ICCJ. Decizia nr. 2196/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2196/2011
Dosar nr. 3234/2/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Instanţa de fond
1.Acţiunea reclamantului
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul U.T., să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin cererea din 16 mai 2008, C.B. a solicitat verificarea, sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii, a ofiţerilor sau subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I157624.
Reclamantul arată că din cuprinsul notei de constatare din 16 februarie 2009, precum şi al înscrisurilor ataşate, rezultă că pârâtul U.T. a avut gradele şi funcţiile de locotenent major în cadrul Direcţiei Regionale B. (1958), căpitan, şef al Biroului 4 din cadrul Direcţiei Regionale B. (1964), maior (1970) şi respectiv locotenent colonel (1970), şef al Serviciului 1 din cadrul Inspectoratului Judeţean B..
În această calitate, domnul U.T. a procedat la „avertizarea” şi „demascarea publică” a unor elevi supravegheaţi informativ de către Securitate, deoarece au fost „semnalaţi că fac parte dintr-o asociaţie cu denumirea de „G.”, în scopul de a săvârşi diferite acte duşmănoase”.
De asemenea, în aceeaşi calitate, pârâtul a aprobat următoarele: anchetarea unei persoane deoarece era autoarea unor fiţuici „cu conţinut ostil la adresa regimului”; urmărirea unei persoane semnalată cu „activitate împotriva orânduirii sociale şi de stat”, dispunând stabilirea „cercului de prieteni şi cum sunt cunoscuţi”, „relaţiile ce le are cu anumite persoane din Banat, de unde este originar”, „dacă a întreprins ceva în vederea comiterii unor tulburări şi dezordini”, „mobilul acestei atitudini a sa”.
În anul 1958, având gradul de locotenent major şi atribuţii de anchetator, pârâtul U.T. a anchetat o persoană, adeptă a cultului iehovist şi semnalată că „desfăşoară activitate de agitaţie şi propagandă duşmănoasă cu caracter iehovist”. Susţine reclamantul că întrebările puse de către pârât pe parcursul anchetei s-au referit cu precădere la discuţiile purtate de membrii cultului, împrejurările în care aveau loc întâlnirile dintre aceştia, precum şi la materialele pe care le deţineau.
Astfel, reclamantul susţine că, aşa cum reiese din toate documentele cuprinse în Nota de constatare, activitatea pârâtului U.T. se remarcă prin acţiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv: dreptul la libera asociere prevăzut de art. 32 din Constituţia României din 1952, coroborat cu art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 31 din Constituţia României din 1952, art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborate cu art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 27 din Constituţia României din 1952, coroborat cu art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
2.Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, reţinând în esenţă, următoarele:
Reclamantul nu a depus la dosar înscrisurile întocmite de pârâtul U.T. sau la care acesta să-şi fi adus vreo contribuţie deosebită, din care să rezulte situaţia de fapt prezentată prin cererea introductivă, ci doar părţi neconcludente din unele înscrisuri.
Astfel, din examinarea probelor de la dosar, instanţa a reţinut că înscrisurile la întocmirea cărora şi-a adus contribuţia pârâtul U.T. sunt următoarele:
- partea finală a unui înscris prin care s-a propus cu acordul pârâtului încetarea urmăririi penale faţă de numita C.E. şi avertizarea acesteia, pentru infracţiunea prevăzută de art. 166 alin. (1) C. pen., fiind vorba de un act de procedură penală favorabil numitei C.E., iar nu un act abuziv, care să atragă incidenţa art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
- adresa din 25 iulie 1970, prin care s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize;
Numele pârâtului U.T. nu se regăseşte în cuprinsul celorlalte înscrisuri aflate la dosar şi nu există nicio probă legală că vreuna din semnăturile aflate pe acestea îi aparţin.
Mai mult, deşi în nota de constatare se reţine că pârâtul a întocmit şi semnat olograf Rezoluţia pe Raportul din 10 aprilie 1970, prin care s-a dispus luarea unor măsuri abuzive, prin cererea introductivă se susţine că pârâtul doar a aprobat aceste măsuri.
Din examinarea rezoluţiei prin care s-au stabilit măsurile abuzive, instanţa a constatat însă că semnătura celui care a întocmit-o nu prezintă elemente de similitudine cu cea a pârâtului din înscrisurile menţionate anterior, iar o hotărâre judecătorească nu se poate baza în mod legal şi temeinic, doar pe o astfel de probă.
În consecinţă, Curtea de apel a reţinut că reclamantul nu şi-a probat acţiunea şi a respins-o ca neîntemeiată.
II.Instanţa de recurs
1.Criticile reclamantului
Împotriva sentinţei civile nr. 181 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Recurenta a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prin acţiunea introductivă a solicitat să se constate calitatea de lucrător a pârâtului U.T., în temeiul art. 1 alin. (7) , art. 2 lit. a) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 modificată prin Legea nr. 293/2008.
A susţinut recurenta că intimatul-pârât a fost ofiţer în cadrul Direcţiei Regionale de Securitate şi apoi în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate B. şi a încălcat drepturi fundamentale ale unor persoane prin activitatea sa, însă prima instanţă a considerat ca insuficient probată această ultimă împrejurare, întrucât a observat că semnătura intimatului-pârât de pe documentele depuse la dosar a fost redată doar parţial, astfel că nu s-a dovedit că acesta este autorul înscrisurilor.
A precizat recurenta că datorită unei erori administrative nu s-a trimis instanţei setul complet de copii certificate ale actelor întocmite de intimat în calitate de ofiţer de securitate, deoarece dacă aceste înscrisuri ar fi ajuns la dosarul cauzei şi s-ar fi dovedit că sunt semnate de pârât, prima instanţă ar fi considerat îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, pentru a se reţine calitatea intimatului de lucrător al securităţii, în acord cu jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul de judecată din data de 13 aprilie 2011, în temeiul art. 305 C. proc. civ., reprezentantul recurentei a depus la dosar înscrisuri semnate de intimat.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând conte de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente Înalta Curte reţine următoarele:
Înscrisurile depuse de recurentul-reclamant sunt identice cu cele aflate în dosarul de fond neexistând nici un fel de „act nou” în sensul art. 305 C. proc. civ., care să poată conduce la modificarea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în urma unei analize judicioase a probelor administrate.
Astfel, partea finală a unui înscris prin care intimatul şi-a dat acordul pentru încetarea urmăririi penale faţă de numita C.E. pentru infracţiunea de propagandă împotriva ordinii socialiste prevăzută de art. 166, alin. (1) C. pen. nu poate fi considerată o dovadă a suprimării sau îngrădirii unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale acestei persoane, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, acordul intimatului reprezentând o manifestare favorabilă persoanei care a fost cercetată penal.
Din înscrisurile depuse de recurentă nu reiese că intimatul U.T. ar fi avut vreo legătură sau contribuţie la începerea urmăririi penale împotriva numitei C.E..
Raportul din 10 iunie 1970 privind informaţii care-l vizau pe numitul P.M. poartă într-adevăr o rezoluţie de verificare a acestei persoane şi a acţiunilor acestuia, respectiv „dacă a întreprins ceva în vederea comiterii unor tulburări şi dezordini”, însă semnătura celui care a scris această rezoluţie nu seamănă cu cea a intimatului, elemente de similitudine cu semnătura acestuia prezentând însă semnătura celui care şi-a dat acordul pentru efectuarea verificărilor.
Acest acord, chiar dacă a aparţinut intimatului nu este de natură să conducă automat la stabilirea calităţii de „lucrător” al securităţii, potrivit dispoziţiilor indicate anterior, întrucât nu există nici o dovadă că respectivele verificări s-au realizat şi că prin acestea s-au îngrădit sau suprimat drepturi sau libertăţi fundamentale ale celui vizat sau a altor persoane.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 181 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2195/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2198/2011. Contencios → |
|---|
