ICCJ. Decizia nr. 1741/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1741/2011
Dosar nr. 65/42/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamantul A.G. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D. să i se recunoască dreptul de recalculare prin reactualizare cu indicele de inflaţie a despăgubirilor stabilite prin Decizia 1595/2006 emisă de C.C.S.D. si prin titlul de plata 991 din 17 decembrie 2009.
Prin cererea formulată, la data de 15 aprilie 2010, reclamantul a chemat în garanţie M.E.F., solicitând ca în cazul în care pârâta C.C.S.D. va cădea în pretenţii să fie obligat chematul în garanţie sa-i plătească lui A.G. despăgubirile si cheltuielile de judecată, întrucât Comisia este un organ administrativ aflat in subordinea ministerului, care nu are buget propriu.
Prin sentinţa nr. 138 din 27 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia autorităţii de lucru judecat pentru perioada, noiembrie 2004 - iunie 2008, invocată de pârât, a respins acţiunea având ca obiect plata daunelor reprezentate de actualizarea cu indicele de inflaţie a despăgubirii de 22.040 lei pentru perioada noiembrie 2004 - iunie 2008, pentru autoritate de lucru judecat.
Totodată, a respins acţiunea având ca obiect plata daunelor reprezentate de actualizarea cu indicele de inflaţie a despăgubirii de 22.040 lei pentru perioada iunie 2008 – 31 decembrie 2009, ca neîntemeiată, şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant în contradictoriu cu M.E.F., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că prin sentinţa 181 din 11 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 1763 din 26 martie 2009, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect reactualizarea sumei de 22.040 lei pentru perioada noiembrie 2004 - iunie 2008, părţile din dosarul 563/42/2008 fiind aceleaşi cu cele din prezenta cauză, ce are ca obiect reactualizarea aceleiaşi sume 22.040 lei pe perioada noiembrie 2004.- 31 decembrie 2009, astfel că A.G. a promovat doua acţiuni cu acelaşi obiect, între aceleaşi parţi, cu aceeaşi cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. si cele ale art. 166 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea reclamantului privind reactualizarea sumei de 22.040 lei pentru perioada iunie 2008 - la 31decembrie 2009, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ce reglementează posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor cu indicele de inflaţie, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât Decizia nr. 1595 din 05 iulie 2006 privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului pentru suma de 22.040 lei, a fost emisă potrivit hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 statuează că actualizarea sumelor din titlul de despăgubiri cu indicele de inflaţie, nu se aplică pentru despăgubirile stabilite de instanţele judecătoreşti, prin hotărâri definitive si irevocabile, cum este cazul lui A.G.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a M.E.F. formulată de reclamantul A.G., prima instanţă a constatat că aceasta este inadmisibilă, având în vedere că în cauză nu există posibilitatea chemării în garanţie a unui terţ de către reclamant, pentru ca pârâtul să se îndrepte cu pretenţiile sale împotriva chematului în garanţie
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul A.G., susţinând că hotărârea a atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de actualizare a despăgubirilor cu suma de 7957,57 lei, astfel cum s-a stabilit prin expertiza tehnică aflată la dosar, având în vedere că de la data stabilirii valorii despăgubirii – 22 noiembrie 2004 şi până la data plăţii – 31 decembrie 2009 au trecut mai bine de 5 ani. Prin OUG nr. 81/2007 s-a stabilit obligaţia actualizării despăgubirii cu indicele de inflaţie, prevederi ce au fost ignorate de prima instanţă:
- invocarea de către instanţă a Deciziei LII (52) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este greşită, deoarece obiectul acţiunii nu l-a constituit Decizia nr. 1595 din 25 iulie 2006 (Decizia de stabilirea despăgubirilor), ci titlul de plată nr. 991 din 17 decembrie 2009, care nu a mai făcut obiectul altei contestări în instanţă.
Recurentul nu şi-a încadrat în drept motivele de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod greşit recurentul susţine că obligaţia actualizării despăgubirilor ce i se cuvin este stabilită de legislaţia specială aplicabilă în materie, respectiv Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (Titlul VII), OUG nr. 81/2007 şi H.G nr. 128/2008 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII.
Procedura administrativă din Titlul II al Legii nr. 247/2005 nu a prevăzut, ca regulă generală, actualizarea despăgubirilor o dată stabilite, deoarece în acest fel s-ar ajunge la recalcularea perpetuă a acestora, aducându-se atingere stabilităţii raporturilor juridice şi eficienţei legilor de reparaţie.
Cu titlu de excepţie reglementarea menţionată prevede actualizarea despăgubirilor în ipotezele expres menţionate la art. 116 alin. (9) şi art. 22 alin. (4) şi (5), ipoteze în care reclamantul - recurent nu se încadrează, iar OUG nr. 81/2007 şi HG nr. 128/2008, la rândul lor, nu extind sfera acestor cazuri de aplicare a actualizării despăgubirilor, astfel cum susţine reclamantul.
Potrivit art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, „În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie", iar alin. (8) se referă la deciziile/ordinele emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată.
În speţă titlul de despăgubire a fost emis ca urmare a Deciziei nr. 448 din 4 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti şi a Dispoziţiei nr. 148/2005 a Primăriei Plopu, precum şi a opţiunii reclamantului pentru emiterea titlului de despăgubire conform hotărârilor judecătoreşti, iar nu prin procedura evaluării.
Potrivit art. 22 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 posibilitatea actualizării despăgubirilor mai este prevăzută de legiuitor în situaţia existenţei unor obligaţii reciproce de plată între stat şi persoana îndreptăţită, ceea ce nu este cazul în speţă.
Prin urmare, actele normative invocate de reclamant nu prevăd posibilitatea actualizării, cu indicele de inflaţie, a despăgubirilor stabilite prin titlu de despăgubire emis în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, titlu reprezentat în speţă de Decizia nr. 1595 din 25 iulie 2006 emisă de C.C.S.D., în baza căreia s-a emis şi executat titlul de plată nr. 991 din 17 decembrie 2009.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, analiza acestui motiv de recurs este inutilă în raport de considerentele deja expuse, deoarece această decizie se referă la faza emiterii titlului de despăgubire, titlu ce a rămas definitiv în speţă, aceasta fază fiind depăşită, ceea ce se contestă fiind titlul de plată.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.G. împotriva Sentinţei nr. 138 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1739/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1783/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
