ICCJ. Decizia nr. 2177/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2177/2011
Dosar nr.9565/2/2009
Şedinţa de la 12 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R-A.F. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona cererea sa întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii şi de a transmite aprobarea sumelor către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene; sesizarea Guvernului României pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002; obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia Ia plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este o societate care face parte din categoria producătorilor agricoli, fiind unul dintre principalii producători din regiunea geografică Moldova, culturile sale fiind grav afectate de lipsa precipitaţiilor şi a căldurii ridicate, astfel că, această zonă şi producătorii din această regiune trebuie să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 381/2002.
A mai arătat reclamanta că fenomenul de secetă excesivă şi persistentă care a calamitat culturile agricole a fost confirmat de Centrul Meteorologic Regional Moldova prin Adresa din 17 august 2009.
S-a mai precizat că fenomenul de secetă a avut ca efect pierderi calitative şi cantitative de recoltă pe arii extinse în sensul art. 1 din Legea nr. 381/2002, producătorii agricoli afectaţi fiind îndreptăţiţi, în temeiul art. 5 din aceeaşi lege, la acordarea de despăgubiri.
În vederea acordării de către stat a despăgubirilor la care se considerau îndreptăţiţi pentru culturile agricole, în prealabil asigurate, reclamanta a urmat procedura prevăzută de lege, respectiv, a înştiinţat, în temeiul art. 19 lit. c) din Legea nr. 381/2002, secretariatul Consiliilor Comunale în a căror raza teritorială se aflau culturile agricole afectate de secetă. În baza înştiinţărilor şi în temeiul art. 9 din Legea nr. 381/2002 au fost convocate comisiile constituite potrivit legii, în vederea constatării pagubelor produse culturilor agricole de seceta excesivă.
A mai susţinut reclamanta că pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002 nici după ce la data de 15 septembrie 2009 SC R-A.F. a solicitat acestuia să se conformeze legii, iar Adresa nr. X din 30 septembrie 2009 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a apreciat reclamanta nu reprezintă rezolvarea cererii, fiind în fapt un refuz nejustificat, de a o rezolva.
La data de 17 noiembrie 2009, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin refuzul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin obligarea acestuia la plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002; respingerea pretenţiilor formulate la capetele de cerere vizând: constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona cererea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii şi de a transmite aprobarea sumelor către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene şi obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia la plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respingerea capătului privind obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, prin obligarea acestuia la plata sumei de 2.276.227,61 RON ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 ca inadmisibil, iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru nerespectarea procedurii administrative prealabile instituită de Legea nr. 381/2002.
Prin Sentinţa nr. 554 din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile de inadmisibilitate, lipsei calităţii procesuale pasive şi a prematurităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a soluţiona cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii şi de a transmite aprobarea sumelor către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene şi de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R-A.F. SA, a obligat pârâtul să procedeze la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirea acordată, potrivit Legii nr. 381/2002 şi să transmită aprobarea către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene; a obligat pârâtul să sesizeze Guvernul României pentru emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate naturală şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, ca prematur formulat.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate invocată de pârât prin întâmpinare, s-a reţinut că reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă fără echivoc parcurgerea tuturor etapelor procedurii, împrejurare care de altfel nu a fost contestată nici de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în corespondenţa purtată şi nici de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui, care a comunicat, prin Adresa din 03 august 2009 către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Biroul de aplicare a Legii nr. 381/2002 situaţia centralizatoare parţială a documentelor privind constatarea pagubelor produse de calamităţile naturale în conformitate cu Legea nr. 381/2002, întocmită pe baza proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor de la sfârşitul ciclului de producţie, unde apare şi societatea reclamantă.
Referitor la excepţia de prematuritate a capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a soluţiona cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002 în sensul de a certifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii şi de a transmite aprobarea sumelor către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene şi de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât, în cadrul procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de art. 9 - 14 din lege, după verificarea documentaţiilor de constatare a calamităţilor, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor avea obligaţia de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe judeţe, să le transmită direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi direcţiilor sanitare, veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de a sesiza Guvernul, care, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, urma să declare starea de calamitate naturală prin hotărâre.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-a apreciat că este neîntemeiată, întrucât, pârâtul are calitate procesuală pasivă, în ceea ce priveşte obligaţiile de verificare a documentaţiei, de aprobare a sumelor şi de a sesiza Guvernul în vederea declarării stării de calamitate naturală, independent de emiterea de către Guvernul României a hotărârii, neavând nicio relevanţă faptul că reclamanta nu a chemat în judecată şi Guvernul României.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a proceda la analiza documentaţiei transmisă de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui, în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate de reclamantă şi de a proceda la aprobarea acestora, în condiţiile în care Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui a procedat la verificarea şi centralizarea acestora, iar pârâtul potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, nu a contestat legalitatea documentelor depuse în procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002.
Pe de altă parte, în contextul în care pârâtul nu a reţinut neregularităţi la întocmirea documentaţiei de către Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu a procedat nici până la data soluţionării cauzei la sesizarea Guvernului României în vederea declarării stării de calamitate naturală, deşi au trecut un an şi cinci luni.
A concluzionat Curtea că din actele emise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi documentaţia depusă, nu a existat niciun motiv justificat pentru care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu a procedat la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubire, la comunicarea lor către direcţiile judeţene şi de a sesiza Guvernul în vederea declarării în judeţul Vaslui a stării de calamitate naturală.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, Curtea l-a apreciat ca fiind prematur formulat, întrucât plata despăgubirilor se face după declararea stării de calamitate naturală, prin Hotărâre de Guvern, urmare a finalizării procedurii prevăzute de art. 9 - 15 din Legea nr. 381/2002.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs SC R-A.F. SA şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC R-A.F. SA a criticat sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând în esenţă că:
- instanţa de fond, deşi a constatat în mod corect refuzul nejustificat al pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile legale, în dispozitivul sentinţei l-a obligat pe pârât la ceva ce nu a fost solicitat - respectiv la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirea acordată potrivit Legii nr. 381/2002 şi de a transmite aprobarea către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene precum şi la sesizarea Guvernului României, ceea ce este în contradicţie cu considerentele sentinţei atacate;
- există contradicţie între considerente şi dispozitiv şi în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la plata daunelor provocate de refuz, iar neacordarea acestora de către instanţa de fond reprezintă în fapt o încălcare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în motivarea recursului a precizat că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Ordinului nr. 419/2002 şi ale Legii nr. 381/2002 în sensul că deşi a reţinut faptul că reclamanta nu poate solicita repararea pagubelor respectiv acordarea despăgubirilor pretinse deoarece este o cerere prematură nefiind încă emisă Hotărârea de Guvern privind declararea stării de calamitate naturală, a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să procedeze la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirea acordată potrivit Legii nr. 381/2002 şi de a trimite aprobarea către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene şi totodată să sesizeze Guvernul României pentru emiterea hotărârii, deşi a respins ca prematură cererea privind acordarea despăgubirilor.
Apreciază recurentul că şi modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este greşit având în vedere capetele de cerere în raport de care a fost aceasta invocată - respectiv cele prin care s-a solicitat verificarea documentaţiei, aprobarea şi plata sumelor pretins cuvenite în temeiul Legii nr. 381/2002 atribuţii care aparţin direcţiilor judeţene de profil conform dispoziţiilor art. 15 şi 18 din Ordinul nr. 419/2002.
Recurentul critică sentinţa atacată şi sub aspectul motivării acesteia susţinând că au fost ignorate dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării acesteia dispoziţii potrivit cărora despăgubirile în caz de calamităţi naturale constituie ajutor de stat iar acordarea acestora este reglementată de prevederile OG nr. 14/2010 aprobate cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, lege adoptată conform Regulamentului nr. 1857/2006 de aprobare a art. 87 şi 88 din Tratat şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 şi a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare al capătului de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, recurentul susţine soluţionarea greşită a acestuia, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că, prin Adresa nr. Y din 30 septembrie 2009 s-a efectuat această sesizare.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de legea specială, arătând că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 381/2002, coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002 pentru a beneficia de despăgubiri, instanţa reţinând în mod nejustificat îndeplinirea acesteia.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9, art. 3041 C. proc. civ., Legea nr. 381/2002, Ordinul nr. 419/2002 şi Legea nr. 554/2004.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursurilor şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
În fapt reclamata SC R-A.F. SA s-a adresat instanţei solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a soluţiona cererea sa, întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002, în sensul de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii şi de a transmite aprobarea sumelor către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene, de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 2.276.221,61 RON reprezentând suma ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 şi ar fi fost acordată de la buget dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de sesizare a Guvernului.
Temeiul de drept invocat de intimata-reclamantă şi susţinerea cererii de chemare în judecată sunt prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale cât şi prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 8 din lege.
Verificând legalitate şi temeinicia hotărârii atacate, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că Adresa cu nr. X din 30 septembrie 2009 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 3, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002, respectiv de a verifica documentaţia, de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea cuvenită, de a transmite aprobarea sumelor de către Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Judeţene şi de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii.
În fapt, astfel cum rezultă din analizarea răspunsului emis de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sub nr. X rezultă că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile legale menţionate în dispoziţiile Legii nr. 381/2002 respectiv de a centraliza datele privind suprafeţele afectate de secetă la culturile însămânţate în toamna anului 2008 şi primăvara anului la nivelul întregii ţări (inclusiv judeţul Vaslui), a estimat suma necesară pentru acordarea despăgubirilor şi a sesizat Guvernul conform Adresei nr. Y din 30 septembrie 2009 în vederea adoptării hotărârii de Guvern privind declararea stării de calamitate.
Astfel fiind, se reţine că din materialul probator administrat în cauză cât şi a înscrisurilor depuse cu ocazia recursului, respectiv situaţia de nivel de ţară privind suprafeţele de culturi afectate cât şi măsurile propuse Guvernului menţionate în Adresa din 25 septembrie 2009 privind declararea stării de calamitate pe baza informaţiilor privind aria de răspândire a fenomenelor naturale furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, stabilirea nivelului despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002 şi a Normelor de aplicare a acesteia cu implicarea organelor abilitate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanţelor Publice, a Ministerului Administraţiei şi Internelor în verificarea modului de întocmire a documentaţiei necesare şi asigurarea fondurilor necesare despăgubirii producătorilor agricoli din fondul de rezervă al Guvernului, recurentul-pârât şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 381/2002.
În consecinţă, nu se poate reţine că Adresa cu nr. X din 30 septembrie 2009 a recurentului-pârât reprezentând răspunsul acestuia la solicitarea reclamantului ar reprezenta un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea”.
Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat anterior şi cum s-a dovedit de către recurentul-pârât, acesta şi-a îndeplinit obligaţiile legale iar faptul că ulterior, nu a fost emisă o hotărâre de Guvern privind declararea stării de calamitate nu poate fi reţinut ca fiind datorat culpei acestuia.
Astfel fiind, Înalta Curte având în vedere toate considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, recursul recurentului-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va fi admis, iar sentinţa instanţei de fond va fi modificată în sensul că se va respinge în tot acţiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R-A.F. SA împotriva Sentinţei nr. 554 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge în tot acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2176/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2179/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
