ICCJ. Decizia nr. 2195/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2195/2011
Dosar nr. 41370/3/2008
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 03 noiembrie 2008, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.N., pronunţarea unei hotărâri prin care să constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin cererea din 14 iulie 2008, C.I.T. a solicitat verificarea, sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului acestuia.
Din cuprinsul notei constatare din 13 octombrie 2008, precum şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, rezultă că pârâtul P.N. a avut gradele de locotenent (1965, 1966, 1967), locotenent major (1968) în cadrul Direcţiei a III-a şi respectiv, căpitan (1972) în cadrul Direcţiei a I-a.
În această calitate, în contextul urmăririi informative a unui preot romano- catolic, semnalat cu „manifestări tendenţioase la adresa orânduirii şi relaţii suspecte pe linie catolică în R.F.G. şi Franţa”, a întreprins măsuri constând în interceptarea corespondenţei şi dirijarea reţelei informative (culegere de informaţii despre urmărit prin informatori).
Faţă de măsurile întreprinse de pârât, reclamantul a apreciat că P.N., în calitate de angajat al fostei Securităţi, a suprimat următoarele drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor - art. 28 din Constituţia României din 1965, art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei - art. 30 din Constituţia României din 1965, art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viaţă privată - interceptarea corespondenţei prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965; art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Totodată, reclamantul a susţinut că toate măsurile întreprinse de către pârât au avut ca motivaţie susţinerea regimului totalitar comunist şi au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată.
Prin sentinţa civilă nr. 3432 din 8 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 41370/3/2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 lit. a), art. 7, art. 8, art. 11 şi art. 24 din O.U.G. nr. 24/2008, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârât a fost respinsă prin Decizia nr. 1338 din 22 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
Curtea de apel a respins, ca neîntemeiate, celelalte două excepţii invocate de pârât, prin încheierea din 20 aprilie 2010.
Pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 2391 din 18 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul P.N. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pârâtul, în calitate de căpitan în cadrul Consiliului Securităţii Statului - Direcţia I-a a întocmit la 2 martie 1972 referatul privind pe numitul D.P., preot romano-catolic din Bucureşti, în care a consemnat că preotul a fost contactat de organele de securitate în vederea recrutării dar a refuzat, că întreţine relaţii suspecte, prin corespondenţă, cu diferiţi preoţi romano şi greco-catolici din străinătate şi din ţară, despre care se cunoaşte că au manifestări şi atitudini ostile statului român. Faţă de cele consemnate, pârâtul a apreciat că este necesar ca D.P. să fie lucrat prin dosar de urmărire informativă, stabilind măsurile operative indicate prin acţiune (dirijarea reţelei informative, interceptarea corespondenţei).
Din actele depuse la dosar rezultă că aceste măsuri au fost aduse la îndeplinire (copii scrisori expediate persoanei urmărite, note informative).
Din Dosarul I 1450/2, care cuprinde note informative consemnate de pârât, rezultă că acesta a procedat la dirijarea informatorilor în urmărirea informativă a doi preoţi ortodocşi V.A. şi B.A., reprezentanţi de seamă ai vieţii spirituale ortodoxe. Ce doi preoţi se aflau în atenţia Securităţii pentru apartenenţă legionară, „activitate duşmănoasă”, respectiv „subminarea regimului democrat din R.P.R.”.
În sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a reţinut că, prin activităţile desfăşurate/coordonate, pârâtul a suprimat şi a îngrădit drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, dreptul la viaţă privată, secretul corespondenţei şi dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul P.N., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- litigiul de faţă a fost judecat de o instanţă necompetentă material, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în baza O.U.G. nr. 24/2008, deşi natura litigiului este civilă, acţiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.;
- acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este lipsită de interes, deoarece această instituţie are atribuţii administrative, iar nu jurisdicţionale;
- reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu şi-a dovedit calitatea procesuală activă şi nici calitatea de reprezentant, nefiind depus la dosar un mandat legal de reprezentare, astfel cum prevede O.U.G. nr. 24/2008;
- pe fondul cauzei nu s-a făcut dovada îngrădirii drepturilor şi libertăţilor unor persoane de către pârât, fiind prezentate ca probe simple menţiuni pe marginea unor note informative primite de la colaboratori şi care nu conţineau acţiuni de influenţare, coerciţie sau intimidare îndreptate împotriva unor suspecţi, nefiind puse în practică şi rămânând confidenţiale;
- cunoaşterea şi studierea comportamentului unor persoane sau grupuri prin muncă informativă făcea parte din atribuţiile sale de serviciu, de natură militară.
Recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ..
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţiile procedurale invocate de recurentul-pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece atât competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi calitatea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi interesul acţiunii sunt stabilite prin norme cu putere de lege, respectiv O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii - act normativ special ce derogă, printr-o serie de prevederi, de la dreptul comun.
În ceea ce priveşte fondul cauzei , potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin lucrător al Securităţii se înţelege „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă, respectiv instrumentarea unui dosar de urmărire informativă privind pe preotul romano-catoloc D.P. din Bucureşti (care s-a opus recrutării sale ca informator de către fosta Securitate) şi interceptarea corespondenţei acestuia - reprezintă îngrădiri şi încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, cum ar fi dreptul la viaţă privată, secretul corespondenţei şi libertatea de opinie.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.N. împotriva sentinţei civile nr. 2391 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2196/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
