ICCJ. Decizia nr. 1803/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1803/2011
Dosar nr.4273/2/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2954 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. „A.D." S.R.L. Prahova, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 56 din 13 aprilie 201 privind obligaţiile de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de Raportul de inspecţie fiscală nr. 62 din aceeaşi dată, emisă de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii privind anularea acesteia. De asemenea, instanţa de judecată a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a respins, în consecinţă, acţiunea reclamantei faţă de această autoritate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prima instanţă a apreciat-o ca întemeiată, reţinând că atât emitentul, cât şi organul competent să procedeze la executarea actului administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită este, în raport cu natura creanţei fiscale, Administraţia Fondului pentru Mediu, iar reclamanta nu a fost în măsura a indica raţiunea chemării în judecată şi temeiul legal al pretinsei legitimări procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În ce priveşte cererea de suspendare a executării, în sine, prima instanţă a reţinut că aceasta este fundamentată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la care face trimitere art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, iar din actele dosarului reiese că reclamanta a formulat contestaţie împotriva actului administrativ fiscal în discuţie, înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, sub nr. 26371 din 12 mai 2010, fiind, astfel, întrunită această cerinţă premisă, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile.
S-a reţinut, de asemenea, că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 215 alin. (2) fraza a II-a C. proCod Fiscal, privind depunerea cauţiunii.
Cu privire la condiţiile referitoare la paguba iminentă şi cazul bine justificat, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi definite de art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din acelaşi act normativ, prima instanţă a apreciat că sunt dovedite în cauză.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, întrunirea condiţiei pagubei materiale iminente, astfel cum a fost detaliată de reclamantă, este în afara oricărui dubiu, cât timp suma ce face obiectul deciziei de impunere, de 1.111.663 RON, este una considerabilă pentru orice societate, indiferent de anvergura acesteia; reclamanta a făcut dovada pagubei iminente, prin actele depuse la dosar, prin probarea existenţei unor contracte de credit bancar sau a imposibilităţii recuperării unor creanţe proprii de la diverşi debitori, aflaţi în procedura insolvenţei, împotriva altora fiind promovate acţiuni pentru recuperarea debitelor, însăşi onorarea obligaţiilor contractuale ale reclamantei fiind serios pusă sub semnul întrebării în eventualitatea executării debitelor stabilite.
Prima instanţă a apreciat, de asemenea, ca fiind întrunită şi cerinţa cazului bine justificat, considerând însă că un singur aspect dintre cele invocate de reclamantă în susţinerea acestei condiţii de admisibilitate creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită, şi anume cel referitor la cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională, acestea nereieşind din raportul de inspecţie fiscală, care se rezumă la a reda sumele datorate per kg ambalaje, în raport cu reglementarea legală incidenţă în diferitele perioade supuse controlului, respectiv un total al acestor sume, fără a evidenţia măcar cantităţile concrete de ambalaje introduse pe piaţa naţională care au dus la stabilirea acestor obligaţii fiscale.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu nici nu a înţeles să îşi susţină legalitatea actului administrativ fiscal a cărui executare se solicită a fi suspendată, prin eventuale probe în complinirea celor depuse de reclamantă, anexe la raportul de inspecţie fiscală sau, cel puţin, să-şi facă apărări în raport de acest aspect.
2. Recursul exercitat împotriva sentinţei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, neîntrunind exigenţele exprimate în doctrină în acest sens şi cerinţele impuse prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond se limitează la a reţine că este întrunită condiţia pagubei materiale iminente ca urmare a faptului că „suma ce face obiectul deciziei de impunere este una considerabilă pentru orice societate, indiferent de anvergura acesteia" şi că prin actele depuse se face dovada faptului că onorarea obligaţiilor contractuale ale reclamantei este pusă sub semnul întrebării, însă fără să emită consideraţii logice proprii, o analiză care să fundamenteze Decizia luată.
De asemenea, cazul bine justificat presupune că este probată de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului, care nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, astfel cum procedează reclamanta, deoarece acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa şi ca fiind lipsită de temei legal în ceea ce priveşte îndeplinirea celor două condiţii impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, făcând referire la apărările pe care le-a formulat în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, în sensul că din probele administrate de reclamantă nu rezultă indicii de răsturnare a prezumţiilor care stau la baza caracterului executoriu din oficiu.
Au fost anexate, în copie, raportul de inspecţie fiscală, Decizia de impunere şi documentaţia care a stat la baza emiterii lor – note de calcul al obligaţiilor de plată şi al accesoriilor, situaţii privind obligaţiile de plată şi plăţile efectuate, situaţii privind cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă în anii 2004 – 2008, situaţia cantităţilor de ambalaje exportate.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauze prin prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile sau apărările părţilor.
Considerentele sentinţei atacate conţin argumentele pentru care instanţa de fond a socotit îndeplinite cerinţele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, expuse într-o manieră clară şi logică, pe baza analizei aparenţei dreptului, în limitele procedurii sumare a suspendării de executare, astfel că motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, care pot viza atât dimensiunea formală, cât şi pe cea substanţială a actului administrativ.
În speţă, însă, unicul indiciu pe care prima instanţă l-a circumscris condiţiei cazului bine justificat, cel legat de cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională, a fost înlăturat prin înscrisurile noi administrate în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., printre care se află şi situaţiile privind cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională în perioada 2004 – 2008.
În consecinţă, instanţa de control judiciar reţine, spre deosebire de concluzia la care a ajuns Curtea de Apel, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de norma juridică la care s-a făcut referire mai sus, lipsa unui caz bine justificat făcând inutilă cercetarea motivelor privind existenţa pagubei iminente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi va modifica sentinţa, în sensul respingerii cererii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei nr. 2954 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta S.C. "A.D." S.R.L. Prahova, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1800/2011. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 1816/2011. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
