ICCJ. Decizia nr. 1945/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1945/2011
Dosar nr. 5165/1/30/2009
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, sub nr. 950/30/2009, la data de 12 februarie 2009, reclamanta I.M. a chemat în judecată pârâţii D.M.P.S. Timiş şi M.M.F.E.Ş. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 7200 lei reactualizată în raport de indicele inflaţiei reprezentând indemnizaţia lunară ce i se cuvenea pe o perioadă de 2 ani pentru naşterea fiicei sale minore, M.E., la data de 12 februarie 2005.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deşi la data de 12 februarie 2005, a născut două fetiţe gemene, M.E. şi, respectiv, M.T.S., a primit indemnizaţia de naştere prevăzută de OUG nr. 148/2005 numai pentru una din minore, pe considerentul că este vorba de o singură naştere. Totodată, petiţionara a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare, potrivit cărora naşterea ar reprezenta aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, apreciind că acestea vin în contradicţie cu art. 6 lit. b) din Legea nr. 272/2004, precum şi Declaraţia Drepturilor Copilului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în anul 1959.
Prin întâmpinare, pârâtul M.M.F.E.Ş. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia civilă, în soluţionarea prezentei cauze, raportat la dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 148/2005, ale HG nr. 1682/2008 şi ale Legii nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007.
Prin Sentinţa civilă nr. 1345 din 13 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 950/30/2009, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia civilă invocată de pârâtul M.M.F.E.Ş., a scos cauza de pe rol şi a trimis cauza secţiei de contencios administrativ spre competentă soluţionare.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 5165/30/2009 la data de 26 august 2009.
Prin încheierea civilă pronunţată în dosarul nr. 5165/30/2009, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.P.S., a respins cererea de sesizare a Curţii de Apel Timişoara pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 6763 din 15 aprilie 2006, invocată de către reclamantă; a admis cererea de sesizare a Curţii de Apel Timişoara pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 aprobate prin HG nr. 1025/2006, invocată de către reclamantă; a prorogat pronunţarea asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii şi a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 5165/30/2009 la data de 23 martie 2010.
Pârâta A.J.P.S.J. Timiş a depus la dosar întâmpinare, ataşată la dosar, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate.
Pârâtul G.R. a depus întâmpinare la termenul din 3 mai 2010, ataşată la dosar, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă, şi în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 238 din 03 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Împotriva acestei sentinţe a formulat reclamanta I.M., recurs care a fost admis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3542 din 15 iulie 2010, în sensul că a fost casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că în speţă trebuie aplicat principiul potrivit căreia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale astfel că în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 30 noiembrie 2010.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 23 din 20 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 şi a fost constatată nelegalitatea acestor dispoziţii. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a constatat că prin HG nr. 1825/2005 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (M. Of., nr. 704/17.08.2006).
Curtea reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului - anexa nr. 1 la HG nr. 1825/2005, „potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din prezentele norme metodologice, prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii".
De asemenea, aceeaşi reglementare este identificată şi în Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006. Astfel, conform art. 3 alin. (1) din Norme Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului - anexa nr. 1 la HG nr. 1025/2006, „potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din prezentele norme metodologice, prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii".
În analizarea excepţiei de nelegalitate Curtea a avut în vedere şi aspectele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Decizia nr. 1947 din 4 aprilie 2007, prin care s-a reţinut nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 din HG nr. 1825/2005.
Câta vreme prin HG nr. 1025/2006 s-a menţinut in articolul 3 aceeaşi dispoziţie legală precizată şi în art. 3 alin. (1) din HG nr. 1825/2005, Curtea apreciază ca sunt valabile considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sus-menţionata în acest sens şi în speţa de faţă.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 alin. (1) din actul normativ menţionat sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise deoarece definiţia stabilită pentru noţiunea de „naştere", ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.
Prin definiţia dată noţiunii de „naştere" din HG nr. 1025/2006 se încalcă acte normative cu forţă superioară şi se instituie discriminări între persoane aflate în situaţii identice, respectiv între copiii proveniţi din aceeaşi naştere şi cei rezultaţi dintr-o naştere simplă, care beneficiază de întreaga indemnizaţie.
Acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singur dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005 trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. În acest sens, este de menţionat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situat cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
Curtea a constatat că acordarea indemnizaţiei lunare a fost raportată de legiuitor prin art. 6 din OUG nr. 148/2005 la numărul copiilor născuţi, iar nu la număr naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 3 alin. (1) din normele metodologice sunt nelegale. Definind „naşterea" ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 completează mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat, încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă multiplă.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs A.J.P.S. Timiş, G.R. şi M.M.F.P.S.
I. În recursul declarat de A.J.P.S. Timiş se critică soluţia instanţei de fond deoarece HG nr. 1025/2006 este un act normativ şi nu un act administrativ individual şi de aceea şi excepţia de nelegalitate este inadmisibilă.
S-a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei civile nr. 23 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
II. În recursul M.M.F.P.S., se critică sentinţa pronunţată ca fiind nelegală şi netemeinică.
Se invocă faptul că instanţa de fond trebuia să constate că M.M.F.P.S. nu are calitate procesuală pasivă în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 116/2007 privind organizarea şi funcţionarea A.N.P.S., iar A.N.P.S. a preluat atribuţiile şi responsabilităţile de administrare şi gestionare a prestaţiilor sociale de la compartimentele de specialitate din M.M.F.P.S.
Se apreciază că, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond trebuia să constate inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată deoarece HG nr. 1025/2006 este un act cu caracter normativ şi nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual.
Pe fond, se consideră că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
S-a făcut o prezentare a legislaţiei în materia indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, începând cu OUG nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 şi se arată că prin intrarea în vigoare a OUG nr. 148/2005 nu s-a creat o discriminare în sensul OG nr. 137/2000 republicată, ci s-au eliminat diferenţele şi discriminările anterioare existente între categorii profesionale care realizează acelaşi venit, dar care beneficiau de indemnizaţii în cuantumuri diferite şi nemaifiind plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, în care se ţine seama de principiul contributivităţii, prin acest act normativ s-a creat o situaţie egală pentru toţi beneficiarii.
Au fost invocate prevederile Legii nr. 257/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 1 din OUG nr. 148/2005 care prevăd că „începând cu data de 1 ianuarie 2009 persoanele care în ultimul an anterior datei naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 3 ani, precum şi o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85 % din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei"; dar şi de art. 2 din Legea nr. 239/2009 care prevede „Cuantumul indemnizaţiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o asemenea naştere", dar că acest text a intrat în vigoare la 18 iunie 2009.
III. G.R., în recursul declarat, a criticat soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, prin raportare la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii", dar această indemnizaţie reprezintă un substitut al salariului deoarece în perioada concediului de creştere şi îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului.
S-au făcut referiri la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi s-a arătat că măsurile de ocrotire a copilului fac obiect de reglementare al altor acte normative.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 ca neîntemeiată.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Pentru că unele critici sunt comune, motivele de recurs vor fi analizate în funcţie de acest criteriu.
În recursul A.J.P.S. Timiş şi în recursul M.M.F.P.S., este invocată excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru că nu suntem în prezenţa unui act administrativ individual ci a unui act administrativ cu caracter normativ.
Referitor la aceste critici, se constată că ele sunt nefondate deoarece problema inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru acest considerent a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 3542 din 15 iulie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi prin care excepţia de nelegalitate a fost respinsă pentru că actul atacat ar fi un act administrativ cu caracter normativ şi a trimis cauza spre rejudecare pentru a se analiza fondul excepţiei de nelegalitate invocată.
Pentru art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin urmare, fiind dezlegată problema de drept, cea a inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată, aceasta nu mai poate fi analizată într-un alt ciclu procesual.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.F.P. se constată că această excepţie nu a fost invocată în cadrul litigiului referitor la excepţia de nelegalitate invocată ci numai în cadrul litigiului de fond (dosar nr. 5165/30/2009 al Tribunalului Timiş, secţia comercială şi contencios administrativ).
În faţa instanţei de contencios administrativ ce soluţionează o excepţie de nelegalitate şi potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este obligatorie citarea părţilor şi a emitentului actului.
Pentru că M.M.F.P.S. a figurat ca parte în litigiul de fond (dosar aflat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ, dosar nr. 5165/30/2009) a fost citat şi în cadrul litigiului ce are ca obiect excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă. Problema calităţii procesuale pasive a M.M.F.P.S. va fi soluţionată irevocabil în cadrul dosarului de fond, astfel că excepţia invocată este nefondată.
În privinţa fondului excepţiei de nelegalitate, criticile din recursurile G.R. şi M.M.F.P.S. sunt nefondate.
Acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia a fost adoptat.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239/2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Aceste modificări confirmă faptul că interpretarea dată în Normele metodologice era contrară dispoziţiilor legale în baza cărora au fost emise.
Referitor la invocarea Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale, se constată că acestea se referă la neconstituţionalitatea art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/ 2005, dar în prezenta cauză se pune în discuţie legalitatea modului în care a fost pus în aplicare prin Normele metodologice.
De altfel, practica Înaltei Curţi este constantă în a constata nelegalitatea art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, iar principiul dreptului la un proces echitabil presupune şi pronunţarea unor soluţii unitare de către instanţă, mai ales în cazul jurisdicţiei supreme.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de M.M.F.P.S., A.J.P.S. Timiş şi G.R. împotriva Sentinţei nr. 23 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1893/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1956/2011. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
