ICCJ. Decizia nr. 1706/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1706/2011
Dosar nr. 6755/2/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 2698 din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâtul M.J. – C.C.C.L.R.E.A.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 279/2004, reclamantul a solicitat constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, susţinând că se încadrează în prevederile art. 3 lit. a) din OUG nr. 214/1999, întrucât a fost arestat pentru cercetări, fiind învinuit de săvârşirea infracţiunilor de sabotaj economic şi idei reacţionare în vederea reorganizării P.C.R.
Prin Decizia nr. 279 din 19 august 2004 emisă de C.C.C.L.R.E.A. s-a dispus respingerea cererii, pe motiv că a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 din OUG nr. 214/2009.
Prin Decizia nr. 4169 din 24 noiembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus anularea deciziei nr. 279 din 19 august 2004 şi obligarea M.J. – C.C.C.L.R.E.A. să procedeze la soluţionarea, pe fond, a cererii formulate de reclamant.
În vederea soluţionării cererii, autoritatea pârâtă a solicitat informaţii de la C.N.S.A.S. şi de la S.R.I.
C.N.S.A.S. a comunicat, prin adresa nr. P 2638/05 din 29 mai 2008, faptul că „nu au fost identificate documente care să ateste că domnul G.M. a fost privat de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări".
De asemenea, S.R.I. a emis Adresa nr. S/112375/22 ianuarie 2007, din care rezultă că „M.G. este necunoscut în evidenţele preluate de la fostele organe de securitate".
Referitor la extrasul sentinţei penale depus de reclamant, Comisia a reţinut că acesta nu este legalizat, nu conţine partea introductivă privitoare la numărul sentinţei penale şi instanţa care a pronunţat-o şi nu poartă menţiunea rămânerii definitive.
În aceste condiţii, Comisia a constatat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 şi 3 din OUG nr. 214/1999 şi a dispus respingerea cererii reclamantului prin Decizia nr. 92 din15 ianuarie 2009.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a contest Decizia autorităţii pârâte şi a solicitat emiterea unei decizii prin care să-i fie recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În susţinerea acţiunii reclamantul nu a depus înscrisuri în completarea celor existente în dosarul nr. 279/2009, înregistrat la M.J. – C.C.C.L.R.E.A., care să evidenţieze o altă situaţie ce ar putea justifica admiterea cererii.
Din analiza înscrisurilor depuse la autoritatea pârâtă şi a comunicărilor transmise de C.N.S.A.S. şi S.R.I. a considerat instanţa de fond că nu rezultă că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de art. 3 lit. a) din OUG nr. 214/1999, care se referă la orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări.
Prin urmare, a conchis instanţa de fond în sensul că Decizia nr. 92 din 15 ianuarie 2009 a C.C.C.L.R.E.A. s-a emis cu respectarea prevederilor OUG nr. 214/1999, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât a dispus respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
2. Cererea de recur.
Împotriva sentinţei civile nr. 2698 din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Susţine recurentul că deşi aşa cum rezultă din înscrisurile depuse se încadrează în unul din cazurile prevăzute de OUG nr. 214/1999, intimata a tergiversat în mod nepermis soluţionarea cererii sale pe care în final a şi respins-o, fapt ce a condus la vătămarea gravă a drepturilor sale, punându-l în imposibilitatea de a beneficia de drepturile conferite de lege cu privire la calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Susţine recurentul că în mod greşit cererea sa a fost respinsă, ca neîntemeiată, în condiţiile în care instanţa de fond nu a observat că adresele primite de la C.N.S.A.S. şi S.R.I. sunt contradictorii, văzând extrasele de pe sentinţa penală invocată nu a emis adrese în vederea obţinerii respectivei hotărâri judecătoreşti în totalitate ocazie cu care în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuia să întreprindă demersuri în vederea aflării adevărului.
Totodată, susţine recurentul că nu corespunde adevărului afirmaţia potrivit căreia nu ar fi depus înscrisuri în completarea celor existente în dosarul nr. 279/2004 care să evidenţieze o altă situaţie ce ar putea justifica admiterea cererii.
Consideră recurentul că dacă instanţa de fond respecta prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., putea să constate că se încadrează în dispoziţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 214/1999, ceea ce ar fi condus la admiterea cererii.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză, constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a constatat că cererea recurentului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 3 şi 3 din OUG nr. 214/1999, în condiţiile în care reclamantul, căruia în temeiul art. 1169 C. civ., îi incumbă sarcina probei nu a adus nici un fel de dovezi în acest sens.
Faptul că recurentul a făcut referire la o sentinţă penală de condamnare şi a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 3 lit. a) din OUG nr. 214/1999, nu are relevanţă în cauză în condiţiile în care respectiva sentinţă penală nu a fost depusă la dosar pentru a se verifica dacă corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 2 din acelaşi act normativ şi nici măcar nu a fost identificată prin număr, dată, autoritate judiciară emitentă.
Împrejurarea că recurentul a rămas în pasivitate deşi din corespondenţa purtată cu intimata rezultă că i s-a cerut depunerea respectivei sentinţe de condamnare, care oricum nu putea avea valoare probantă absolută, fiind necesară coroborarea cu restul probelor administrate în cauză, nu poate conduce la reţinerea culpei intimatei atât sub aspectul termenului de soluţionare a cererii cât şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare al acesteia, cum în mod greşit se susţine prin motivele de recurs.
Totodată, faptul că judecătorul fondului a considerat îndestulătoare pentru soluţionat cauzei, înscrisurilor depuse de părţi, fără a considera necesar suplimentarea probatorului, nu poate echivala cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cum în mod greşit susţine recurentul.
În acest sens, Înalta Curte reaminteşte că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii iar rolul judecătorului în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., este de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, şi nicidecum de a se substitui părţilor litigante în producerea dovezilor.
În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G., împotriva sentinţei nr. 2698 din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1698/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1712/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
