ICCJ. Decizia nr. 252/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 16 noiembrie 2009, sub nr. 10822/2, reclamantele T.N. și T.D. au chemat în judecată pe paratul Ministerul Afacerilor Externe, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluționa cererile privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei romane si pe cale de consecința obligarea aceluiași pârât la primirea cererilor de redobândire a cetățeniei romane, în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărâri instanței.
Au solicitat, totodată obligarea pârâtului la acordarea daunelor cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii acțiunii si până la moment primirii efective a cererii.
în final au solicitat si acordarea unor daune morale de 1000 lei.
în motivarea cererii reclamantele au arătat ca la data de 11 septembrie 2006 și respectiv 7 septembrie 2006 au depus fiecare câte o prima cerere la Secția Consulară a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă să primească cererile de redobândire a cetățeniei romane din partea solicitanților, foști cetățeni romani și descendenți ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova.
S-au prezentat personal cu cererile în luna septembrie 2006 însă li s-a comunicat că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poștă pentru a fi invitate sa depună cererea de redobândire a cetățeniei romane împreuna cu actele ce demonstrează ca îndeplinesc condițiile legale.
Au formulat o noua cerere în 13 noiembrie 2009, la care nu li s-a răspuns.
Reclamantele au considerat atitudinea pârâtului un refuz nejustiticat de soluționare a cererilor sale, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și îngrădirea dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991 de a depune și a înregistra cererile de redobândire a cetățeniei romane.
In ceea ce privește daunele morale, au susținut că prin nepermiterea formulării și depunerii cererii de redobândire a cetățeniei romane li s-a creat prejudiciu moral, li s-a încălcat demnitatea umană și au fost private, de peste 3 ani de posibilitatea de a beneficia de cetățenia română, iar admiterea acestui capăt de cerere ar constitui o reparație echitabilă.
La data de 12 aprilie 2010 paratul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor, precum și excepția prescrierii dreptului acțiune față de cererile din septembrie 2006.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1722 din 14 aprilie 2010 a respins prescripția dreptului la acțiuni invocată de autoritatea pârâtă și a admis în parte acțiunea reclamantelor T.N. și T.D., obligând Ministerul Afacerilor Externe să primească cererile reclamantelor de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor 1.000 lei daune morale, respingându-se capătul de cerere privind daunele cominatorii.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
I. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamantele chiar dacă au depus o primă cerere în luna septembrie 2006, la care au fost îndrumate să depună prin poștă o cerere de programare, au revenit cu o nouă cerere în luna noiembrie 2009, prin care au solicitat acceptarea depunerii dosarului de redobândire a cetățeniei române, această ultimă cerere încadrându-se în termenul de 6 luni anterior formulării acțiunii.
II. Pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantelor este întemeiată, întrucât pârâtul nu a înțeles să emită nici un răspuns la cererile reclamantelor, fapt ce echivalează cu exprimarea explicită a voinței de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil.
De asemenea, în aprecierea unui termen rezonabil de rezolvare a cererii, în raport cu dispozițiile art. 10 ale Convenției Europene privind cetățenia, s-a reținut că trebuie avut în vedere și faptul că ulterior primirii dosarului la Chișinău, acesta este transmis Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, după care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autorități și apoi se poate lua o decizie în privința cererii de redobândire a cetățeniei romane.
A reținut instanța de fond că deși pârâtul se confrunta de ani de zile, cu un număr foarte mare de cereri în raport cu dimensionarea structurii sale administrative, nu a făcut dovada unor demersuri în sensul rezolvării situației în sens pozitiv, demersuri ce puteau să ajungă inclusiv la o inițiativă legislativă în ceea ce privește primirea cererilor și documentelor de redobândire a cetățeniei romane.
In privința modificărilor aduse Legii nr. 21/1991 prin Legea nr. 354/2009 instanța a reținut că aceste modificări nu au relevanță în cauză, atâta timp cât încă nu sunt înființate și nu funcționează efectiv birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției si nici nu se poate stabili în mod cert la acest moment când vor fi funcționale aceste birouri.
în fine Curtea a apreciat că neindicarea nici unui termen pentru depunerea cererii și documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei romane este o măsura arbitrară și ca urmare a constatat întemeiată solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtului să primească cererile acestora de redobândire a cetățeniei romane în termenii solicitați în acțiune.
în ceea ce privește daunele morale s-a reținut că reclamantele, potrivit propriilor susțineri și documentelor de la dosarul cauzei, au solicitat depunerea cererilor pentru prima data în septembrie 2006, astfel că față de timpul scurs de atunci, instanța a constatat că s-a depășit un termen rezonabil, neprimirea cererii de redobândire a cetățeniei române până la această dată, fiind de natură sa creeze o suferința reclamantei, care s-a văzut în situația de a aștepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere și nicidecum ca aceasta să-i fie și soluționată.
Referitor la daunele cominatorii, s-a reținut că acest capăt de cerere nu este întemeiat, neexistând nici o legătura între faptul că reclamantele nu au avut cetățenia română și daunele cominatorii solicitate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut în esență, că în mod greșit prima instanță a admis cererea, întrucât la judecata în fond, a demonstrat, prin jurisprudența europeană invocată, faptul că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantelor nu li s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române.
A susținut că justificarea refuzului îndeplinirii operațiunii solicitate de reclamante nu poate atrage condamnarea autorității abilitate deoarece contenciosul administrativ sancționează culpa administrativă și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții.
Recurentul a mai arătat că motivele invocate și care nu au fost valorizate ca și cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanță esențială din moment de actul de organizare a activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției.
în acest sens a invocat faptul că nivelul de angajare logistică și ca resursă umană pe teritoriul altui stat se supune prevederilor art. 20 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, unde se arată clar faptul că "în lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular, statul de reședință poate cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind raționale și normale, având în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului consular în cauză".
în determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul CEDO.
în privința daunelor morale a arătat că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamantele să fi afirmat ceea ce instanța de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit. Astfel, respectiva "suferință" a reclamantelor este un element vag definit, nereclamat de părțile care au acționat în judecată și care nu au capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 lei este o compensare adecvată pentru "situația de a aștepta mai bine de 3 ani", circumstanță care nu constituie o daună emoțională și nici nu afectează prestigiul social al reclamantelor.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat doar în ceea ce privește acordarea daunelor morale către reclamante:
Prin hotărârea atacată Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis și capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pe considerentul că neprimirea cererii reclamantelor într-un termen rezonabil este de natură să creeze o suferință acestora.
înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantelor daunele morale solicitate. Astfel, respectiva "suferință" a reclamantelor este un element vag definit, nereclamat de părțile care au acționat în judecată și care nu au capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 lei este o compensare adecvată pentru "situația de a aștepta mai bine de 3 ani", circumstanță care nu constituie o daună emoțională și nici nu afectează prestigiul social al reclamantelor.
Se reține, totodată, că nu a fost demonstrată "dauna" produsă și nici legătura de cauzalitate între fapta vătămătoare și presupusa dauna produsă. însă, realitatea daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată întotdeauna, ipoteză ce nu se regăsește în speță.
Faptul că s-a oferit câștig de cauză în această materie a contenciosului administrativ, redresându-se vătămarea drepturilor reclamantelor prin soluția instanței, este o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită și alte despăgubiri.
în ceea ce privește obligarea pârâtului de a primi cererile reclamantelor de redobândire a cetățeniei române, reținându-se încălcarea unui termen rezonabil, înalta Curte apreciază că prima instanță a soluționat corect pricina sub acest aspect, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurentul a invocat motivul referitor la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii.
într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
în lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
în același sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat "Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia "Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noțiunea de "termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
In acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
In speța dedusă judecății, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea "principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.
Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatelor-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul a fost admis, modificându-se în parte hotărârea atacată, în sensul înlăturării obligării Ministerului Afacerilor Externe de la plata daunelor morale către reclamante.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 229/2011. Contencios → |
|---|
