ICCJ. Decizia nr. 2204/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2204/2011
Dosar nr. 269/2/2010
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2789 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii L.V. şi L.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat-o pe pârâtă să primească cererile şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cerere, reclamanţii au solicitat să fie obligat pârâtul să le primească cererile de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil.
Din actele dosarului rezultă că reclamanţii au dorit să depună cererile de redobândire a cetăţeniei române în septembrie 2006, dar au fost îndrumaţi să depună prin poştă o cerere de programare pentru depunerea cererilor.
În luna iunie 2009, reclamanţii au depus o nouă cerere prin care au solicitat să depună dosarul de redobândire a cetăţeniei române.
Pârâtul nu a soluţionat cererile reclamanţilor, nici pe cele din septembrie 2006, nici pe cea din iunie 2009.
A reţinut instanţa că din cauza faptul că sunt peste 360.000 de persoane care au dorit să depună cerere de redobândire a cetăţeniei române, pârâtul nu este scutit de obligaţia de a-şi organiza activitatea astfel încât să soluţioneze cererile respective într-un termen rezonabil.
În aprecierea unui termen rezonabil de rezolvare a cererii, în raport de dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană privind cetăţenia, instanţa a reţinut că trebuie avut în vedere şi faptul că, ulterior primirii dosarului la Chişinău, acesta merge la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, după care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autorităţi şi apoi se poate lua o decizie în privinţa cererii de redobândire a cetăţeniei române. Astfel fiind, a reţinut instanţa că dacă s-ar aprecia că este justificată susţinerea pârâtului că numai pentru primirea dosarului şi a cererii este necesar un termen rezonabil, atunci întreaga procedură ar dura ani de zile, ceea ce evident nu se mai poate subscrie unui termen rezonabil în sensul dispoziţiilor menţionate.
A mai reţinut instanţa că pârâtul nu a făcut dovada unor demersuri în sensul rezolvării situaţiei în sens pozitiv, precum şi că modificările aduse Legii nr. 21/1991 prin Legea nr. 354/2009 nu au relevanţă în cauză, atâta timp cât reclamanţii nu sunt obligaţi prin lege să se adreseze birourilor teritoriale aflate în subordinea Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei.
Totodată, instanţa a reţinut că neindicarea niciunui termen pentru depunerea cererii şi documentelor necesare soluţionării unei cereri de redobândire a cetăţeniei române este o măsură arbitrară, iar instanţa nu se substituie autorităţii executive în a edicta termene de primire a cererilor, ci doar apreciază dacă există sau nu un refuz de soluţionare a unei cereri şi dacă termenul de soluţionare a cererii este sau nu rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ..
Recurentul-pârât ciritică soluţia pronunţată de Curtea de apel susţinând, în esenţă, că instanţa a apreciat în mod eronat existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a cererilor petenţilor de a le fi primite cererile de redobândire a cetăţeniei române, deşi răspunsul ministerului nu încorpora un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autorităţile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-şi organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea într-un termen cât mai scurt.
Mai susţine recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
Mai susţine recurentul-pârât că noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa CEDO şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită. Sub acest aspect, se mai susţine că, în jurisprudenţa CEDO (cauza Katte Klitsche de la Grange), s-au reţinut că, „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcţie de circumstanţele cauzele şi ţinând cont de (…) complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente”.
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie (din Galaţi, Suceava, Iaşi, Timişoara şi Cluj) sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamanţii L.V. şi L.A. s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în anul 2006 şi, ulterior, la data de 30 iunie 2009, cereri care nu au fost soluţionate de către autoritatea pârâtă.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanţii pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române, astfel că , în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a cererilor, ci chiar de refuzul de primire a cererilor respective, persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamanţii nu au solicitat soluţionarea favorabilă a cererilor de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care vor putea depune cererile şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data formulării cererilor de către reclamanţi, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a cererilor pentru stabilirea datei la care vor fi invitaţi să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 din Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „ Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
Astfel, în cauză, Curte reţine că nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamanţii ar fi fost invitaţi să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul lor întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţii administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că răspunsul transmis reclamanţilor este în sensul că cererile vor fi soluţionate favorabil, Curtea constată că, prin adresele din 22 iulie 2009, pârâtul a răspuns petenţilor în sensul că:
„ Având în vedere numărul foarte mare de solicitări şi ţinând cont de spaţiile limitate de care dispune ambasada pentru desfăşurarea activităţii cu publicul, efectuarea unor programări pentru depunerea dosarelor este o necesitate obiectivă.
În raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, Secţia consulară a ambasadei vă va trimite invitaţia pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei române. Prin aceeaşi corespondenţă veţi primi şi lista actelor pe care va trebui să le depuneţi la dosar”.
Din analiza răspunsului transmis reclamanţilor, se constată că, într-adevăr, acestora li s-a răspuns favorabil în sensul că urmează a fi invitaţi să depună cererile şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Curtea reţine, însă, că faptul de a comunica petenţilor că urmează a fi invitaţi să depună documentaţia sine die - fără precizarea vreunui termen şi fără menţionarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor şi, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situaţie de nerespectare a termenului rezonabil de soluţionare a cererii respective.
Este adevărat că autoritatea publică şi-a exprimat explicit voinţa în sensul soluţionării favorabile a cererilor de depunere a documentaţiei, însă, atâta timp cât soluţionarea depinde exclusiv de voinţa autorităţii administrative, care, în speţă, va soluţiona cererile în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petiţionare al petenţilor este condiţionată, în mod arbitrar, de către administraţie.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2789 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2209/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
