ICCJ. Decizia nr. 2188/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2188/2011
Dosar nr. 708/32/2010
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările formulate de pârâţi
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 decembrie 2010, reclamanta SC B. SRL Bacău a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău, formulând, în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, cerere de suspendare a executării deciziei din 5 iulie 2010 şi a deciziilor de impunere din 6 mai 2010 emise de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău.
În privinţa cazului bine justificat, reclamanta susţine că natura măsurii dispuse prin actul atacat constituie prin ea însăşi un caz bine justificat.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamanta susţine că, prin executarea deciziei de impunere, s-ar produce societăţii un prejudiciu imposibil sau foarte greu de recuperat în ipoteza anulării actului şi ar conduce la încetarea temporară a activităţii sau chiar la falimentul agentului economic.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, reclamanta arată că, prin Ordonanţa din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, dar, cu toate acestea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău nu şi-a revizuit nici până în prezent prima decizie de impunere, ba mai mult a emis şi cea de-a doua decizie, la fel de ilegală ca şi prima.
Mai susţine reclamanta că faptul că organul fiscal a procedat greşit rezultă şi din decizia civilă din 2 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău şi deciziile nr. 1483 din 16 martie 2010 şi nr. 2720 din 26 iunie 2008 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a formulat întâmpinare, solicitând ca cererea reclamantei să fie respinsă ca nefondată, susţinând că se impunea ca reclamanta să achite cauţiunea potrivit dispoziţiilor art. 215 C. proc. fisc. şi că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În ce priveşte cazul bine justificat, pârâta susţine că reclamanta a arătat doar motivele pentru care consideră că actul atacat este netemeinic şi nelegal, deşi dovedirea acestei condiţii nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate a actului întrucât echivalează cu prejudecarea fondului, iar simpla susţinere în sensul că nu se datorează suma stabilită de organul fiscal nu este de natură a satisface cerinţele legii în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de suspendare a executării.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, pârâta susţine că executarea actului nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, iar faptul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale a administratorului societăţii nu înseamnă că a fost dovedită o eventuală vătămare faţă de nerevizuirea actelor administrative fiscale. Mai susţine pârâta că, din probele administrate, nu rezultă că vătămarea este ireparabilă, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005.
La termenul din 14 ianuarie 2011, reclamanta a precizat că înţelege să se judece cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, citată în cauză, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că, în prezentul litigiu, nu se atacă un act emis de Agenţie, astfel încât aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecăţii, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acelaşi sens, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că, potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009, în subordinea Agenţiei funcţionează direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, ca instituţii publice cu personalitate juridică.
La termenul de judecată din 10 februarie 2011, reclamanta a consemnat cauţiunea în sumă de 16.548 RON la Banca C. Sucursala Bacău, conform recipisei depusă la dosar.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
În temeiul art. 137 C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantei împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că deciziile a căror suspendare a executării s-a solicitat au fost emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, iar în cauză nu s-a formulat cerere de suspendare a executării unui act emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
- a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării formulată de SC B. SRL Bacău în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău.
Pe fondul cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta SC B. SRL Bacău, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere din 2010 şi a deciziei pentru nemodificarea bazei de impunere din 2010, contestaţie soluţionată prin decizia din 2010 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău.
Suma contestată este de 827.375 RON şi reprezintă obligaţii ale SC B. SRL Bacău concretizate în impozit pe profit stabilit suplimentar şi majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar şi majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, contribuţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi majorări de întârziere aferente contribuţiilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Reclamanta a făcut dovada că pe rolul Curţii de Apel se află Dosarul nr. 7501/110/2010, având ca obiect contestaţia împotriva actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită.
În raport cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Sub aspectul cazului bine justificat, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada faptului că a formulat contestaţie împotriva actului administrativ fiscal. Instanţa a avut în vedere susţinerile reclamantei în sensul existenţei unor inconsecvenţe de raţionament ale organului fiscal în ceea ce priveşte caracterul nedeductibil al cheltuielilor. Instanţa a avut în vedere şi susţinerile reclamantei referitoare la faptul că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a formulat plângere penală împotriva administratorului societăţii sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni economice care urmăresc în principal aceeaşi structură a stabilirii debitelor, dar, prin ordonanţa din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală. De asemenea, instanţa a avut în vedere şi susţinerile reclamantei în sensul că decizia organului fiscal de a stabili debite suplimentare de plată este un abuz având în vedere că operaţiunea comercială de aprovizionare a fost făcută la vedere cu facturi înregistrate în contabilitate, iar faptul că furnizorii nu şi-au îndeplinit anumite obligaţii nu poate atrage răspunderea cumpărătorului de bună credinţă, respectiv SC B. SRL Bacău. Totodată, a fost avută în vedere şi faptul că, prin decizia nr. 555/2009 pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost anulat procesul-verbal de contravenţie care viza aceleaşi aspecte ca şi cele menţionate în deciziile de impunere, respectiv faptul că societatea nu avea dreptul la deducerea TVA pentru facturile respective şi că societăţile comerciale furnizoare nu aveau înscrise pe facturi anumite date.
Faţă de susţinerile reclamantei, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, deoarece măsura dispusă prin ordonanţa din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008 nu echivalează cu o îndoială cu privire la prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, deoarece în conformitate cu art. 22 alin. (1) C. proc. pen., doar hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. De asemenea, a reţinut instanţa că nici decizia civilă pronunţată de Tribunalul Bacău - nedepusă la dosar şi despre conţinutul căreia instanţa a luat cunoştinţă din cuprinsul deciziei civile din 9 februarie 2010 a aceleiaşi instanţe - nu este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative contestate, atâta timp cât se referă la 3 facturi emise de SC L.T.S. SRL Constanţa, în timp ce deciziile contestate de reclamantă în prezenta cauză se referă la obligaţii fiscale rezultate în urma raporturilor comerciale ale reclamantei cu SC K.C. SRL Galaţi şi SC T.C. SRL Braşov.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că, prin actele depuse la dosar, reclamanta nu a dovedit faptul că, prin executarea actului administrativ, ar fi iminentă producerea unui prejudiciu, prin periclitarea raporturilor sale contractuale, imposibilitatea realizării obiectului de activitate etc.. A mai reţinut instanţa că motivaţia reclamantei în sensul că în anul 2008 avea o cifră de afaceri uriaşă, iar, în prezent, se află în declin începând cu anul 2009 din cauza acţiunilor întreprinse de pârâtă, nu sunt de natură a demonstra producerea unei pagube iminente. Totodată, a reţinut Curtea de apel că executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal ce se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, chiar dacă din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, atâta timp cât din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 23 din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC B. SRL Bacău, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ..
Prin criticile din recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, recurenta-reclamantă susţine că măsurile dispuse prin actele contestate constituie prin ele însele un caz bine justificat şi invocă argumente reţinute în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezentată de decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, deşi în certificatul fiscal emis la data de 1 octombrie 2008 nu erau menţionate creanţe bugetare fiscale ale societăţii, în decizia de impunere din 06 mai 2010 a fost reţinut impozit pe profit suplimentar aferent anului 2008, în sumă de 136.881 RON, ca urmare a unor cheltuieli nedeductibile înregistrate în anul 2008, în sumă de 855.506 RON, pentru tranzacţii comerciale efectuate de societate în anul 2008, iar prin raportul de inspecţie fiscală pentru perioada 01 iulie 2008-30 iunie 2009 a fost stabilită suma de 476.594 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor nedeductibile fiscal stabilite prin Raportul anterior de inspecţie fiscală din 29 septembrie 2008, reprezentând cheltuieli aferente semestrului I 2008.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă susţine că existenţa cazului bine justificat derivă din inconsecvenţele de raţionament ale organului fiscal în ceea ce priveşte caracterul nedeductibil al unor cheltuieli. În acest sens, recurenta-reclamantă invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezentată de decizia nr. 3015 din 23 septembrie 2008.
În privinţa aparenţei de nelegalitate a actelor contestate, recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în faţa instanţei de fond referitoare la faptul că, prin Ordonanţa din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni economice care urmăresc în principal aceeaşi structură a stabilirii debitelor, raportat la împrejurarea că SC K.C. SRL Galaţi, SC T.C. SRL şi SC F. SRL, furnizori ai societăţii, se aflau în stare de insolvenţă sau inactive şi nu au înregistrat în evidenţa contabilă operaţiunile ce fac obiectul tranzacţiilor comerciale. Susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond în mod greşit a interpretat dispoziţiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., reţinând că numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, deşi cele reţinute prin ordonanţa procurorului în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală demonstrează că fapta nu există.
Recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în faţa instanţei de fond în sensul că decizia organului fiscal de a stabili debite suplimentare reprezintă un abuz, deoarece operaţiunea comercială de aprovizionare a fost efectuată la vedere, cu documente fiscale, facturi înregistrate în contabilitate, cu recepţionarea bunurilor la intrarea în gestiune prin întocmirea de NIR-uri, cu facturi de revânzare a bunurilor şi cu decontarea facturilor, ceea ce confirmă legalitatea şi realitatea operaţiunilor, iar faptul că furnizorii nu şi-au îndeplinit anumite obligaţii atrage răspunderea în exclusivitate a acestora, iar nicidecum a cumpărătorului SC B. SRL Bacău. Mai susţine recurenta-reclamantă că documentele fiscale utilizate respectă cerinţele art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi ale art. 4 alin. (1) şi alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994.
Totodată recurenta-reclamantă invocă:
- decizia nr. 555 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Bacău prin care a fost anulat un proces-verbal de contravenţie care viza aceleaşi aspecte cu cele precizate în deciziile de impunere;
- decizia nr. 1483 din 16 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care intimata a fost obligată să soluţioneze o altă contestaţie care are legătură substanţială cu prezenta cauză;
- decizia nr. 2720 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a reţinut că probele chiar şi extrajudiciare au relevanţă într-o cerere de suspendare.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta-reclamantă susţine că executarea imediată a actelor contestate, raportat la cuantumul obligaţiilor fiscale suplimentare de 827.375 RON şi la capitalul social subscris şi vărsat, ar produce în mod cert o pagubă iminentă şi ireversibilă în patrimoniul său, cu consecinţa imposibilităţii de plată a contractelor bancare, a contractelor de leasing şi, inevitabil, ar conduce la falimentul societăţii. Mai susţine recurenta-reclamantă că executarea actului este de natură a-i aduce grave prejudicii patrimoniale prin faptul că îi sunt blocate conturile bancare, a fost demarată procedura de executare silită, fiind în imposibilitatea derulării activităţii curente şi achitării creditelor bancare cu Banca B.L. în sumă de 182.422 euro şi 64.243 euro şi că va urma disponibilizarea personalului, precum şi neonorarea la plată a furnizorilor.
Mai susţine recurenta-reclamantă că, potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul soluţionat prin Ordonanţa din 12.09.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, societatea are de plată suma de 76.526 RON, achitată la data de 22 septembrie 2009.
Cu referire la decizia nr. 555 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, recurenta-reclamantă mai susţine că prin această hotărâre judecătorească s-a reţinut că societatea a înregistrat în mod corect în contabilitate facturile fiscale în valoare totală de 255.731 RON emise de la SC L.T.S. SRL Constanţa, ca urmare a aprovizionării cu bitum rutier.
Mai susţine recurenta-reclamantă că există strânsă legătură între decizia de impunere din 06 mai 2010 şi decizia de impunere din 29 septembrie 2008 şi decizia din 09 iunie 2010 emise de D.G.F.P. Bacău, în privinţa cărora s-a dispus suspendarea executării prin sentinţa civilă nr. 15 din 1 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău. Susţine recurenta-reclamantă că între deciziile respective există o strânsă legătură, fiind aceleaşi părţi, aceleaşi fapte şi aceeaşi consecinţă juridică, motiv pentru care şi în prezenta cauză se impunea a fi dispusă măsura de suspendare a executării actelor administrative fiscale.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, în raport cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de SC B. SRL Bacău este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.
Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat , definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cu privire la condiţia existenţei unui caz bine justificat
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat constă în „ împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Susţinerea din recurs în sensul că măsurile dispuse prin actele contestate constituie prin ele însele un caz bine justificat nu poate fi primită, întrucât reprezintă o contradictio in terminis, atâta timp cât, în cadrul cererii de suspendare a executării, prin demonstrarea aparenţei de nelegalitate a actului se tinde chiar la întârzierea executării măsurilor dispuse prin actul respectiv. Astfel fiind, măsura dispusă prin actul contestat şi a cărei executare se doreşte a fi suspendată nu poate constitui prin ea însăşi dovada aparenţei de nelegalitate a actului care o conţine. În Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurenta-reclamantă, s-a reţinut îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui caz bine justificat prin raportare la probatoriul administrat în cauza respectivă, iar nu prin simpla apreciere a instanţei în sensul că măsura dispusă printr-un act administrativ fiscal constituie prin ea însăşi un caz bine justificat în sensul art. 14 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Sunt lipsite de suport real susţinerile recurentei-reclamante în dovedirea cazului bine justificat referitoare la inconsecvenţa organului fiscal decurgând din faptul că, deşi potrivit certificatului fiscal din de 1 octombrie 2008 societatea nu avea creanţe bugetare, prin actele contestate emise la data de 6 mai 2010 (decizie de impunere din 06 mai 2010, decizie privind nemodificarea bazei de impunere din 06 mai 2010 şi raportul de inspecţie fiscală din 06 mai 2010) au fost reţinute în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare de plată. Se reţine că, potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc., organele fiscale au competenţa de a verifica obligaţiile fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată , cu posibilitatea stabilirii în sarcina contribuabilului a unor obligaţii suplimentare de plată pentru perioada controlată. Astfel fiind, existenţa datelor menţionate în certificatului fiscal din de 1 octombrie 2008 nu este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa actelor administrative fiscale întocmite ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate ulterior.
Este adevărat că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de recurenta-reclamantă, respectiv Decizia nr. 3015 din 23 septembrie 2008, s-a reţinut că „î mprejurările de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actelor administrative fiscale atacate, în condiţiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă din, cel puţin aparentele, inconsecvenţe de raţionament ale organului fiscal în ceea ce priveşte caracterul nedeductibil al unor cheltuieli”, însă aserţiunea instanţei este valabilă numai în cadrul litigiului respectiv şi a fost condiţionată de probatoriul administrat şi circumstanţele concrete deduse judecăţii.
Faptul că, prin Ordonanţa din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii, nu prezintă relevanţă sub aspectul aparenţei de legalitate a actelor administrative contestate, întrucât în dosarul penal nu este tranşată din punct de vedere fiscal problema obligaţiilor fiscale ale societăţii. Totodată, se reţine că instanţa de fond în mod corect a avut în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora „ Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia ”.
Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale în urma cărora organele fiscale au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare de plată exced controlului sumar realizat de instanţă în procedura cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, aceste aspecte urmând a fi analizate în cadrul acţiunii în anularea actelor respective.
În ceea ce priveşte decizia nr. 555 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, invocată de recurenta-reclamantă, Curtea constată că, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, această hotărâre judecătorească - aşa cum este ea expusă în cuprinsul deciziei nr. 243 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Bacău - a fost pronunţată într-un litigiu având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenţie din 31 martie 2008 întocmit de Garda Financiară - secţia Bacău, prin care reclamanta a fost sancţionată contravenţional pentru neregularităţi constatate în cadrul operaţiunii de aprovizionare din 2007 cu bitum rutier de la SC L.T.S. SRL Constanţa. Hotărârea respectivă nu prezintă relevanţă în privinţa aparenţei de legalitate a actelor contestate, deoarece vizează relaţiile comerciale ale recurentei-reclamante cu SC L.T.S. SRL Constanţa, în timp ce actele care formează obiectul prezentei cauze vizează operaţiunile comerciale dintre recurentă şi alte societăţi comerciale într-o altă perioadă de timp.
În ceea ce priveşte decizia nr. 1483 din 16 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de către recurenta-reclamantă, Curtea reţine că, prin această hotărâre judecătorească, a fost anulată decizia din 28 noiembrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligată Agenţia să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de societate împotriva deciziei de impunere din 29 septembrie 2008, ca urmare a faptului că, prin Ordonanţa din 12 noiembrie 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului D.C., administrator al SC B. SRL Bacău pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Astfel fiind, soluţia instanţei de obligare a organului fiscal să soluţioneze în fond contestaţia formulată de societate împotriva deciziei de impunere din 29 septembrie 2008, nu poate fundamenta existenţa unei aparente nelegalităţi a unor alte acte administrative fiscale, cum este cazul celor contestate în prezenta cauză (decizia din 5 iulie 2010, decizia de impunere din 6 mai 2010 şi decizia privind nemodificarea bazei de impunere din 6 mai 2010).
Pentru argumentele expuse, Curtea constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, în raport cu probatoriul administrat, nu rezultă împrejurări de fapt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative contestate pentru a fundamenta dispunerea măsurii de suspendare provizorie a executării actelor ce formează obiectul litigiului.
Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente
În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând „ prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”, Înalta Curte în jurisprudenţa sa a reţinut în mod constant că punerea în executare a actului administrativ-fiscal şi cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor nu reprezintă prin ele însele dovada îndeplinirii acestei condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a fundamenta măsura de suspendare a executării actului administrativ.
Este adevărat că recurenta-reclamantă susţine faptul că executarea imediată a actelor contestate, raportat la cuantumul obligaţiilor fiscale suplimentare de 827.375 RON şi la capitalul social subscris şi vărsat, ar putea conduce la imposibilitatea de plată a contractelor bancare, a contractelor de leasing şi, inevitabil, ar conduce la falimentul societăţii.
Însă, susţinerile reclamantei nu au fost însoţite de suport probator relevant. Mai mult decât atât, Curtea constată că, la dosarul de fond, reclamanta a depus Actul adiţional din 28 septembrie 2009 la contractul de leasing din 13 februarie 2008 încheiat cu societatea B. Bucureşti, precum şi scadenţarele de plăţi aferente contractelor de încheiate tot cu societatea B. Bucureşti. La dosarul de recurs, recurenta-reclamantă a depus actul adiţional din 17 decembrie 2010 la contractul de leasing din 28 septembrie 2009. Curtea reţine că existenţa unor contracte în derulare şi cuantumul obligaţiilor contractuale înscrise în scadenţarele de plăţi aferente acestor contracte nu sunt de natură a dovedi prin ele însele, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă care ar fi suferită de contribuabil în cazul executării imediate a actelor administrative fiscale în privinţa cărora fost formulată cererea de suspendare a executării.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul declarat de SC B. SRL Bacău, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC B. SRL Bacău împotriva sentinţei civile nr. 23 din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2187/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2190/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
