracterizat de art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, însă, necomunicarea deciziei pronunţate în dosarul penal nr. 766/42/2009, nu este un act administrativ în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, iar Înalta Curte nu soluţionează în fond cererile de tipul acesta, petentul având posibilitatea, în măsura în care doreşte, să se adreseze instanţei competente.
Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 4 pct. l C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, astfel încât cererea petentului este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de P.P., ca inadmisibilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1675/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2780/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
