ICCJ. Decizia nr. 1953/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1953/2011
Dosar nr. 11212/2/2009
Şedinţa publică de la 01 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2302 din 12 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a a admis acţiunea formulată de reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare/primire a cererii de redobândire a cetăţenei române şi a obligat pârâtul să primească cererea şi documentaţia legală în vederea redobândirii cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum precum şi la plata către reclamantă a sumei de 4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că legea specială în materie, Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă cu atribuţii în domeniu are obligaţia de a soluţiona cererile formulate de persona care doresc redobândirea cetăţeniei române, se impune respectarea dispoziţiilor cuprinse în norma generală şi a dreptului oricărui cetăţean la soluţionarea cererii, într-un termen rezonabil.
Prin urmare, instanţa a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, neavând astfel relevanţă motivele de ordin administrativ organizatoric invocate de autoritatea publică.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale a fost respins, instanţa de fond apreciind că prin constatarea refuzului nejustificat al pârâtului şi obligarea acestuia la analizarea cererii formulate de reclamantă în termenul solicitat, se produce o acoperire a prejudiciului moral suferit.
2. Recursul formulat de pârât
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că soluţia adoptată este rezultatul interpretării greşite a legii.
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt.
În altă ordine de idei, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond trebuia să evalueze exact situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care Ministerul Afacerilor Externe îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, a arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz de rezolvare a cererii reclamanţilor, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa CEDO şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită şi se apreciază în funcţie de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că, începând cu data de 2 octombrie 2006, intimata-reclamantă s-a adresat în mod repetat Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a i se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, la care nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Potrivit art. 1 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de trei ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Cât priveşte posibilitatea reclamantei de a depune cererile la autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au fost adoptate în anul 2010, în timp ce reclamanţii şi-au manifestat intenţia de a depune cererile în anul 2006, respectiv 2008, astfel încât la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010, termenul rezonabil de primire al cererilor era depăşit, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 2302 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1952/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1957/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
