ICCJ. Decizia nr. 1818/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1818/2011
Dosar nr.10651/1/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Decizia instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 7 din 12 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de L.D. împotriva Sentinţei nr. 566 din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acest act normativ reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
În temeiul art. 29 alin. (1) din Titlul VII al legii în discuţie, titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, rep., până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul HG nr. 498/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se convertesc şi prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de despăgubire.
Alin. (4) al aceluiaşi articol precizează că, în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3), Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide după primirea cererilor persoanelor îndreptăţite, la care vor fi anexate, în original, titlurile de valoare nominală nevalorificate.
Alin. (5) din acelaşi articol arată că cererile prevăzute la alin. (4) se vor depune la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor după constituirea acestora.
În acest context, arată instanţa de recurs, este relevant că, prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, a fost stabilită procedura de primire a cererilor persoanelor îndreptăţite, la care vor fi anexate, în original, titlurile de valoare nominală nevalorificate, precum şi procedura de convertire a acestora prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în titluri de despăgubire.
Reţine instanţa de recurs că relevante pentru corecta soluţionare a litigiului de faţă sunt prevederile pct. 29.3 din Normele amintite mai sus „convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire se dispune de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după primirea de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a cererilor titularilor titlurilor de valoare nominală nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil. Actualizarea valorilor înscrise în titlurile de valoare nominală emise se va face prin aplicarea indicelui de inflaţie aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul şi sfârşitul lunii anterioare datei emiterii deciziei de către Comisia Centrală. În situaţi în care indicele de inflaţie aferent lunii anterioare datei emiterii deciziei nu este cunoscut, se va lua în calcul ultimul indice de inflaţie cunoscut".
În speţa de faţă se arată în considerentele deciziei contestate, pentru recurentul-reclamant au fost emise titluri de valoare nominală la 16 martie 2004 şi 9 septembrie 2004 de Ministerul Finanţelor Publice, ca urmare a dispoziţiilor nr. 194 din 6 aprilie 2004, nr. 325 din 28 iulie 2003 şi nr. 324 din 28 iulie 2003 emise de Primarul Municipiului Roşiorii de Vede, prin care au fost soluţionate dosare întocmite în baza Legii nr. 10/2001.
Aşa cum rezultă din Decizia nr. 1283 din 13 decembrie 2007, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea recurentului-reclamant L.D., în cuantum de 101.915,44 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflaţie, a titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice la 16 martie 2004 şi 9 septembrie 2004.
Potrivit acestui act administrativ, recurentul-reclamant a depus o cerere de aprobare a convertirii titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanţelor Publice, în titluri de despăgubire.
Instanţa de recurs a constatat că, pe baza acestei cereri şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi pct. 29.3 din Normele metodologice de aplicare a acesteia), valoarea acestor titluri de valoare nominală a fost actualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Pe cale de consecinţă, concluzionează instanţa de recurs, este legală Decizia intimatei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 1283/2007, prin care i-a fost acordat părţii adverse titlu de despăgubire în cuantum de 101.915,44 RON reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Instanţa de recurs a reţinut că nu sunt întemeiate afirmaţiile recurentului în legătură cu reevaluarea imobilelor, întrucât procedura legală nu permite aceasta, motiv pentru care nu se impune efectuarea unei noi expertize.
Totodată, se arată în considerentele deciziei atacate, în raport cu etapele administrative parcurse, nu se poate modifica baza de calcul a valorii imobilelor în discuţie; de altfel, în cadrul motivelor de recurs, L.D. a arătat că nu contestă modul de calcul făcut de pârâtă la actualizarea cu indicele de inflaţie, calcul care a fost realizat în mod corect, din punct de vedere matematic.
2. Contestaţia în anulare formulată de L.D.
La data de 28 decembrie 2010, L.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs prezentate la punctul anterior, invocând în drept dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Contestatorul a solicitat anularea Deciziei nr. 7 din 12 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi reluarea judecăţii la instanţa competentă, de la cel mai vechi act de procedură efectuat, pentru următoarele motive.
2.1. Au fost încălcate prevederile de ordine publică referitoare la competenţă
Contestatorul arată că la treilea termen de judecată fixat în recurs s-a schimbat completul de judecată iar din lămuririle care i-au fost solicitate de preşedintele completului rezultă fie intenţia de declinare a competenţei în favoarea instanţei civile, fie o eroare materială.
2.2. Soluţia pronunţată contravine jurisprudenţei Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Contestatorul susţine că într-o pricină similară, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că măsurile reparatorii prin echivalent trebuie stabilite în raport cu momentul soluţionării pricinii, iar nu în raport de momentul emiterii dispoziţiei primarului.
2.3. Soluţia pronunţată este rezultatul unei erori materiale evidente
La acest punct contestatorul dezvoltă ideea potrivit căreia soluţia criticată se bazează pe un probatoriu sumar, întrucât dosarul înregistrat la Comisia Centrală era incomplet, lipsind planul de situaţie, proiectul de execuţie la demolare etc. Nu s-a observat neconcordanţa dintre rapoartele de evaluare din anii 2001, 2002 şi cuantumul despăgubirilor stabilite de primar în anii 2003, 2004.
De asemenea, contestatorul susţine că soluţia instanţei de recurs s-a fondat pe texte legale abrogate, indicând art. 30 din Legea nr. 10/2001, HG nr. 498/2003, Cap. IV din Legea nr. 247/2005, ignorându-se practic art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi toate solicitările sale.
3. Apărările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 martie 2011, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
În esenţă, intimata susţine că motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., aşa încât nu există temei legal pentru retractarea deciziei pronunţate de instanţa de recurs.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Din expunerea rezumativă a motivelor căii extraordinare de atac exercitate de L.D. rezultă că, parţial, acestea pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., texte legale care stabilesc că hotărârile irevocabile pot fi atacate pe această cale, atunci când „hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă" ori când „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
4.1. Referitor la competenţa soluţionării recursului.
În cuprinsul primului motiv, contestatorul dezvoltă confuz aspecte legate de compunerea completului care a soluţionat recursul, precum şi de competenţa după materie a acestei secţii.
În privinţa compunerii completului de judecată, deşi aceasta nu constituie motiv de contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că a fost legal stabilită, conform art. 52 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 32 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fluctuaţiile în privinţa membrilor completului respectiv fiind determinate de împrejurarea că doi dintre judecătorii titulari ai acestuia s-au pensionat.
Cât priveşte competenţa după materie a acestei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a soluţiona recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 566 din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aceasta rezultă cu evidenţă din prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 4 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 21 din Legea nr. 304/2004 şi a fost determinată de obiectul acţiunii judiciare formulate de L.D.
Referitor la existenţa unor greşeli materiale
Contestatorul a inclus în sintagma de greşeală materială mai multe tipuri de presupuse erori care s-ar fi comis la judecata recursului său, respectiv încălcarea jurisprudenţei secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţionarea cauzei pe baza unui probatoriu sumar şi nerelevant ori aplicarea unor dispoziţii legale abrogate.
Niciunul dintre aspectele invocate nu constituie o greşeală materială în sensul voinţei legiuitorului.
Doctrina şi jurisprudenţa sunt consecvente în a arăta că greşeala materială reprezintă o eroare evidentă cu caracter procedural, săvârşită în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, produsă ca urmare a omiterii sau confundării de către instanţa de judecată a unor elemente sau date materiale importante, ceea ce nu este cazul în speţă.
De altfel, jurisprudenţa invocată de contestator priveşte cauze cu un alt obiect; caracterul sumar al probaţiunii, dacă ar fi existat, îi era direct imputabil câtă vreme art. 129 alin. (1) C. proc. civ. obligă părţile „să-şi probeze pretenţiile şi apărările"; în fine, trimiterea la acte normative abrogate în prezent (de ex. HG nr. 498/2003) s-a realizat în contextul în care, în cazul contestatorului, procedura administrativă de convertire a titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în titluri de despăgubire a debutat în anul 2005 (odată cu dosarul întocmit în baza cererii nr. 204 din 19 august 2005) iar legalitatea actelor emise de autoritatea intimată s-a verificat prin prisma principiului tempus regit actum.
Conchizând, Înalta Curte reţine că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, nefiind identificate elemente care să poată fi circumscrise motivelor prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., apte să atragă anularea deciziei instanţei de recurs.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România şi Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speţă.
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. 4 din decizie, în temeiul art. 319 - 320 C. proc. civ. se va respinge cererea de faţă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de L.D. împotriva Deciziei nr. 7 din 12 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1816/2011. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 1882/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
