ICCJ. Decizia nr. 2045/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2045/2011
Dosar nr.386/43/2010 a1
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, anularea Deciziei nr. 352 din 12 iulie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009, precum şi exonerarea de obligaţia achitării creanţei fiscale în sumă de 545.935 RON, compusă din 251.745 RON reprezentând TVA, 248.872 RON reprezentând accesorii aferente T.V.A, 33.594 RON reprezentând impozit pe profit şi 11.724 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit.
În cadrul aceluiaşi dosar, la data de 14 decembrie 2010, reclamanta a înregistrat şi o cerere de suspendare a executării actelor administrative menţionate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009 s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina sa, în sumă totală de 545.935 RON, cu titlu de impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente, taxă pe valoare adăugată şi majorări de întârziere aferente, iar contestaţia formulată împotriva acestui act, a fost respinsă prin Decizia nr. 352/2010, măsură pe care o consideră netemeinică şi nelegală.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Încheierea nr. 32 pronunţată la data 3 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 352 din 12 iulie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009 emisă în baza Raportului de inspecţie nr. 1861 din 05 noiembrie 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare a acestor acte.
În considerentele încheierii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume sesizarea prealabilă a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, existenţa unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente şi depunerea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, a reţinut că se justifică măsura suspendării prin existenţa unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei atacate, iar prin executarea deciziei de impunere s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a funcţionării societăţii, prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, care are contracte în derulare, ceea ce ar conduce la blocarea activităţii.
De asemenea, a reţinut faptul că, după introducerea acţiunii, autoritatea pârâtă a început executarea silită prin emiterea somaţiei şi a titlului executoriu.
În fine, în aprecierea condiţiilor prevăzute de lege, prima instanţă a avut în vedere şi Recomandarea CM R (89)8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, potrivit căreia, instanţa, în calitate de autoritate jurisdicţională chemată să decidă măsura de protecţie provizorie împotriva actului administrativ respectiv, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat, şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lui.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat caracterul specific al actelor administrative, care se bucură de prezumţia de legalitate şi sunt executorii din oficiu.
Suspendarea executării este o situaţie de excepţie, ce nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, condiţii care, în opinia autorităţii fiscale, nu sunt îndeplinite cumulativ în speţă.
În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii actelor contestate, or, hotărârea recurată s-a întemeiat pe susţineri neverificate ale intimatei-reclamante, iar motivarea potrivit căreia sumele reţinute de organul fiscal sunt foarte mari nefiind suficientă pentru aplicarea măsurii suspendării executării actului administrativ.
De altfel, în opinia recurentei-pârâte, întreaga motivare a sentinţei se axează pe cuantumul valoric al obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina intimatei-reclamante, fără a se verifica în concret dacă executarea sumelor în litigiu, raportat la cifra de afaceri a societăţii reclamante, constituie un impediment real în desfăşurarea activităţii curente a acesteia.
4. Apărările intimatei-reclamante
Prin întâmpinarea formulată în cauză, calificată ca şi concluzii scrise, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate. A susţinut că recurenta a ignorat actele depuse în probaţiune, fiind negate realităţi obiective ce ţin de condiţiile dificile ale pieţei provocate de criza economică generalizată. Astfel, a arătat că în cazul executării actului administrativ atacat, datorită lipsei de lichidităţi, societatea nu şi-ar mai putea obligaţiile derivând din activitatea curentă şi astfel s-ar demara procedura insolvenţei, invocând, totodată, practica constantă a instanţei supreme în această materie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a prevederilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actele administrative fiscale a căror suspendare de executare a fost dispusă de prima instanţă sunt Decizia nr. 352 din 12 iulie 2010 şi Decizia de impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009, prin care în sarcina intimatei-reclamante s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 545.935 RON (impozit pe profit - 33.594 RON; majorări de întârziere aferente impozitului pe profit - 11.724 RON; TVA - 251.745 RON; majorări de întârziere aferente TVA - 248.872 RON).
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 şi 15, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte constată că încheierea atacată este la adăpost de orice critică.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, Înalta Curte reţine că împrejurările de fapt amplu şi detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată, privind temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligaţiilor suplimentare conturează o îndoială serioasă în privinţa modului în care autoritatea fiscală a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale privind deductibilitatea TVA şi deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului pe profit.
Aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal solicitat a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că prin Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009 s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantei în sumă totală de 549.476 RON, împotriva acestui act reclamanta a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 352 din 12 iulie 2010 a fost respinsă contestaţia pentru suma de 545.935 RON (care face obiectul prezentei cauze).
Prin aceeaşi decizie, a fost admisă contestaţia reclamantei pentru suma de 3.541 RON, compusă din 1.566 RON reprezentând impozit pe profit şi 465 RON majorări de întârziere aferente acestui impozit, 1.240 RON reprezentând TVA şi 270 RON majorări de întârziere aferente acestei taxe, fiind anulată Decizia de impunere pentru aceste obligaţii fiscale suplimentare reţinute în sarcina reclamantei.
Prin urmare, este de necontestat că Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009, atacată în cauză, a fost desfiinţată de însăşi autoritatea fiscală competentă pentru suma de 3.541 RON, ceea ce constituie o împrejurare care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ fiscal contestat, care, ca regulă generală, se bucură de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, încheierea atacată reflectă, de asemenea, evaluarea adecvată a datelor speţei, în raport cu cuantumul ridicat al debitelor fiscale, întreprinderea unor demersuri de executare silită şi riscul de afectare a continuităţii activităţii societăţii, care are în derulare o serie de contracte, ceea ce, în caz de executare a actului administrativ atacat, ar conduce inevitabil la imposibilitatea societăţii de a-şi continua activităţile necesare în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate, cu consecinţa demarării procedurii insolvenţei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Lege nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş împotriva Sentinţei (Încheierii) nr. 32 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2043/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2049/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
