ICCJ. Decizia nr. 1490/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1490/2011
Dosar nr. 1370/33/2010
Şedinţa publică din 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.M.C. – A.I.F.R. IX Arad, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 161 din 28 iunie 2010 respectiv deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 162 din 28 iunie 2010 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat în contextul existenţei îndoielii asupra legalităţii actelor administrative fiscale şi paguba iminentă ce constă în paralizarea financiară şi în desfăşurarea activităţii raportat la profitul realizat în comparaţie cu obligaţiile impuse.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiate, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de ape.
Prin sentinţa nr. 333 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.M.C. – A.I.F.R. IX Arad şi, în consecinţă, a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 161 din 28 iunie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a avut în vedere existenţa cazului bine justificat, în raport de îndoiala serioasă creată în privinţa actului atacat, ce a fost apreciată în cauză prin prisma mai multor considerente relevate în acţiune de către reclamantă, precum împrejurarea că impozitul aferent tranzacţiei acţiunilor a fost plătit de către vânzător, sau caracterul nedeductibil, deşi cheltuielile sunt în strictă legătură cu serviciile prestate, iar acest serviciu a atras impozitarea de către organele fiscale din Ungaria conform certificatelor de rezidenţă fiscală.
Cât priveşte paguba iminentă, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este determinată de faptul că prin demararea procedurilor de executare silită, concretizate, în primul rând, prin blocarea conturilor societăţii, s-ar crea pentru reclamantă un prejudiciu cert, în condiţiile în care cuantumul obligaţiilor de plată suplimentare stabilite în sarcina sa este unul semnificativ, cu consecinţa scoaterii de pe piaţă, respectiv punerea sa în imposibilitate de a-şi derula raporturile economice cu furnizorii şi beneficiarii, ceea ce ar conduce la intrarea în incapacitate de plată şi deschiderea procedurii insolvenţei.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs A.N.A.F., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în speţă, nefiind probată cererea de suspendare nici sub aspectul cazului justificat şi nici al pagubei iminente, condiţii imperative cerute de lege.
Motivele invocate de reclamantă în ceea ce priveşte cazul bine justificat, nu pot face dovada cazului bine justificat în accepţiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Susţine recurenta-pârâtă că până la o eventuală anulare de către o instanţă judecătorească, actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, şi obligaţiile stabilite în sarcina SC A.M. SA reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Având în vedere calitatea de mare contribuabil a intimatei-reclamante, cifra de afaceri a acesteia şi profiturile realizate, achitarea sumelor datorate bugetului general consolidat nu poate produce acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrative, acte care se bucură de prezumţia de legalitate.
Simplele afirmaţii neurmate de dovedirea unei situaţii care să probeze cazul bine justificat al cererii de suspendare şi iminenţa producerii unei pagube nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actelor contestate, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 333 din 27 septembrie 2010, pronunţata de Curtea de Apel Cluj, secţia comerciala, de contencios administrativ si fiscal şi modificarea în sensul respingerii cererii de suspendare formulate de SC A.M. SA
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC A.M. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.
Aşa cum în mod judicios, a reţinut Curtea, particularităţile faptice ale cauzei deduse judecăţii justifică suspendarea actelor administrative atacate prin existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat.
Intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborat cu art. 215 alin. (2) din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 161 din 28 iunie 2010, a deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 162 din 28 iunie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 34465 din 28 iunie 2010, emise de A.N.A.F. – D.G.A.M.C. – A.I.F.R. IX Arad.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută.
Astfel, în cauza de faţă nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiţii, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din examinarea sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamanta-intimată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrativ-fiscale a căror suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborată cu dispoziţiile art. 215 C. proCod Fiscal
Fără a se pronunţa tranşant în sensul legalităţii actelor administrativ-fiscale emise de recurentă şi fără a interfera cu atribuţiile instanţei de judecată care soluţionează fondul pricinii, Înalta Curte reţine că, în limitele învestirii sale, nu a putut decela elemente de natură a răsturna prezumţia de legalitate de care beneficiază actele administrative examinate.
Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat.
Cazul bine justificat şi iminenţa pagubei sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a făcut doar o analiză teoretică şi sumară a premiselor suspendării executării actului administrativ, fără a se reţine existenţa în concret a cazului bine justificat şi a iminentei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică, ori cu datele economice ale contribuabilului.
Împrejurarea că susţinerile reclamantei care vizează elemente de fapt şi de aplicare a legii sunt contrare celor stabilite de organele de inspecţie, reţinută de prima instanţă, fără indicarea în concret a unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actelor contestate, nu poate fi circumscrisă noţiunii de caz bine justificat, astfel cum este stabilită prin art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinirea i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar provoca o perturbare a activităţii şi i s-ar produce un prejudiciul material nu pot fi reţinute, în primul rând pentru că nu există o astfel de tulburare nici pagubă dovedite.
După cum constant a reţinut Înalta Curte, în jurisprudenţa sa în materie, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată nici prin simpla susţinere că plata sau cuantumul mare al sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia. În caz contrar s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Intimata-reclamanta face parte din categoria marilor contribuabili, iar potrivit susţinerilor recurentei-pârâte necontestate în cauză, pe anii 2006 – 2008 a realizat profit, nefiind pusă în situaţia ca prin achitarea sumelor datorate bugetului general consolidat să i producă un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor fiscale a căror suspendare a executării s-a solicitat.
Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei, în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În concluzie, Înalta Curte reţine că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru a justifica măsura de excepţie a suspendării actelor administrative contestate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul cu consecinţa modificării sentinţei în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 333 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC A.M. SA Zalău, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1483/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1576/2011. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
