ICCJ. Decizia nr. 1904/2011. Contencios. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1904/2011
Dosar nr.2260/33/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Ordonanţa preşedinţială nr. 12 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes, a admis cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de către reclamanta M.E., în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări – Direcţia Migraţiune, Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj, şi în consecinţă, a dispus prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de studii până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 2259/33/2009 al Curţii de Apel Cluj, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2010.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta M.E. a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună acordarea în favoarea sa a prelungirii dreptului de şedere temporară în scop de studii, având în vedere că autoritatea pârâtă a dispus măsura returnării de pe teritoriul României, ca o consecinţă a respingerii cererii de prelungire a dreptului de şedere temporară.
2.1. Referitor la excepţia inadmisibilităţii, invocată de către autoritatea pârâtă, prin întâmpinare, Curtea a apreciat că nu au prioritate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 faţă de dispoziţiile C. proc. civ., la care trebuie să se raporteze dispoziţiile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
A mai arătat că, în situaţia în care Decizia de returnare este suspendată de drept, o cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale are suport legal, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ.
Instanţa de fond a apreciat că suspendarea actului administrativ prin formularea contestaţiei are drept consecinţă neaplicarea imediată a deciziei de returnare, însă reclamanta nu poate obţine pe această cale un permis de şedere temporară, motive pentru care va respinge excepţia inadmisibilităţii.
2.2. Referitor la excepţia lipsei de interes, invocată de către reprezentantul Ministerului public, instanţa a arătat că suspendarea actului administrativ nu conferă posibilitatea exercitării tuturor prerogativelor dreptului de şedere temporară posibilitatea de a circula în străinătate, ca exemplu. Prin urmare, reclamanta justifică un interes legitim în promovarea acţiunii, impunându-se respingerea excepţiei.
2.3. Analizând numai aparenţa dreptului, Curtea a reţinut că este justificată prelungirea dreptului de şedere temporară până cel târziu la 30 aprilie 2010, reclamanta urmând cursuri postuniversitare de perfecţionare în România, nefiind necesară emiterea unui ordin de înmatriculare.
3. Recursul formulat de pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj împotriva sentinţei denumită „ordonanţă preşedinţială" nr. 12 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se critică soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială.
Se arată că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se consacră completarea procedurii contenciosului administrativ cu dreptul comun, cu dispoziţiile C. proc. civ., iar această completare este limitată în ceea ce priveşte cauza de faţă, prin incidenţa repetată a principiului de drept specialia generalibus derogant.
Astfel, reclamanta a solicitat prelungirea unui drept de şedere temporară până la soluţionarea unui dosar ce are acelaşi obiect, dar temeiul de drept este diferit.
OUG nr. 194/2002 republicată prevede la art. 84 alin. (3) în mod neechivoc „contestaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare".
Din moment ce măsura de îndepărtare este suspendată de drept în temeiul unui act normativ special, o cerere de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe dreptul comun nu este nici permisă şi nici favorabilă părţii.
Astfel, admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială ar favoriza în mod nelegal reclamanta prin încuviinţarea măsurii de prelungire a dreptului de şedere, dar şi prin anularea efectelor produse de art. 84 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, republicată.
În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi, materializată în deciziile evidenţiate de recurent din recursul formulat.
Petitul cererii de ordonanţă preşedinţială nu are suport legal, întrucât se solicită ca în mod direct instanţa să prelungească reclamantei dreptul de şedere în România, adică se solicită o subrogare a instanţei în atribuţiile acordate de legiuitor exclusiv recurentului.
Textul art. 581 C. proc. civ. prevede ca o condiţie de exercitare a ordonanţei preşedinţiale neprejudecarea fondului.
Însă, rezultă fără echivoc că reclamanta invocă şi supune în această cauză chiar chestiunile de fond din Dosarul nr. 2259/2009.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este fondat.
1.1. Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. intimata-reclamantă a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să i se acorde un drept de şedere temporară în scop de studii până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 2259/33/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie 2009.
Obiectul Dosarului nr. 2259/33/2009 este anularea Deciziei de returnare nr. 3343671 din 17 decembrie 2009 şi acordarea dreptului de şedere temporară în scop de studii, în temeiul art. 84 şi 50 din OUG nr. 194/2002 republicată.
1.2. Cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă în raport de prevederile art. 84 din OUG nr. 194/2002 republicată şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
1.3. Acţiunea de fond ce formează obiectul Dosarului nr. 2259/33/2009 a condus, în temeiul art. 84 din OUG nr. 194/2002 republicată, la suspendarea de drept a dispoziţiei de returnare contestată de către reclamantă.
Capătul de cerere privind obligarea autorităţii la acordarea dreptului de şedere temporară este subsidiar capătului de cerere privind anularea deciziei de returnare.
Capătul de cerere privitor la dreptul de şedere temporară se soluţionează în cadrul contestaţiei împotriva deciziei de returnare.
Altfel spus, dacă Decizia de returnare se constată a fi emisă nelegal, consecinţa este obligarea autorităţii să acorde reclamantei un drept de şedere temporară în scop de studii.
1.4. Instanţa de judecată nu poate dispune ea însăşi prelungirea dreptului de şedere, chiar şi numai provizoriu, deoarece se opun dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
În conformitate cu art. 18 alin. (1) sus-menţionat, instanţa poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
1.5. Prin prelungirea dreptului de şedere temporară, instanţa de fond şi-a depăşit cu siguranţă atribuţiile, intervenind într-un domeniu de competenţă exclusivă a administraţiei publice.
Existând în economia OUG nr. 194/2002 republicată, instituţia suspendării de drept a actului administrativ atacat, iar în speţă, problema acordării dreptului de şedere temporară se poate soluţiona numai odată cu anularea actului şi subsidiar acestuia, rezultă că instituţia ordonanţei preşedinţiale reglementată de art. 581 C. proc. civ. nu poate fi aplicată în cauza de faţă.
1.6. Întrucât dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, permit instanţei de judecată să stabilească compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate, cu prilejul soluţionării fiecărei cauze, rezultă că instanţa de fond a admis în mod greşit o cerere de ordonanţă preşedinţială în materia reglementară de OUG nr. 194/2002, republicată.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa recurată şi a se respinge acţiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj împotriva Sentinţei denumită „ordonanţă preşedinţială" nr. 12 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1901/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1905/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
