ICCJ. Decizia nr. 2226/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2226/2011
Dosar nr. 977/55/2008
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Obiectul excepţiei de nelegalitate
Prin plângerea formulată către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, petentul F.N.I. a solicitat să fie scos la întrunirile religioase ale bisericii baptiste, precum şi participarea la alte activităţi, în perioada când petentul este ţinut la izolare, invocând art. 9 din C.E.D.O.
Prin Încheierea din 18 ianuarie 2008, plângerea petentului a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 163 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pe timpul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea, persoanele private de libertate nu sunt scoase la muncă, nu participă la activităţile cultural-educative şi sportive, sunt private de posibilitatea de a păstra şi de a folosi aparatura radio-tv, li se suspendă dreptul de a primi bunuri, de a primi vizite, cu excepţia vizitelor apărătorului, persoanelor cu calităţi oficiale sau ale reprezentanţilor diplomatici, de a efectua convorbiri telefonice, precum şi cumpărături, în afara articolelor necesare pentru petiţionare, corespondenţă, fumat şi igienă individuală, acţiunile administraţiei penitenciarului Arad fiind conforme cu aceste prevederi.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie petentul F.N.I., invocând, la termenul din 01 aprilie 2008, excepţia de nelegalitate a art. 163 din HG nr. 1897/2006, susţinând că acest text normativ încalcă dreptul său la libertatea conştiinţei şi credinţei religioase, garantat prin Constituţie, prin faptul că persoanelor care execută sancţiunea disciplinară a izolării nu li se permite participarea la întrunirile religioase.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul G.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului, cu motivarea că numai actele administrative unilaterale cu caracter individual pot face obiectul excepţiei de nelegalitate invocate în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
b. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa civilă nr. 53 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, şi, în consecinţă, respins excepţia de nelegalitate invocată de către reclamantul F.N.I. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă cu exclusivitate la actul administrativ unilateral, cu caracter individual, ca obiect al excepţiei de nelegalitate, pe când cererea reclamantului priveşte un act administrativ cu caracter normativ.
c. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul F.N.I., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de fond.
În motivarea căii de atac, recurentul a invocat neregularitatea citării sale în faţa instanţei de fond şi a mai susţinut că, în cauză, instanţa de fond a refuzat, cu rea-credinţă, judecarea cererii sale, în condiţiile în care alte cereri ale sale având ca obiect excepţia de nelegalitate a unor acte administrative normative au fost analizate, pe fond, de către alte instanţe, sentinţa recurată constituindu-se, astfel, în denegare de dreptate
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat, şi îl va admite, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată vizează dispoziţiile art. 163 din HG nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut în mod constant că, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ.
Din Expunerea de motive la proiectul Legii nr. 262/2007 rezultă că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 viza includerea ambelor categorii de acte (cu caracter normativ şi cu caracter individual) în sfera de cuprindere a excepţiei de nelegalitate. Modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a urmărit includerea expresă în sfera actelor supuse controlului de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate şi a actelor cu caracter individual, iar nu excluderea actelor cu caracter normativ.
Mai mult, principiul coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate atât pentru actele individuale, cât şi pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu îşi piardă funcţia pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înţeles să pună la îndemâna justiţiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepţie pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor şi în privinţa actelor normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci şi mult ulterior acestui moment.
De altfel, din reglementarea aparentă a Legii nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, nu rezultă nici un argument în favoarea ideii că legiuitorul ar fi urmărit instituirea unui regim juridic diferit în privinţa actului administrativ cu caracter individual, faţă de actul administrativ cu caracter normativ, în ceea ce priveşte includerea acestora în sfera actelor administrative ce pot face obiectul excepţiei de nelegalitate.
Această concluzie apare cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat, în principiu, oricând [(art. 7 alin. (1¹)], pe calea unei acţiuni principale, condiţii în care, în virtutea principiului qui potest plus, potest minus, părţii îi va fi deschisă şi calea excepţiei, ca instrument prin care se urmăreşte, în esenţă, înlăturarea efectelor unui act administrativ considerat nelegal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond, ce apreciază, inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată în speţă, este nefondată, şi, ca urmare, va admite recursul formulat, fără a mai fi necesară examinarea celorlalte critici ale recurentului.
Întrucât, soluţionând cauza în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., prima instanţă nu a mai procedat la analiza fondului cererii reclamantului-recurent, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către F.N.I. împotriva Sentinţei civile nr. 53 din data de 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2224/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2228/2011. Contencios → |
|---|
