ICCJ. Decizia nr. 2130/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2130/2011

Dosar nr.505/62/2010

Şedinţa publică din 8 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii V.Z., K.O. şi V.R.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi SC T. SA, să se constate că anterior naţionalizării proprietarul imobilului situat în Braşov, str. A.I., înscris în C.F. Braşov, de la A+1,2 a fost H.A., să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra acestui imobil, să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei SC T. SA, să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al acestei pârâte şi revenirea la vechea situaţie de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanţii au menţionat că pârâta SC T. SA Braşov şi-a trecut în mod nelegal în patrimoniu imobilul revendicat, imobil ce nu s-a aflat în patrimoniul Î.P.Î.T.N. Braşov la data constituirii ca societate comercială, astfel că nu se putea regăsi în patrimoniul SC T. SA Braşov, societate comercială cu capital total privat la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pârâta SC T. SA eludând prevederile legale şi-a trecut în patrimoniu, în temeiul HG nr. 834/1991 toate terenurile şi construcţiile din C.F. Braşov.

Pârâtul Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 128/F din 7 iulie 2010 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, respingând ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu SC T. SA.

Totodată, a respins şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta G.A.M.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

În raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanţii care invocă vătămarea cauzată de emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat, au calitate procesuală activă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice s-a reţinut că este întemeiată, pârâtul nefiind emitentul actului a cărei anulare se solicită şi nici autoritatea ierarhic superioară căreia să i se adreseze plângerea prealabilă.

Referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., au formulat recurs reclamanţii V.Z., K.O., V.R.D. şi G.A.M., fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar corespunzător căii de atac exercitate.

Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurenţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi au fost citaţi cu menţiunea timbrării corespunzătoare, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de V.Z., K.O., V.R.D. şi G.A.M. împotriva Sentinţei civile nr. 128/F din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.

Procesat de GGC - CT

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2130/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs