ICCJ. Decizia nr. 1816/2011. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1816/2011
Dosar nr.3369/1/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 1799 din 13 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de R.R. împotriva Sentinţei nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, privind constatarea calităţii sale de colaborator al securităţii.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a apreciat că prima instanţă a examinat şi valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza I din OUG nr. 24/2008, reţinând, în esenţă, următoarele:
Activitatea desfăşurată de recurentul pârât de la semnarea angajamentului, la data de 21 octombrie 1980, şi până în 1984, când a încetat legătura operativă, sub numele conspirativ de „P.", se circumscrie noţiunii de colaborator al Securităţii, în sensul în care acest termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din actul normativ precitat.
Din modalitatea în care este definită noţiunea de „colaborator al Securităţii" în cuprinsul art. 2 lit. b) teza I, Înalta Curte a reţinut că legiuitorul nu distinge după cum informaţia furnizată avea sau nu caracter notoriu, iar în caz afirmativ să fi fost cunoscută de organele Securităţii, chiar şi în lipsa informării lor de către pârât.
Definiţia colaboratorului Securităţii se raportează exclusiv la atitudinea informatorului, care trebuia doar să conştientizeze consecinţele delaţiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realităţile vremii, informaţia sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puţin la deschiderea unei acţiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate. Cu atât mai mult, conştientizarea consecinţelor activităţii sale de informare de către pârât, este în afara oricărei discuţii, având în vedere că avea profesia de procuror şi înţelegea, pe deplin, ce repercursiuni pot avea asupra persoanelor la care s-a referit în comunicările lui către ofiţerul de securitate. Astfel, deosebit de grave sunt informaţiile pe care le-a comunicat la data de 26 august 1980 despre o judecătoare care a achitat un inculpat ce fusese trimis în judecată pentru lipsă în gestiune, sugerând lipsa de corectitudine a acesteia, consecinţele delaţiunii sale putând fi extrem de grave pentru persoana în cauză. Aşadar, nu este vorba pur şi simplu despre o informare neutră, în sensul că la Judecătoria Alexandria a fost pronunţată o soluţie de achitare într-un dosar penal, cum se susţine în recurs.
Tot despre aceeaşi judecătoare, pârâtul a informat Securitatea că aceasta audiază şi colportează ştirile transmise de postul de radio Europa Liberă şi a primit instrucţiuni de a contacta magistratul în cauză pentru a verifica dacă cele aflate de la Europa Liberă le discută şi la locul de muncă. Or, rezultă cu puterea evidenţei că informaţiile furnizate de pârât vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată şi la libertatea de exprimare ale colegei sale, judecător din Alexandria, după cum şi informaţia despre un avocat ai cărui părinţi fac parte dintr-o sectă religioasă, vizează îngrădirea dreptului la libertatea de conştiinţă.
În raport de acestea, se arată în considerentele deciziei atacate, declaraţia autentică a fostului ofiţer de Securitate S.I., în care se susţine că pârâtul, ca informator al Securităţii, a avut o prestaţie necorespunzătoare, este lipsită de relevanţă. Ceea ce contează, din perspectiva art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, nu este aprecierea generală asupra valorii informative a datelor furnizate de un colaborator al Securităţii, ci fiecare informaţie în concret. Din acest punct de vedere, definiţia dată în art. 2 lit. b) nu pretinde existenţa unor pluralităţi de acte de colaborare, aşa cum, în mod constant, a subliniat în jurisprudenţa sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind suficientă şi o singură informaţie care să respecte însă condiţiile impuse de această prevedere, respectiv 1) denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi 2) vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului. Pentru aceleaşi motive, nu prezintă relevanţă nici celelalte declaraţii depuse la dosar de pârât, unele fiind ale persoanelor despre care a informat securitatea. Aşa cum rezultă din art. 2 lit. b), nu e necesar ca drepturile persoanelor să fi fost îngrădite efectiv, ci doar ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor.
De asemenea, a reţinut instanţa de recurs, nu poate fi primită critica sub aspectul că toate informaţiile sunt consemnate exclusiv în rapoartele întocmite de ofiţerul de securitate, fără să existe înscrisuri care să provină de la recurent, deoarece OUG nr. 24/2008 recunoaşte în mod expres forţa probantă a acestor rapoarte.
În fine, a concluzionat instanţa de recurs, nici apărarea în sensul că cele menţionate în angajament (referitoare la prevenirea săvârşirii faptelor antisociale şi cele privind prevenirea infracţiunilor) erau obligaţii de serviciu ale pârâtului nu poate fi primită deoarece acesta, în calitate de procuror, trebuia să urmeze procedurile legale pentru sancţionarea unor astfel de fapte, nu să colaboreze cu poliţia politică a regimului totalitar, în maniera în care acest tip pe activitate o presupune.
2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii, recurentul R.R. a formulat contestaţie în anulare, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., cu referire la cazul omisiunii de cercetare a tuturor motivelor de recurs.
În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra criticii referitoare la îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute în art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, nefăcând nici o referire la acest aspect esenţial şi la prima condiţie impusă de lege, aceea ca informaţiile să vizeze denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist.
A mai arătat că instanţa de recurs nu a analizat în nici un mod aspectele referitoare la condiţiile semnării angajamentului, la obligaţiile asumate prin acesta, în virtutea calităţii de procuror, şi la constatările ofiţerilor de securitate, care au consemnat că nu a dovedit preocupare în vederea rezolvării sarcinilor trasate pentru culegerea de informaţii.
În raport cu toate împrejurările expuse, contestatorul a concluzionat că instanţa nu a analizat obiectiv întregul material probator administrat în cauză şi nu a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, făcând o greşită aplicare a legii şi pronunţând o hotărâre nelegală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 317 şi 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, reglementate de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze, din greşeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare – teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză.
Din conţinutul deciziei contestate, expus la pct. I.1 din considerentele prezentei hotărâri, rezultă însă că instanţa de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora.
Astfel, contrar susţinerilor contestatorului, instanţa de recurs a analizat atât natura informaţiilor furnizate asupra Securităţii şi posibilele efecte asupra persoanelor vizate, din perspectiva ambelor condiţii prevăzute cumulativ în art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, cât şi valoarea probatorie a notelor şi rapoartelor întocmite de ofiţerul de Securitate şi a declaraţiilor depuse la dosar.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra contestaţiei în anulare
Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.R. împotriva Deciziei nr. 1799 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1803/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1818/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
