ICCJ. Decizia nr. 1957/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1957/2011
Dosar nr. 717/2/2010
Şedinţa publică de la 01 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2717 din 08 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a obligat pârâtul la 100 RON daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere şi a respins cererea de plată a daunelor morale ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că până la data pronunţării sentinţei, cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române nu a fost încă primită şi cu atât mai puţin analizată de autorităţile române competente, deşi a trecut mai mult de 6 luni de la data când acesta şi-a manifestat intenţia de a depune cererea, reclamantul fiind astfel privat de eventualele drepturi ce decurg din dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Apărările pârâtului legate de condiţiile de desfăşurare a activităţii în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova au fost înlăturate, instanţa de fond apreciind că nu au fost dovedite şi oricum nu pot justifica o întârziere de mai bine de 6 luni în primirea unei cereri de redobândire a cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte posibilitatea reclamantului de a depune cerere la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, instanţa de fond a constatat că aceste dispoziţii au fost adoptate în anul 2010, or reclamantul şi-a manifestat intenţia de a depune cererea în luna februarie 2009, astfel încât la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire a cererii era depăşit.
Capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii a fost admis, instanţa considerând că acestea au menirea de a constrânge intimata să îşi îndeplinească obligaţia dispusă de instanţă.
Referitor la plata daunelor morale în sumă de 1.000 RON, instanţa de fond a constatat că, deşi s-a depăşit un termen rezonabil de soluţionare a cererii, această depăşire nu este foarte mare şi simpla recunoaştere a vătămării constituie o reparaţie suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
2. Recursul formulat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ..
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că hotărârea primei instanţa a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, dintr-o dublă perspectivă:
1) Constatarea greşită a existenţei unui refuz de rezolvare a cererilor reclamantului prin prisma definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004.
În dezvoltarea acestei critici, recurentul pârât a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt.
În altă ordine de idei, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond trebuia să evalueze exact situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care Ministerul Afacerilor Externe îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, a arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz de rezolvare a cererii reclamantului, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Pe de altă parte, recurentul-pârât a susţinut că puterea judecătorească nu poate stabili termene de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei române, neputându-se substitui puterii executive.
2) În mod greşit a fost admis capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii, soluţie nelegală şi netemeinică, cât timp acestea sunt exigibile exclusiv în faza executării unei hotărâri rămase irevocabile, potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, numai sub aspectul obligării autorităţii pârâte la plata daunelor cominatorii.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante
1.1. Referitor la aspectul privind obligarea pârâtului la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, motivarea instanţei de fond, privind refuzul nejustificat al acestei autorităţii de a primi cererea reclamantului, este corectă.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că intimatul- reclamant s-a adresat cu o primă cerere la 09 februarie 2009 la Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău, prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Prin adresa emisă în cursul lunii februarie 2009, Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova i-a răspuns că invitaţia urmează a-i fi adresată în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie depuse, având în vedere că un număr impresionant de persoane au depus cereri în anii anteriori.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii de către intimatul reclamant - 09 ianuarie 2009 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că a fost depăşită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.
Pe de altă parte, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte posibilitatea reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au fost adoptate în februarie 2010, în timp ce reclamantul şi-a manifestat intenţia de a depune cererea în anul 2009, astfel încât, la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii era depăşit, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
1.2. Referitor la acordarea daunelor cominatorii.
Dacă sub aspectul obligării pârâtului la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant, critica nu este întemeiată, cu privire la acordarea daunelor cominatorii, soluţia este nelegală şi netemeinică.
Înalta Curte precizează că în sistemul legislativ civil român, daunele cominatorii constituie un mijloc de constrângere a debitorului unei obligaţii de a executa acea obligaţie .
În materia contenciosului administrativ, legiuitorul a instituit norme speciale pentru executarea obligaţiei.
Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:
(1) „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administartiv, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) “În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Legiuitorul a reglementat astfel şi dreptul reclamantului de a primi despăgubiri pentru întârziere, însă numai în ipoteza în care nu este respectat termenul prevăzut de lege pentru executarea hotărârii irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
În speţă, intimatul-reclamant a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii.
Cererea prin care se solicită pe calea acţiunii în contencios administrativ obligarea autorităţii publice la plata unor penalităţi pentru fiecare zi de întârziere a executării hotărârii judecătoreşti ce urmează a fi pronunţată, este neîntemeiată, întrucât aşa cum s-a arătat, dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Rezultă deci, că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speţă, să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, este total nejustificat a pune în sarcina de plată a autorităţii pârâte penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.
Este de observat că alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004 vorbeşte de „neexecutarea din motive imputabile” sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, fapt ce constituie infracţiune şi se sancţionează de lege, ceea ce înseamnă că numai în caz de refuz de executare, la cererea reclamantului se poate analiza care a fost natura motivelor pentru care nu s-a realizat executarea hotărârii.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 2717 din 08 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1953/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1958/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
