ICCJ. Decizia nr. 1837/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1837/2011
Dosar nr. 740/35/2010
Şedinţa publică de la 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă anularea Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 4 iunie 2010; anularea propunerii Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care s-a propus Preşedintelui României emiterea decretului de încetare a raporturilor de muncă; repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii actului administrativ; obligarea în solidar a pârâţilor la recuperarea pagubei ce i-a fost cauzată constând în pierderi faţă de salariul lunar net, în sumă de aproximativ 3.600 RON, începând cu data de 04 iunie 2010 şi până la repunerea efectivă în drepturile salariale avute anterior; acordarea de daune morale prin prejudiciul de imagine produs prin publicarea în M. Of. nr. 372/04.06.2010, a Decretului Preşedintelui României privind încetarea raporturilor de serviciu precum şi a suferinţelor la care a fost supusă familia sa prin aflarea din presă a faptului că a fost pensionat, prejudiciu pe care îl estimează la 10.000 euro, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, a arătat reclamantul că în data de 11 iunie 2010 a luat cunoştinţă din M. Of. nr. 372/04.06.2010 că în baza Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 04 iunie 2010, au încetat raporturile sale de serviciu la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
La data de 15 iunie 2010 cu adresa din 10 iunie 2010, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă prin Sectorul Management Resurse Umane a adus Ia cunoştinţa reclamantului faptul că au încetat raporturile sale de serviciu cu drept de pensie de serviciu.
A mai arătat reclamantul că lucrează în Ministerul Administraţiei şi Internelor din anul 1983, de la absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În perioada 1983 - 2005, a lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor ocupând funcţii de execuţie între 1983 şi 1991 şi funcţii de conducere în perioada 1991 - 2010.
S-a mai precizat de către reclamant că începând cu data de 03 august 2009, la solicitarea sa, a fost împuternicit la conducerea S.J.I.P.I. Satu Mare, iar începând cu data de 28 septembrie 2009, în baza examenului a fost numit şef serviciu.
Deşi nu au trecut nici 5 luni de la numirea sa în funcţie, în perioada 15 - 19 februarie 2010, în baza unui control tematic, colectivul de control numit prin Dispoziţia Directorului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, a constatat deficienţe de ordin managerial.
A mai menţionat reclamantul că în perioada controlată a lipsit motivat.
A concluzionat reclamantul că din cauza presiunile locale pe care unii faeton le-au făcut pentru schimbarea sa din funcţie, în data de 12 mai 2010 a depus raportul prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi acordarea dreptului la pensie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale, întrucât nu dispune de personalitate juridică şi ca urmare a acestui fapt, nu poate sta în nume propriu în proces.
A invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece actul administrativ a cărui anulare o solicită reclamantul este reprezentat de Decretul nr. 568 din 04 iunie 2010 emis de către Preşedintele României, respectiv propunerea făcută de Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar acest pârât nu a desfăşurat activităţi prealabile emiterii decretului prezidenţial.
Totodată a invocat excepţia de prematuritate a cererii de chemare în judecată, arătând că răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamant a fost transmis în data de 19 iulie 2010, iar acesta a sesizat instanţa de judecată în data de 05 iulie 2010.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 4 iunie 2010, arătând că este vorba despre un act administrativ emis de Administraţia Prezidenţială.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 315/CA din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi a respins acţiunea formulată de reclamantul C.G. ca fiind îndreptată împotriva unei părţi fără capacitate procesuală, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor faţă de primul petit al cererii de chemare în judecată şi în consecinţă a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins restul capetelor de cerere formulate de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă s-a reţinut că potrivit prevederilor legale care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Poliţiei Române, respectiv O.U.G. nr. 30/2007 şi Legea nr. 218/2002, personalitate juridică are Ministerul Administraţiei şi Internelor (art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 30/2002), iar Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă este doar o structură specializată a ministerului, fără personalitate juridică.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, instanţa a constatat că actul administrativ atacat în speţă este Decretul nr. 568 din 04 iunie 2010, emis de Preşedintele României şi ca atare, faţă de primul petit al acţiunii, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are calitate procesuală pasivă, acest act administrativ nefiind emis de pârât.
Pe fondul cauzei, referitor la capătul de acţiune privind anularea propunerii Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a constatat că propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor nu este un act care să producă efecte juridice, şi prin urmare nu este un act administrativ, ci doar un act premergător emiterii decretului.
Ca atare, decretul este actul administrativ care produce efecte juridice şi nu propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor
Neputând fi analizată legalitatea actului administrativ, respectiv a Decretului Prezidenţial, întrucât reclamantul nu a înţeles să se judece în contradictoriu şi cu emitentul acestuia, instanţa nu a putut analiza legalitatea actelor premergătoare.
În concluzie, nefiind constatată nelegalitatea emiterii Decretului Prezidenţial, instanţa a respins ca nefondate şi celelalte capete ale acţiunii, privind acordarea despăgubirilor materiale şi morale şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii actului administrativ în litigiu.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs C.G..
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond i-a respins cererea de chemare în judecată, având în vedere că la momentul depunerii cererii de chemare în judecată singurul act de care avea cunoştinţă era adresa din 10 iunie 2010 prin care i-a fost comunicat faptul că prin Decretul Preşedintelui României nr. 568 din 4 iunie 2010 i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie.
Apreciază recurentul că solicitarea Ministerului Administraţiei şi Internelor de emitere a Decretului Prezidenţial a fost nelegală întrucât la data de 21 mai 2010 acesta a revenit asupra cererii iniţiale de încetare a raporturilor de serviciu, însă intimatul-pârât nu a ţinut cont de această manifestare de voinţă.
Recurentul critică sentinţa atacată apreciind că instanţa de fond nu şi-a exercitat un rol activ în soluţionarea cauzei, limitându-se a analiza şi dispune cu privire la excepţiile invocate de pârâţi deşi în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ. putea să se extindă din oficiu şi împotriva instituţiei care a emis decretul generator de efecte juridice.
Susţine recurentul că în mod neîntemeiat s-a reţinut în considerentele sentinţei atacate faptul că reclamantul a înţeles să nu se judece cu Administraţia Prezidenţială atâta vreme cât intenţia acestuia era de a fi anulate actele prin care a fost pensionat fără acordul său.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
Pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.
În fapt, obiectul cererii formulate de către recurentul-reclamant astfel cum a fost formulat prin cererea de chemare în judecată a fost anularea Decretului Prezidenţial nr. 568 din 4 iunie 2010, anularea propunerii Ministerului Administraţiei şi Internelor privind emiterea decretului în vederea încetării raporturilor de serviciu, repunerea în situaţia anterioară emiterii actului administrativ şi obligarea în solidar a pârâţilor la recuperarea pagubei cauzate precum şi la plata unor daune morale.
În mod corect instanţa de fond a soluţionat cu precădere excepţiile invocate, reţinând că pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Generală de Informaţii şi Protecţie Internă nu are capacitat procesuală, întrucât acesta reprezintă doar o structură specializată a ministerului, fără personalitate juridică, iar pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are calitate procesuală pasivă în raport cu primul capăt al cererii, nefiind emitentul actului administrativ atacat.
Criticile recurentului cu privire la neexercitarea rolului activ al instanţei nu pot fi reţinute, întrucât astfel cum în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, recurentul-reclamant a precizat, la solicitarea instanţei, că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu emitentul actului atacat, respectiv cu Administraţia Prezidenţială astfel cum rezultă din „nota scrisă” depusă la dosarul cauzei precum şi din încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2010.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a analizat cererea recurentului-reclamant raportat la cadrul procesual stabilit de către acesta şi cu respectarea principiului disponibilităţii, astfel că invocarea dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ. este irelevantă, neavând aplicabilitate în cauză, astfel cum a arătat anterior, persoanele pe care acesta înţelege să le cheme în judecată.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este legală şi temeinică, neexistând motive legale pentru modificarea sau casarea acesteia şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei nr. 315/CA din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1836/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1845/2011. Contencios → |
|---|
