ICCJ. Decizia nr. 2131/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2131/2011
Dosar nr.6918/2/2009
Şedinţa publică din 8 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele I.A. şi N.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie suspendarea executării Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin actul atacat s-a dispus suspendarea Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 prin care se acordase sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%. Decizia este nelegală, întrucât suspendarea actului se putea dispune doar de instanţa de judecată. De asemenea, Decizia are caracter retroactiv şi li se diminuează drepturile salariale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3054 din 6 octombrie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că în speţă, ambele condiţii necesare suspendării sunt îndeplinite.
Astfel, reţine instanţa, actul atacat intră la o primă analiză în contradicţie cu dispoziţii din hotărâri judecătoreşti executorii.
De asemenea, actul atacat pare a fi în conflict cu dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 operându-se o diminuare a drepturilor salariale ale magistraţilor.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, se constată că actul atacat are consecinţe patrimoniale negative asupra reclamanţilor producându-se lună de lună o diminuare a drepturilor salariale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul din 5 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare niciuna dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.
Cum, în speţă, de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor şi având în vedere că nu s-au îndeplinit niciun fel de acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva Sentinţei civile nr. 3054 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
← ICCJ. Decizia nr. 2130/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2132/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
---|