ICCJ. Decizia nr. 1981/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1981/2011
Dosar nr. 2588/2/2009
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. – I.M., anularea procesului-verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actul administrativ este nelegal întrucât:
- nu îndeplineşte cerinţele legale cu privire la conţinutul minim al procesului verbal de cercetare, astfel cum sunt acestea prevăzute de dispoziţiile art. 128 şi urm. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006;
- nu respectă cerinţele legii sub aspectul constatărilor de fapt şi de drept consemnate cu ocazia cercetării evenimentului din data de 28 iulie 2008, cu privire la:
- constatările din capitolul i) lit. b) pag. 6 din procesul-verbal de cercetare;
- constatările referitoare la cauzele evenimentului reţinute la lit. k), 1) şi m);
- menţionarea subscrisei, în capitolul n) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare, ca persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale la care se face referire în capitolele k), 1) şi m) pct. 7 si 8 şi identificata;
- necesitatea aplicării de sancţiuni contravenţionale stabilită prin capitolul o) pct. 1, 2, 3 din cuprinsul procesului-verbal de cercetare;
- efectuarea propunerii de cercetare penală stabilită prin capitolul p) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare;
- obligarea subscrisei de a înregistra accidentul de muncă stabilită prin capitolul r) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare;
- obligarea subscrisei la îndeplinirea măsurilor stabilite prin capitolul s) pct. 1, 2, din cuprinsul procesului-verbal de cercetare;
- obligarea subscrisei de a comunica îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la capitolul s) pct. 1, 2 în termenul prevăzut la capitolul t), arătând în esenţă că:
În ceea ce priveşte nelegalitatea procesului-verbal, în esenţă a arătat că acesta a fost emis ca urmare a unei greşite interpretări şi aplicări date de pârâte prevederilor Legii nr. 319/2006, în special în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „angajator", interpretarea extensivă cu concluzia atragerii răspunderii contravenţionale a reclamantei, în lipsa unor raporturi de muncă cu lucrătorii respectivi-victime ale accidentului de muncă, angajaţi ai SC P. SA, fiind una eronată şi în afara spiritului legii.
Reclamanta a mai susţinut ca, atâta timp cat nu se poate reţine în sarcina SC D.S.R. SRL încălcarea vreunei obligaţii legale din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă sau de săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, se impune anularea capitolelor o), p) şi r) din procesul verbal de cercetare contestat, capitole ce stabilesc sancţiuni contravenţionale, propunere de cercetare penală şi, respectiv, măsuri dispuse în sarcina subscrisei.
Referitor la cererea de suspendare a executării procesului-verbal de cercetare, întemeiată pe dispoziţiile, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susţinut, că în speţă există un prejudiciu material deosebit, direct şi cuantificabil care rezultă din tocmai măsurile dispuse în mod abuziv de I.M. Bucureşti, şi anume obligarea reclamantei la plata unor amenzi contravenţionale în cuantum de 20.000 RON, obligarea acesteia de a înregistra accidentul de muncă, precum şi alte măsuri ce reies din capitolul s) pct. 1, 2; capitolul p; capitolul o) punctele 1, 2, 3 din conţinutul procesului verbal de cercetare.
Pârâta I.M., prin întâmpinarea formulată, a solicitat a acţiunii în anulare, cât şi a cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât procesul-verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 încheiat de I.M. este legal. A precizat că în temeiul prevederilor art. 122 şi următoarele din HG nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 I.M. a întocmit procesul-verbal ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la SC P. SA
Parata a mai susţinut că obligaţiile stipulate de art. 13 din Legea nr. 319/2006 mai sui menţionate se referă la noţiunea de angajator, ca noţiune generală, nu angajator al victimelor evenimentului. Astfel, conducta de transport a gazului metan de care se face vorbire în procesul verbal de cercetare fiind în responsabilitatea SC D.S.R. SRL ca angajator,conform art. 13 lit. q) din Legea 319/2006, avea obligaţia asigurării de echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor proprii, precum şi a terţilor care se află în apropierea acestora.
Instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetentei materiale a acesteia cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii in raport de natura actului dedus examinării legalităţii în contenciosul administrativ.
Referitor la excepţia necompetentei materiale,instanţa a respins-o pe în considerarea Legii nr. 319/2006 si art. 122 si urm. din HG nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut următoarele:
În speţă, obiectul acţiunii ii constituie procesul-verbal de cercetare a evenimentului ce a generat accidentul de munca.
Potrivit art. 122 din HG nr. 1425/2006 procesul-verbal de cercetare reprezintă un element al dosarului de cercetare a evenimentelor generatoare a unui accident de munca, aşadar reprezintă un act finalizator al cercetării evenimentului, act ce trebuie sancţionat în mod obligatoriu (capitolele a-x, potrivit art. 128 din HG nr. 1425/2006). Detaliind pe larg fiecare capitol din procesul-verbal, instanţa a apreciat că niciunul dintre capitolele a-q nu pot fi calificate ca fiind generatoare a unuia din efectele juridice impuse de art. 2 lit. c) (sa nască, sa modifice sau sa stingă raporturi juridice).
în mod neechivoc, capitolele a, b, c, d, e, f, h si u nu pot fi calificate ca generând unul din efectele impuse de lege, reprezentând doar consemnări faptice privind: data încheierii procesului-verbal de cercetare, numele persoanei care efectuează cercetarea, perioada si locul în care s-a efectuat cercetarea, obiectul cercetării, data producerii evenimentului, locul producerii evenimentului, datele de identificare ale accidentaţilor şi, respectiv, numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal şi repartizarea lor. Aşadar, aceste menţiuni nu aduc nicio modificare, nu sting si nici nu nasc elemente noi in mediul social si juridic, fiind numai consemnări ale unor aspecte de fapt concrete si incontestabile.
În ceea ce priveşte capitolele i, j, k, 1, m, q), instanţa a constatat că au doar un rol descriptiv şi constatator, realitatea acestor situaţii neavând efecte juridice concrete.
Nici capitolele n si o ) din procesul-verbal de cercetare nu pot fi calificate de acte administrative, în primul capitol menţionându-se generic responsabilităţi dar fără consecinţe juridice.
Nici capitolul g ) nu reprezintă un act administrativ.
Instanţa a reţinut că numai în ceea ce priveşte capitolele r) şi s) se poate conchide ca reprezintă acte administrative distincte, cat timp:
- la capitolul r ) se naşte un raport juridic, prin aceea că se stabileşte faptul ca reclamanta are obligaţia, în considerarea prevederilor Legii nr. 319/2006, de a înregistra accidentul de muncă cercetat;
- la capitolul s) se stabilesc în sarcina reclamantei o serie de măsuri pentru prevenirea altor evenimente similare, anume:- identificarea conductelor de gaze naturale cu durata normala de funcţionare depăşită şi întocmirea unui program privind înlocuirea sau certificarea menţinerii acestora în funcţiune în condiţii de siguranţa;- întocmirea unei proceduri detaliate privind determinarea pierderilor de gaze în instalaţiile proprii.
Examinând pe fond, aceste doua acte administrative [(cuprinse în capitolele r) si s) din procesul-verbal de cercetare)], instanţa a reţinut că nu subzistă elemente de nelegalitate ale acestora, criticile prezentate de reclamanta nefiind fondate.
În ceea ce priveşte argumentaţia reclamantei privind lipsa calităţii de angajator în sensul legii nu este una pertinentă şi este propusă printr-o interpretare în afara spiritului Legii nr. 319/2006.
În privinţa cererii de suspendare a măsurilor dispuse la capitolele r) şi s) instanţa a respins-o ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D.S.R. SRL Bucureşti, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 5 şi art. 32 din Legea nr. 319/2006 atât în ceea ce priveşte admiterea în parte a excepţiei admisibilităţii acţiunii principale având ca obiect procesul verbal de cercetare contestat cât şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii în ceea ce priveşte punctele r) şi s) din procesul verbal nr. 50 din 21 ianuarie 2009.
Se arată următoarele motive de nelegalitate în ceea ce priveşte soluţia recurată.
Primul aspect vizează faptul că s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât procesul verbal de cercetare nu a fost verificat sub aspectul legalităţii ca un act administrativ unic, ci s-a efectuat o analiză separată a capitolelor acestuia.
Aceasta deoarece procesul verbal de cercetare reprezintă în integralitatea sa un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 de natură a produce efecte directe prin el însuşi nefiind aplicabile principiile interpretării date de instanţa de fond, care a analizat separat fiecare punct din procesul verbal de cercetare contestat.
În cauză procesul verbal de cercetare produce efecte juridice distincte de procesul verbal de contravenţie întocmit în temeiul acestuia. În susţinerea naturii juridice, ca act administrativ al acestui act recurenta invocă Decizia nr. 3878 din 4 noiembrie2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 şi art. 32 din Legea nr. 319/2006 pe motiv că a fost extinsă sfera noţiunii de angajator dincolo de limitele legale ale acestuia.
Aceasta deoarece instanţa a respins argumentul de bază invocat de recurentă, lipsa calităţii de angajator faţă de persoanele care au căzut victime ale accidentului de muncă.
Recurenta arată că procesul verbal de cercetare este nelegal prin raportare la prevederile art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 319/2009 respectiv nelegala interpretare a noţiunilor de angajator şi raport de muncă şi cu privire la constatările de fapt şi de drept privitoare la cauzele accidentului.
Se arată că pe de o parte cum victimele accidentului din data de 28 iulie 2008 nu erau salariaţii recurentei, care nu are calitatea de angajator a acestora nu se poate reţine în sarcina acestuia neîndeplinirea obligaţiei legale de a asigura echipamente de muncă salariaţilor unui alt angajator. Pe de altă parte în ceea ce priveşte cauza reală a evenimentului, procesul verbal de cercetare nu a fost motivat neavând conţinutul obligatoriu impus de Normele metodologice ale Legii nr. 319/2006, nefiind motivate în fapt şi în drept obligaţiile reţinute în sarcina recurentei.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul de a se admite acţiunea astfel cum a fost formulată şi să se dispună anularea procesului verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 pentru toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată.
La dosar, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că sentinţa atacată este legală şi temeinică pe soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii principale, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea apreciază că soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a unor părţi din procesul verbal de cercetare este greşită, dar această respingere urmează a fi menţinută cu precizarea că acţiunea recurentei în tot, astfel cum a fost formulată este inadmisibilă deoarece procesul verbal de cercetare contestat nr. 50 din 21 ianuarie 2009 nu este un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Procesul verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 încheiat de pârâta-intimată, în baza art. 122 şi următoarele din HG nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la SC P. SA eveniment în urma căruia două persoane au decedat şi o alta a fost grav rănită.
Curtea apreciază că motivele de nelegalitate în ansamblu nu pot fi reţinute, în mod corect instanţa apreciind că procesul verbal de cercetarea nu este un act administrativ de autoritate de sine stătător de natură a produce prin el însuşi anumite efecte juridice faţă de părţile implicate.
Premisa recurentei este greşită pe motiv că se apreciază că acest proces verbal de contestare reprezintă un act administrativ. Eroarea comisă de instanţa de fond constă în analizarea separată a capitolelor acestui act, care reprezintă un act unic care nefiind un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 şi 8 din acelaşi act normativ. Dar acest aspect are caracter subsidiar în raport de soluţia corectă pronunţată prin sentinţa atacată de respingere a acţiunii recurentei, astfel cum a fost formulată.
Curtea apreciază că procesul verbal de cercetare a evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la SC P. SA nu reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru argumentul principal că nu a fost emis în regim de putere publică şi pentru faptul că nu produce efecte directe prin el însuşi pentru părţile vizate.
Pentru acest argument, Curtea nu va reţine nici unul din argumentele care privesc atât natura juridică a actului contestat cât şi aplicarea în concret a dispoziţiilor Legii nr. 319/2006 privind calitatea de angajator, împrejurările de fapt privind producerea accidentului, culpa persoanelor implicate şi legătura de cauzalitate.
Procesul verbal de cercetare constituie pe de o parte act premergător procesului – verbal de constatare şi sancţionare seria BV nr. 1501 din 26 ianuarie 2011 prin care a fost stabilită o anumită răspundere administrativă şi pe de altă parte constituie o operaţiune administrativă, o probă pentru dosarul penal în curs, în cercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
În acel dosar, fapt de necontestat procesul verbal de cercetare constituie mijloc de probă potrivit art. 214 alin. (5) C. proc. pen.
În cadrul acelei cercetări, organul de cercetare penală are competenţă exclusivă de a analiza şi verifica împrejurările de fapt ale producerii accidentului, cauzele reale ale acestuia inclusiv persoanele vinovate şi tragerea la răspundere penală a acestora.
Sub acest aspect, Curtea nu va reţine motivele de recurs care privesc definiţia noţiunii de angajator şi respectiv lipsa calităţii de angajator a societăţii recurente, deoarece pe de o parte acest aspect exclude limitelor competenţii instanţei de contencios administrativ, în cauză nefiind contestat un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte aceste aspecte care vizează persoanele implicate şi vinovate de producerea accidentului urmează a fi verificate şi sunt de competenţa organului de cercetare penală sau instanţei penale după caz.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că recurenta nu are îngrădit dreptul de acces la instanţă. Aceasta deoarece fie ca act premergător procesului verbal de constatare şi sancţionare administrativă nr. 1501 din 26 ianuarie 2009, fie ca mijloc de probă în cadrul procesului penal în curs, procesul-verbal de cercetare nr. 50 din 31 ianuarie 2009 încheiat de I.M. urmează a fi verificat atât sub aspectul respectării măsurilor dispuse cât şi cu privire la realitatea celor consemnate în raport de împrejurările producerii accidentului din data de 28 iulie 2008.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică soluţia de respingere a acţiunii reclamantei - recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4200 din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1976/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1982/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
