ICCJ. Decizia nr. 1901/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1901/2011
Dosar nr.10352/2/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul D.L., a solicitat constatarea existenţei calităţii de colaborator al Securităţii.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
Reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat la 14 aprilie 1981, în scopul culegerii de date şi informaţii despre activitatea desfăşurată la unitatea unde era angajat, semnând un angajament olograf şi preluând numele conspirativ „S.V.", astfel cum rezultă din Nota de constatare din 23 februarie 2009.
Reclamantul a mai precizat că informaţiile furnizate de către pârât au relevat comentarii privind situaţia socială şi economică din România, care au determinat luarea unor măsuri specifice, de natură să suprime drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor semnalate.
Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securităţii.
3. Apărările formulate de pârât.
Pârâtul D.L., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în constatare, motivând că a fost depăşit termenul de 48 de ore prevăzut de OUG nr. 24/2008, precum şi excepţia nelegalei compuneri a Colegiului instituţiei reclamante, datorită existenţei stării de incompatibilitate pentru unul din membrii Colegiului. Pe fondul cauzei, pârâtul a susţinut că înscrisurile depuse la dosar de către reclamant nu fac dovada încălcării drepturilor vreunei persoane.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 2117 din 4 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul D.L. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului D.L.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
5.1. Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii, Curtea a reţinut că termenul prevăzut de art. 4 alin. (4) din OUG nr. 24/2008 vizează doar acţiunile formulate împotriva persoanelor care candidează la funcţia de preşedinte al României, dispoziţiile invocate de către pârât nefiind aplicabile în cauza dedusă judecăţii, motiv pentru care s-a impus respingerea excepţiei.
5.2. Referitor la excepţia nelegalei compuneri a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prima instanţă a apreciat-o ca fiind o apărare de fond, pe care a respins-o, întrucât pârâtul nu a administrat probe relevante în privinţa stării de incompatibilitate invocată.
5.3. Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că, raportat la conţinutul angajamentului semnat de către pârât la 14 aprilie 1981 şi al notelor informative depuse la dosar, sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.
Astfel, pârâtul a semnat mai multe note informative care conţineau informaţii detaliate despre colegii din cadrul unităţii la care îşi desfăşura activitatea, privitoare la atitudini sau acţiuni potrivnice regimului totalitar comunist.
Consemnările ofiţerilor de securitate se refereau la persoane care intenţionau să părăsească ilegal teritoriul României sau care formulau aprecieri negative legate de instituţiile statului, instanţa de fond reţinând că această activitate de furnizare de informaţii a fost apreciată pozitiv de către ofiţerii de securitate şi că, împotriva persoanelor nominalizate de către pârât, s-au dispus măsuri de natură să încalce drepturile şi libertăţile lor fundamentale, respectiv libertatea de exprimare, dreptul la viaţă privată, libertatea conştiinţei şi a religiei, dreptul la libera circulaţie.
6. Recursul formulat de pârâtul D.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2117 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea, prin interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 şi a motivat lacunar hotărârea pronunţată.
Referitor la condiţia furnizării de informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului comunist, se arată că angajamentul semnat de recurent nu constituie o dovadă de netăgăduit a calităţii de colaborator al Securităţii.
În aprecierea acestui aspect trebuie să se ţină seama de faptul că meseria recurentului era, la acea dată, de şofer de curse internaţionale, iar un refuz făţiş de a semna un angajament cu organele Securităţii i-ar fi adus prejudicii.
Numărul notelor informative nu poate constitui un argument în sprijinul calităţii de colaborator al Securităţii.
Notele existente la dosar se referă la convorbirile pe care în mod cotidian recurentul le-a purtat obişnuit cu ceilalţi şoferi încadraţi în autobază.
Datele referitoare la activităţi de urmărire penală ce s-au desfăşurat asupra unei persoane (I.G.) nu constituie o denunţare de activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, întrucât autorităţile aveau cunoştinţă de activităţile ce au stat la baza deschiderii procesului penal şi nu toate activităţile infracţionale interesau organele de securitate, ci numai acelea care aveau caracter politic.
Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că din cele 81 de note informative, petenta Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a selectat un număr de 6 note, dar nici acestea nu sunt de natură a interesa ori ameninţa regimul totalitar comunist, ori să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nefiind altceva decât judecăţi de valoare, de multe ori hilare, ale recurentului cu privire la colegii săi de muncă.
A concluziona că unei persoane i s-a încălcat dreptul la libera circulaţie prin aceea că a fost împiedicată să părăsească în mod ilegal o ţară, echivalează cu a considera că unui infractor condamnat la pedeapsa închisorii îi este încălcat dreptul la libertate.
Notele informative în proporţie de 95% au fost redactate de ofiţerii de Securitate.
Însuşi angajamentul a fost în mod evident dictat de ofiţerul C.A., de unde rezultă că atât notele informative cât şi angajamentul nu sunt creaţia intelectuală a recurentului, dat fiind faptul că acesta este o persoană care a absolvit numai şcoala primară.
De aici rezultă că recurentul nu avea reprezentarea clară a urmărilor unor note informative redactate şi concepute de ofiţeri de securitate.
6.2. Cu privire la administrarea probelor de către prima instanţă, recurentul consideră că nu s-a probat că au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Trebuie să se arate în concret care sunt acele persoane cărora le-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale, în ce au constat aceste imixtiuni şi ce fel de presiuni au fost exercitate asupra lor.
Din interpretarea gramaticală a art. 2 lit. b) reiese cu claritate faptul că legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care drepturile sau libertăţile fundamentale ale persoanei au fost lezate în mod concret.
Potrivit DEX „a viza" are şi următoarele trei semnificaţii: „a ţinti", „a avea ca obiectiv", „a avea ca scop".
Instanţa de fond avea obligaţia să-şi exercite rolul activ şi să pună în vedere petentului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să depună la dosar probatoriul necesar din care să rezulte lezarea drepturilor şi libertăţilor şi în ce anume a constat aceasta.
Din notele informative nu reiese care dintre persoanele la care se referă acestea au suferit un prejudiciu.
În cazul numitului D.V., deşi s-a luat o măsură negativă, aceasta nu s-a aplicat.
6.3. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că pentru a putea efectua transporturi internaţionale erau necesare aprobările Securităţii şi în acest context a fost nevoit să semneze o declaraţie „prin care se obliga să spună tot ce a făcut în străinătate".
Recurentul afirmă că nu a dat declaraţie împotriva colegilor, iar organele de securitate i-au spus că ceea ce declară este o obligaţie de serviciu şi nu o colaborare cu Securitatea.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. În stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, prevederile OUG nr. 24/2008 nu conţin condiţii imperative cu privire la numărul de note informative, acestea să fie scrise şi semnate numai de persoana în cauză sau ca angajamentul să fie de asemenea, scris şi semnat de cel care acceptă colaborarea.
1.2. Legea nu obligă ca discuţiile relatate organelor de Securitate să se desfăşoare într-un anumit cadru.
Legea permite ca notele informative să fie redactate de ofiţerii de Securitate, după convorbirea avută cu colaboratorul.
1.3. Astfel cum este redactată OUG nr. 24/2008, rezultă că judecătorul interpretează şi coroborează probele existente în dosar şi se pronunţă asupra cererii.
În speţă, au fost analizate notele informative şi s-a constatat că numai o parte dintre acestea îndeplinesc criteriile cerute de lege.
Notele informative au fost coroborate cu angajamentul scris şi semnat de recurent.
S-a constatat că nu toate persoanele angajate ca şoferi de curse internaţionale au semnat astfel de colaborări, de unde rezultă că apărarea recurentului, în privinţa unui refuz făţiş nu este credibilă.
De asemenea, faptul că recurentul a absolvit numai şcoala primară nu reprezintă dovada clară a lipsei de reprezentare a urmărilor notelor informative, mai ales că în prezent acesta a candidat şi este membru în Consiliul Local al comunei Moara, judeţul Suceava.
1.4. În ceea ce priveşte condiţia încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, legea nu cere o încălcare efectivă a acestora şi nicio pedeapsă concretă aplicată, este suficient că cele relatate „vizau" îngrădirea acestora.
Probatoriul care „vizează" îngrădirea drepturilor este depus la dosar, astfel încât nu i se poate imputa judecătorului fondului că nu a respectat principiul rolului activ.
Mai mult, la dosar există dovada că împotriva numitului D.V. s-a luat o măsură urmare a notelor informative date de recurent, neavând însă nicio relevanţă că măsura nu s-a mai aplicat.
1.5. Notele informative nu au fost date în virtutea unei obligaţii de serviciu, deoarece nu sunt semnate cu numele reclamantului şi nu sunt adresate conducătorului unităţii, de unde rezultă că şi apărarea formulată pe acest aspect este neîntemeiată.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2117 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1904/2011. Contencios. Ordonanţă... → |
|---|
