ICCJ. Decizia nr. 2113/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2113/2011
Dosar nr. 8938/2/2009
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii B.G. şi B.V. au chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul şi pe calea contenciosului administrativ să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluţiona cererile privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, să fie obligat pârâtul să le primească cererile în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei de judecată cu plata de daune morale în cuantum de 100 RON.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că la data de 29 septembrie 2007 s-au adresat cu o primă cerere scrisă Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea de a o înainta Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău.
Ulterior, în luna septembrie 2009, s-au prezentat personal la Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova pentru a depune cererea împreună cu actele necesare la dosar, dar le-a fost refuzată primirea acestora şi, li s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, recomandat cu confirmare de primire, pentru a fi invitaţi să depună această cerere şi actele aferente.
Reclamanţii au arătat că atitudinea Secţiei consulare a Ambasadei României în Republica Moldova reprezintă refuzul nejustificat de a-i soluţiona cererea, prevăzut de art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2405 din 19 mai 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, constatând refuzul nejustificat al pârâtului privind primirea în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii a cererilor reclamanţilor.
Totodată, a obligat pârâtul să primească cererile reclamanţilor în termenul solicitat, respingând cererea acestora privind plata de daune morale şi obligând-i la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în condiţiile în care legea specială nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă are obligaţia de a soluţiona astfel de cereri se impune respectarea dispoziţiilor cuprinse în norma generală.
Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor morale, instanţa a reţinut că prin constatarea refuzului nejustificat al pârâtului şi obligarea acestuia la analizarea cererii formulate de reclamanţi în termenul solicitat se produce o acoperire a prejudiciului moral suferit de către aceştia.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că fiecare cetăţean are dreptul să i se soluţioneze cererea într-un termen rezonabil, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt.
Durata termenului rezonabil, susţine recurentul, a fost decantată prin jurisprudenţa CEDO şi se aplică în cazurile expres specificate, ipoteză în care însă nu se regăsesc şi reclamanţii.
Printr-o altă critică, recurentul susţine că autoritatea pârâtă nu are culpă procesuală şi, că vătămarea produsă în circumstanţe care exclud culpa autorităţii administrative nu poate atrage răspunderea acesteia.
Pe de altă parte, s-a susţinut că, pârâtul prin secţia consulară nu a exercitat un drept de apreciere, astfel încât, să fie îndeplinite condiţiile excesului de putere reţinut de instanţa de fond, ci a informat toţi cetăţeni că se va aplica un criteriu general obiectiv în procedura de invitare, respectiv criteriul cronologic.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamanţii B.G. şi B.V. s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în luna septembrie 2007, la care nu au primit nici un răspuns scris din partea autorităţii pârâte.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanţii pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamanţii nu au solicitat soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care vor putea depune cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data formulării cererilor de către reclamanţii, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a acestor cereri, pentru stabilirea datei la care vor fi invitaţi să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din Lege, însă, principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţilor administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea le va respinge ca neîntemeiate şi nedovedite.
Curtea reţine însă că faptul de a comunica petentului că urmează a fi invitat să depună documentaţia sine die - fără precizarea vreunui termen şi fără menţionarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii prin care se solicită chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor şi, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situaţie de nerespectare a termenului rezonabil de soluţionare a cererii respective.
Pe de altă parte însă, atâta timp cât soluţionarea depinde exclusiv de voinţa autorităţii administrative, care, în speţă, va soluţiona cererilor în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petiţoinare al petenţilor este condiţionată, în mod arbitrar, de către administraţie.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale, în mod corect instanţa de fond a reţinut că prin obligarea pârâtului de a soluţiona cererile reclamanţilor în termen de 30 de zile se produce o acoperire a prejudiciului moral suferit de reclamanţi respingându-le acest capăt de cerere.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2405 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2109/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2114/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
