ICCJ. Decizia nr. 2198/2011. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2198/2011

Dosar nr. 2019.1/115/2009

Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1315 din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ fiscal, a respins recursul formulat de reclamanta SC M.B.M. SRL - Caraş-Severin, în contradictoriu cu Universitatea „E.M.”, împotriva sentinţei civile nr. 190 din 31 martie 2010 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2019/115/2009.

Împotriva deciziei nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ fiscal, a declarat recurs recurenta SC M.B.M. SRL - Caraş-Severin, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ..

Dosarul cu nr. 20189.1/115/2009 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 18 martie 2011.

Intimata Universitatea „E.M.” a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că, în raport cu dispoziţiile art. 299 coroborat cu art. 377 C. proc. civ., este inadmisibil recursul declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unui recurs.

La termenul de judecată de astăzi, 13 aprilie 2011, în baza art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie care face de prisos expunerea şi analiza criticilor din cererea de recurs şi care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „h otărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului ”.

În cauză, recurenta SC M.B.M. SRL - Caraş-Severin a declarat recurs împotriva unei hotărâri (decizia nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ fiscal) pronunţate în soluţionarea unui recurs, aşa cum rezultă din cele expuse anterior, aceasta fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ..

În raport cu dispoziţiile citate, decizia nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ fiscal, nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătoreşti susceptibile a fi atacate pe calea recursului.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. cu referire la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de SC M.B.M. SRL - Caraş-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC M.B.M. SRL - Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2198/2011. Contencios