ICCJ. Decizia nr. 2780/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2780/2011
Dosar nr. 121/33/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Bucureşti, solicitând ca pârâtul să fie obligat la plata de despăgubiri pentru daunele materiale si morale, în valoare totală de 323.060 lei, pricinuite reclamantului prin emiterea si aplicarea Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, ulterior suspendat şi apoi anulat în justiţie.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că din februarie 2001 până în data de 25 mai 2009, a îndeplinit funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte si Patrimoniul Cultural Naţional Bistriţa - Năsăud. Această funcţie a dobândit-o prin concursuri şi a menţinut-o prin nenumărate cursuri periodice de perfecţionare a pregătirii profesionale iar din data de 27 august 2001 a fost definitivat în această funcţie publică. In toţi aceşti ani, a luat calificative de "foarte bine" şi şi-a dedicat viaţa, pentru rezolvarea sarcinilor profesionale, multiple şi adesea grele, mai ales ca a constituit instituţia şi personalul de specialitate.
A mai arătat că, în această calitate a trebuit să renunţe la multe: să aibă o firmă, o societate comercială, să intre în politică, să renunţe la orice incompatibilităţi, să câştige bani pentru el si familia sa doar ca funcţionar public. Numai că, prin Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009, semnat de Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului, a fost eliberat ilegal din această funcţie publică, bineînţeles, si graţie OUG nr. 37/2009, devenită ulterior neconstituţionala.
A susţinut în continuare că prin Sentinţa civilă nr. 273 din 09 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009 a Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului Naţional şi apoi prin Decizia nr. 4324 din 14 octombrie 2009, Înalta Curte a menţinut sentinţa civilă amintită a Curţii de Apel Cluj.
A mai arătat că aceste evenimente s-au petrecut pe fondul unei sănătăţi destul de precară, dar, prin consecinţele destituirii sale din funcţia publică, prin starea permanentă de stres, de necaz, de supărare si nenumărate îndoieli pentru ziua de mâine, de întrebările sale si ale familiei cum va mai putea asigura condiţiile necesare de viaţă si studiu copiilor săi, toate acestea i-au agravat profund starea de sănătate.
Aşa stând lucrurile din punctul de vedere al sănătăţii sale, prin Decizia nr. 628 din 02 noiembrie 2009 a Casei Judeţene de Pensii Bistriţa asupra capacităţii de muncă, a fost încadrat în gradul de invaliditate 3, iar prin Decizia nr. 116.530 din 09 decembrie 2009, a fost trecut în pensie de invaliditate.
Prin întâmpinare, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a arătat că reclamantul putea formula cererea de acordare a despăgubirilor morale odată cu acţiunea prin care a solicitat anularea Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, iar în ceea ce priveşte daunele materiale acestea au fost deja acordate conform sentinţei 665/2009 a Curţii de Apel Cluj.
Prin precizarea de acţiune, reclamantul şi-a extins acţiunea cu privire la Guvernul României şi şi-a specificat despăgubirile solicitate în contradictoriu cu pârâtele Guvernul României prin Secretariatul Central al Guvernului şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Bucureşti, solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral pe care i l-au cauzat prin emiterea OUG nr. 37/2009, respectiv a actului administrativ individual subsecvent, Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009, precum şi prin refuzul repunerii sale în funcţia publică deţinută anterior emiterii acestui ordin.
Prin sentinţa civilă nr. 197 din 4 mai 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul B.I., împotriva pârâtului Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului şi a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 110.454 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale. A respins cererea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtului Guvernul României.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Reclamantul a îndeplinit funcţie de conducere, respectiv de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Bistriţa-Năsăud, fiind demis în baza OG nr. 37/2009 prin Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009;
- Prin sentinţa civilă nr. 556 din 5 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1150/112/2009 a Curţii de Apel Cluj s-a admis acţiunea reclamantului, s-a anulat Ordinul nr. 186/2009 emis de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
- Din actele de la dosar rezultă că urmare a emiterii ordinului nr. 186/2009 şi demiterii din funcţie a reclamantului acestuia i s-a înrăutăţit starea de sănătate pe fond de stres, fiind nevoit să se pensioneze pe caz de boală, ceea ce face ca cererea acestuia la plata daunelor să fie fondată.
- Raportat la cazul concret dedus judecăţii, instanţa de fond a apreciat faptul că într-adevăr, prin emiterea ordinului anulat conform dispozitivului prezentei sentinţe a fost vătămat grav dreptul la muncă al reclamantului şi i-au fost afectate astfel sănătatea, onoarea, prestigiul si demnitatea ocrotite de lege.
- Pe aspectul daunelor morale instanţa de fond a concluzionat că maniera în care emitentul actului a procedat, a creat un prejudiciu moral reclamantului, apreciind că justa reparare a prejudiciului se poate realiza într-o maniera satisfăcătoare prin obligarea pârâtului emitent al actului la plata sumei de 100.000 RON daune morale şi 110.454 RON daune materiale.
- Cu privire la daunele materiale, prima instanţa a avut în vedere faptul că reclamantul a fost pensionat prin Decizia nr. 116530 din 9 decembrie 2009, acordându-i-se o pensie de invaliditate în cuantum de 1178 lei/lună, în timp ce dacă continua să fie încadrat în funcţia publică din care a fost demis, ar fi realizat un venit lunar de 2525 lei, diferenţa fiind de 1347 lei, care se raportează la numărul de luni pe care le are reclamantul până la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani, în august 2016, rezultând astfel suma de 110.454 Ron.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, instanţa de fond a reţinut că Guvernul, ca autoritate publică a puterii executive poate sta în justiţie ca pârât, în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor pe care le adoptă în exercitarea atributelor şi competenţelor sale legale şi atunci când se exercită controlul legalităţii actelor sale. Or, în cauză, se contestă Ordinul emis de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, acest organ având calitate procesuală pasivă, în speţă Guvernul fiind lipsit de calitate procesuală pasivă, astfel că în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se impune respinge acţiunea reclamantului faţă de Guvernului României.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional, criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru următoarele motive:
- Instanţa de fond nu s-a pronunţat pe excepţia autorităţii de lucru judecat [art. 163 alin. (1)], având în vedere că reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru plata de despăgubiri materiale şi aceeaşi instanţă s-a pronunţat asupra cererii printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă.
- Arată recurentul că din perspectiva dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 , art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 – recurentul putea formula cererea de acordare a despăgubirilor morale odată cu acţiunea prin care a solicitat anularea Ordinului Ministerului Culturii nr. 186/2009 în condiţiile în care la data promovării acţiunii respective, acesta beneficiase de concediu medical, având deci reprezentarea suferinţelor fizice suferite.
Totodată se învederează că funcţionarul public are dreptul doar la despăgubiri materiale nu şi morale, în acest sens fiind şi decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
- În speţă, arată recurentul, potrivit Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional, reclamantul a fost eliberat din funcţia de director executiv, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 şi susţinerea instanţei de fond potrivit căreia s-a creat un prejudiciu moral prin modul în care a fost emis ordinul nu este fondată nu există culpa autorităţii publice în emiterea Ordinului, deoarece a procedat doar la executarea dispoziţiilor art. III din OUG nr. 37/2009.
- În ceea ce priveşte starea de sănătate a reclamantului, se arată că nu se poate acredita ideea că aceasta s-a înrăutăţit ca urmare a eliberării din funcţia publică de conducere. Astfel, reclamantul a fost diagnosticat potrivit biletului de ieşire din spital din data de 16 octombrie 2008, cu accident vascular cerebral ischemic, deci suferea de câţiva ani anteriori emiterii actului administrativ anulat, diagnosticul la externarea din 20 octombrie 2009 fiind reconfirmat.
Un alt argument susţine recurentul este şi faptul că reclamantul a lucrat în aceeaşi instituţie, ca funcţionar de execuţie, potrivit adresei nr. 660 din 22 mai 2009 – fiind de acord cu încadrarea pe postul de consilier oferit de Minister diminuarea salariului neconducând la prejudicierea morală a acestuia.
Ca urmare a constatării de Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii dispoziţiilor OUG nr. 105/2009 – s-a emis Ordinul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 11/2010 de reintegrare a reclamantului în funcţia deţinută anterior de director executiv până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 11150/112/2009.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ., art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Reclamantul – intimat B.I. a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de recurent. Pe fondul cauzei se arată că cererea sa este întemeiată atât cu privire la despăgubirile materiale cât şi pentru daunele morale suferite arătând că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege cu privire la existenţa faptei ilicite, comisă cu vinovăţie de pârâţi, existenţa unui prejudiciu material şi moral, precum şi raportul de cauzalitate dintre faptele pârâţilor şi prejudiciile suferite de reclamant.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
- În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. – acelaşi obiect, aceeaşi cauză, aceleaşi părţi, aceeaşi calitate. Astfel în cele două cauze, cea care a format obiectul dosarului nr. 1150/112/2009 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 556/2009 şi în cauza care formează obiectul dosarului de faţă este diferit obiectul cauzei iar instanţa de fond s-a pronunţat iar în acest sens prin Încheierea din data de 2 martie 2010 (fila 77 dosar fond).
- În ceea ce priveşte fondul cauzei , se apreciază că instanţa de fond în mod greşit a interpretat legea. Reclamantul a precizat a temei de drept al acţiunii sale art. 9 alin. (5), art. 18 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, art. 998 C. civ.
Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se precizează că acţiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanţe ale Guvernului , anularea actelor administrative emise în baza acestora şi după caz obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 – instanţa soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Prin sentinţa civilă nr. 556/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a anulat Ordinul nr. 186/2009 emis de pârât, a fost obligat pârâtul Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional – la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat.
Înalta Curte constată că aceste despăgubiri materiale constând în drepturile salariale arătate mai sus se acordă în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit prin aplicarea OUG nr. 37/2009, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este neîntemeiată cererea reclamantului - intimat privind daunele morale, întrucât deşi este de necontestat suferinţa fizică şi morală provocată acestuia de emiterea Ordinului nr. 186/2009, recurenta autoritate publică a procedat la punerea în executare a unui act normativ, având obligaţia respectării legii şi neputând să fie în culpa în accepţiunea art. 998 C. civ. – pentru crearea acestui gen de prejudiciu.
De asemenea, în aceeaşi ordine de idei , se reţine că i-a oferit reclamantului o altă funcţie de execuţie, de consilier, funcţie cu care acesta a fost de acord iar ulterior a fost reintegrat în funcţie până la rămânerea irevocabilă a sentinţei privind anularea Ordinului nr. 186/2009.
La fel se consideră că boala de care suferea reclamantul – intimat era preexistentă emiterii Ordinului nr. 186/2009, când reclamantul avea funcţia de director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu iar prejudiciul aşa cum a fost calculat de instanţa de fond este incert, forţat , ca fiind diferenţa între salariul pe care l-ar fi primit şi pensie de invaliditate a reclamantului – intimat.
Nu se poate aprecia dacă reclamantul intimat şi alte persoane aflate în situaţii asemănătoare , ar fi avut vocaţie pentru a fi directori pe tot parcursul carierei până la momentul pensionării lor.
În conformitate cu prevederile art. 998 C. civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara".
Înalta Curte constată aşa cum s-a arătat anterior că principiile şi condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt aplicabile în acest context.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va respinge acţiunea ca neîntemeiată. Se vor menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului, împotriva sentinţei civile nr. 197 din 4 mai 201,0 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului B.I. ca neîntemeiată faţă de pârâtul Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2339/2011. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2788/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
