ICCJ. Decizia nr. 2104/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2104/2011
Dosar nr. 572/32/2008
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de către prima instanţă
Reclamanta SC T.C.T. SA Oneşti a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei din 6 martie 2008, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei din 10 decembrie 2007 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T. SRL Oneşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că SC T. SRL, societate a cărui unic asociat este Consiliul Local al municipiului Oneşti, în perioada 2002-2006, a beneficiat de împrumuturi garantate de stat în vederea achiziţionării de combustibil pentru sezonul rece, iar datorită randamentului a dezvoltat un sistem de modernizare a punctelor termice care a permis producerea energiei termice în centrale termice de cartier, intrând în competenţa Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. În luna noiembrie 2006, această autoritate i-a retras toate licenţele deţinute, ajungându-se astfel la imposibilitatea obiectivă de a produce şi furniza energie termică populaţiei din municipiul Oneşti.
În această situaţie a fost înfiinţată SC T.C.T. SA căreia în baza Hotărârii Consiliului Local din 26 octombrie 2006, i-a fost delegată gestiunea serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în sistem centralizat în municipiul Oneşti.
La termenul din 11 martie 2010 Municipiul Oneşti a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, susţinând că încă de la preluarea CET Borzeşti şi înfiinţarea SC T. SRL aceasta era insolvabilă, SC T.E. SA, care are ca acţionar statul român, transmiţându-i creanţe de recuperat de 266,9 miliarde RON şi datorii de 288,5 miliarde RON.
SC T. SRL, susţine intervenienta, producea energie electrică pe care o vindea SC E., iar urmare privatizării acesteia, datoriile în sumă de 27,1 miliarde RON către SC T. SRL au fost şterse prin art. 8 O.U.G. nr. 114/2005; cererea de intervenţie a fost încuviinţată în principiu prin încheierea din 11 martie 2010.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 38 din 30 martie 2010, a respins ca nefondate acţiunea formulată de reclamantă şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul Municipiul Oneşti, prin primar, în interesul reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut în esenţă că obligaţiile fiscale restante au fost reţinute corect de către organul fiscal. Evitarea plăţii de către furnizorul de energie termică din Municipiul Oneşti, a obligaţiilor fiscale, a fost realizată de asociatul comun al reclamantei şi al debitoarei SC T. SRL printr-o serie de hotărâri adoptate de Consiliul Local al Municipiului Oneşti care a acţionat atât în calitate de reprezentant al municipiului cât şi ca autoritate publică deliberativă.
3. Recursul declarat de SC T.C.T. SA Oneşti
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta SC T.C.T. SA, susţinând că ar trebui casată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 precum şi art. 3041, toate din C. proc. civ.,
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs corespunzătoare dispoziţiilor legale invocate, memoriul de recurs cuprinzând o amplă prezentare a istoricului raporturilor juridice dintre părţi.
Ordonând şi sistematizând aspectele invocate, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
3.1. Ignorarea apărărilor referitoare la hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte cauze dar care lămuresc litigiul de faţă.
Recurenta invocă două hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, irevocabilă, respectiv sentinţa nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, care, deşi au fost invocate la prima instanţă ca argumente de nelegalitate a actului administrativ atacat, totuşi nu au fost luate în considerare.
Recurenta insistă asupra faptului că înlăturarea răspunderii solidare a municipiului Oneşti, ca şi respingerea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local din 2006 determină şi înlăturarea răspunderii sale solidare cu debitorul SC T. SRL.
3.2. Greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 27 şi 28 C. proc. fisc., referitoare la condiţiile antrenării răspunderii solidare.
La acest punct recurenta afirmă că nu a desfăşurat niciodată aceeaşi activitate ca SC T. SRL, fiind autorizată în baza unor reglementări diferite, de autorităţi diferite, care la rândul lor sunt subordonate unor instituţii guvernamentale diferite, respectiv M.A.I. şi M.E.E..
De asemenea a arătat că între cele două societăţi comerciale nu a existat transfer de active şi bunuri şi nu există raporturi contractuale cu aceeaşi clienţi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, a concluziilor scrise formulate de municipiul Oneşti care conţin practic aceleaşi susţineri, precum şi a concluziilor scrise ale intimatei Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii care se raliază considerentelor fondului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC T.C.T. SA a supus controlului de legalitate decizia din 10 decembrie 2007 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T. SRL Oneşti , a SC T.C.T. SA Oneşti şi a municipiului Oneşti, emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Judeţului Bacău, precum şi decizia din 6 martie 2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestaţia administrativă formulată.
În esenţă, prin decizia din 10 decembrie 2007 a Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău s-a antrenat răspunderea solidară a recurentei, cât şi a intervenientului accesoriu municipiul Oneşti, cu debitoarea SC T. SRL Oneşti, declarată în stare de insolvenţă prin sentinţa civilă nr. 353 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi în stare de insolvabilitate în baza procesului verbal din 5 decembrie 2007 şi a referatului din 6 noiembrie 2007 ale Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău, invocându-se, în drept, dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a), b) şi c) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc..
Prima instanţă, verificând punctual îndeplinirea condiţiilor reglementate de textele legale invocate de autoritatea fiscală a ajuns la concluzia că s-a făcut dovada respectării celor indicate la art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) C. proc. fisc., ceea ce determină legalitatea stabilirii răspunderii solidare a reclamantei şi, implicit, legalitatea actelor atacate.
Această concluzie este corectă şi reflectă interpretarea judicioasă a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
Răspunzând în concret motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la hotărârile judecătoreşti invocate
Prin sentinţa nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, irevocabilă prin respingerea ca tardiv formulat a recursului, s-a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Oneşti din 30 mai 2006 invocată de organul fiscal, prin care Consiliul Local a scos din administrarea SC T. SRL punctele termice cu clădirile, instalaţiile şi terenul aferent.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia nr. 2957 din 3 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea municipiului Oneşti şi s-a anulat în parte decizia din 10 decembrie 2007, înlăturându-se răspunderea solidară a reclamantului municipiul Oneşti.
Indiscutabil, cele două hotărâri judecătoreşti irevocabile au legătură cu cauza de faţă, cel puţin prin prisma faptului că lămuresc situaţia juridică a unuia dintre codebitorii solidari: municipiul Oneşti, a cărui răspundere a fost atrasă prin acelaşi act administrativ fiscal: decizia din 10 februarie 2007. Însă invocarea lor nu poate avea finalitatea scontată de recurentă pentru că în respectivele litigii nu s-au examinat raporturile în care SC T. SRL s-a aflat cu celelalte părţi.
Mai mult, potrivit considerentelor finale ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 2957 din 3 iunie 2010:
„Aşa cum chiar în motivele de recurs se arată, „raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/ sau furnizorii debitoarei” are SC T.C.T. SA Oneşti, nu municipiul Oneşti, iar societatea are antrenată răspunderea prevăzută de C. proc. fisc. alături de S.C. SC T. SRL Oneşti.
În aceeaşi situaţie se află şi antrenarea răspunderii solidare în conformitate cu art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc., respectiv pentru că municipiul Oneşti ar avea raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate din angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului, pentru că datele prezentate se referă la SC T.C.T. SA Oneşti, dar aceasta nu este un motiv de antrenarea răspunderii municipiului Oneşti.”
1.2. Referitor la îndeplinirea condiţiilor legale privind antrenarea răspunderii solidare a recurentei
Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a), b) şi c) O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., invocate de organul fiscal drept temei al măsurii administrative dispuse:
„(1)Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au, provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
(2)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;
b) are raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;
c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului."
În raport de considerentele fondului, recurenta a formulat critici numai cu privire la condiţia de a desfăşura efectiv aceeaşi activitate ca şi debitorul, susţinând şi că între SC T.C.T. SA şi SC T. SRL, nu a existat transfer de active şi bunuri şi nu există raporturi contractuale cu aceeaşi clienţi.
Prima instanţă a stabilit în mod legal că recurenta, la înfiinţare, a preluat practic obiectul principal de activitate pe care l-a avut SC T. SRL şi anume producţia şi distribuţia energiei termice, fiind înregistrată,la data de 25 octombrie 2006 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău cu acest obiect de activitate.
Din această perspectivă este nerelevantă apărarea referitoare la modificarea actului constitutiv al SC T. SRL, intervenită la data de 28 februarie 2007, câtă vreme pentru perioada 25 octombrie 2006 - 28 februarie 2007 cele două societăţi au avut acelaşi obiect de activitate, condiţia legală fiind astfel îndeplinită.
În fine, cât priveşte condiţiile prevăzute la lit. a) - c) ale alin (2) al art. sus citat, legiuitorul nu cere îndeplinirea lor cumulativă, una singură fiind necesară şi suficientă.
Or, cel puţin în privinţa condiţiei prevăzute la litera b), Înalta Curte consideră că nu există nici un dubiu.
Într-adevăr, după cum riguros a reţinut judecătorul de la Curtea de apel, din compararea clienţilor celor două societăţi comerciale se constată că, practic, toţi clienţii SC T. SRL au devenit clienţii SC T.C.T. SA.
Prin Hotărârea din 26 octombrie 2006 Consiliul Local Oneşti a aprobat delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică produsă centralizat din municipiul Oneşti, prin negociere directă, către SC T.C.T. SA Oneşti, situaţia fiind confirmată şi prin procesul verbal din 24 aprilie 2007 întocmit de organul fiscal în urma controlului încrucişat efectuat la societăţile respective.
Conchizând, Înalta Curte reţine că recurenta nu a prezentat dovezi consistente care să-i susţină teza probatorie, apte să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative contestate, aşa încât nu există motive pentru admiterea recursului.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC T.C.T. SA Oneşti împotriva sentinţei civile nr. 38 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2103/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2107/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
