ICCJ. Decizia nr. 1256/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.P.H. SRL Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, suspendarea executării Deciziilor de impunere nr. 945 din 26 august 2010 și a Dispoziției privind măsurile stabilite nr. 248 din 26 august 2010 emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 11359 din 26 august 2010, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de 72.862 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit de 35.390 lei, impozit pe dividendele distribuite persoanelor fizice de 876.401 și majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende de 326.160 lei.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele de impunere au fost stabilite în mod nelegal creanțe fiscale, întrucât s-a determinat greșit baza de impunere prin înlăturarea unor cheltuieli care erau deductibile fiscal.
Prin sentința nr. 276/F/CA din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de suspendare formulată de SC P.P.H. SRL Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara și a dispus suspendarea punerii în executare a Deciziei de impunere nr. 945 din 26 august 2010 și a Dispoziției nr. 248/2010, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 6.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, condiția cazului bine justificat fiind reprezentată de faptul că reclamanta nu a obținut profit pe la vânzarea imobilului din Gilău, astfel că în mod greșit a fost stabilit impozit pe profit contrar art. 9 din Normele Metodologice, precum și de faptul că pârâta nu a acceptat la deducere cheltuielile cu informațiile științifice obținute privind procesele de fabricație.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că prin executarea creanței fiscale s-ar perturba activitatea economica a societății.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, invocând greșita aplicare a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In esență, se aduc critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond a reținut fără temei că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, deși nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat și nici a iminenței producerii unei pagube.
Motivele prezentate în cererea de recurs privind neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, sunt, în esență, preluate din datele despre inspecția fiscală consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. 11 359 din 26 august 2010, aflat la dosarul de fond.
Recurenta a mai arătat că nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, deoarece actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar pe de altă parte intimata nu a făcut dovada că pentru recuperarea creanțelor fiscale stabilite a început efectiv executarea silită împotriva acesteia.
O ultima critică adusă sentinței de fond se referă la acordarea cheltuielilor de judecată, apreciind că în speță nu au fost îndeplinite condițiile art. 271 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând cauza în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și urm. C. proc. civ., Curtea va constata că recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara, este întemeiat numai în parte și anume referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.
In ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Curtea reține că, într-adevăr, instanța de fond a acordat integral onorariul de avocat, stabilit în raport de valoarea obligațiilor fiscale, fără a avea în vedere natura litigiului și complexitatea muncii avocatului societății, astfel că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.
Sub acest aspect, Curtea, admițând recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, va modifica în parte sentințe atacată și va reduce cuantumul cheltuielilor de judeca, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la suma de 2000 lei.
Referitor la criticile care vizează soluționarea pe fond a cererii de suspendare înalta Curte apreciază că argumentele aduse în susținerea acestora nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Cele două condiții - caz bine justificat și iminența producerii unei pagube prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin tonul imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabile actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "unui caz bine justificat" și a "iminenței producerii pagubei".
In ceea ce privește cazul bine justificat, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare nu are competența de a face analiza pe fond a litigiului, nu poate prejudeca fondul dar pentru a demonstra existența acestei condiții este obligată să analizeze sumar împrejurările de fapt și de drept, care pot crea o îndoială serioasă în privința legalității actului.
Existența cazului bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reținută doar dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Definiția legală a noțiunii de "caz bine justificat" se regăsește în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată: împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Astfel, aspectele reținute de instanța de fond, respectiv faptul că reclamanta nu a obținut profit la vânzarea imobilului din Gilău, că pârâta nu a acceptat la deducere cheltuielile cu informațiile științifice, precum și faptul că suma de 4.800.000 nu a fost repartizată de adunarea asociaților ca dividend, sunt de natură să creeze o îndoială asupra legalității actului.
In consens cu instanța de fond, se reține ca fiind îndeplinită și condiția referitoare la existența cazului bine justificat astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
De altfel, măsura dispusă în cauza de față este în acord și cu Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
In cuprinsul acesteia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
In ceea ce privește motivul de recurs referitor la nedovedirea existenței unei pagube iminente, înalta Curte constată că și acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:
- noțiunea de "pagubă iminentă" trebuie interpretată în contextul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la împrejurările concrete ale speței. In acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut că prin punerea în executare a deciziei de impunere se prefigurează existența unui prejudiciu material direct și cuantificabil, care constă în lipsirea reclamantei de folosința sumelor de bani existente în conturile proprii, în condițiile în care, în privința actului administrativ - fiscal, așa cum s-a argumentat mai sus, există o îndoială serioasă asupra legalității sale.
De asemenea, intimata-reclamantă a plătit și cauțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, dovada în acest sens fiind înscrisul de la pag. 91 dosar fond.
In raport cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-pârâtă D.G.F.P. Hunedoara a fost obligată la plata către intimata-reclamantă SC P.P.H. SRL, sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 163/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1054/2011. Contencios → |
|---|
