ICCJ. Decizia nr. 2228/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2228/2011
Dosar nr. 6177/2/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 61 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A.C.M.B. SA în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P.M. Bucureşti, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată nr. 226 din 09 octombrie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 23954 din 08 octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în temeiul Raportului de inspecţie fiscală nr. 23954 din 08 octombrie 2009 întocmit de D.G.F.P.M.B. – A.I.F. – S.I.F.C.M. a fost emisă Decizia de impunere nr. 226 din 09 octombrie 2009 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de 3.698.681 lei.
A mai reţinut că, prin Decizia nr. 114 din 21 aprilie 2010 contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost soluţionată de A.N.A.F., Decizia de impunere fiind desfiinţată parţial pentru suma de 2.138.319 lei, fiind admisă contestaţia pentru suma de 63.116 lei şi respinsă pentru suma de 1.497.246 lei.
Curtea a apreciat că cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Referitor la primul aspect, analizând argumentele de nelegalitate invocate de către reclamantă, instanţa de fond a constatat că, la data efectuării inspecţiei fiscale, reclamanta era contribuabil mijlociu, că reclamanta nu a probat faptul că a suferit o vătămare prin depăşirea duratei inspecţiei fiscale, vătămare care să justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal emis în temeiul raportului de inspecţie fiscală, că organul de inspecţie fiscală şi-a îndeplinit obligaţia de a informa reclamanta cu privire la constatările rezultate din inspecţia fiscală şi că nu exista obligativitatea aprobării organului ierarhic superior pentru extinderea perioadei de inspecţie.
A mai apreciat Curtea că, în speţă, nu se poate reţine o depăşire a atribuţiilor de către organul de inspecţie fiscală, faţă de împrejurarea că A.N.A.F. şi unităţile din subordinea sa au competenţa de a verifica respectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţiile fiscale astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (2) pct. 43 din HG nr. 109/2009 care stabilesc că A.N.A.F. verifică bazele de impunere, legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, precum şi modul în care aceştia respectă prevederile legislaţiei fiscale şi contabile, stabileşte diferenţe privind obligaţiile de plată, precum şi accesorii aferente acestora, iar cum toate sumele stabilite prin Decizia de impunere constituie obligaţii fiscale datorate bugetului general consolidat, D.G.F.P.M.B. avea, în consecinţă, competenţa stabilirii acestora.
Instanţa de fond nu a intrat în analiza susţinerilor reclamantei privind aplicarea retroactivă a unor norme juridice, interpretări eronate ale actelor normative în vigoare, aplicarea greşită a unor norme de drept fiscal, având drept consecinţă calculul greşit al obligaţiilor fiscale suplimentare, arătându-se că aceste aspecte aparţin fondului litigiului, excedând reglementării din art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea a mai apreciat că blocarea tuturor conturilor de trezorerie ale reclamantei şi înscrierea în certificatele fiscale a debitului stabilit în urma inspecţiei fiscale nu sunt suficiente pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, care ar trebui să constea într-o consecinţă a executării şi nu în însăşi executarea actului administrativ atacat.
A mai arătat instanţa de fond că faptul că este ridicat cuantumul obligaţiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei nu înseamnă că, implicit, există şi o pagubă iminentă, în condiţiile în care reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că executarea deciziei de impunere ar afecta grav activitatea societăţii prin aducerea acesteia în incapacitate de plată şi în imposibilitatea continuării activităţii.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A.C.M.B. SA, solicitând modificarea acesteia, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că:
- dovada existenţei unei îndoieli serioase asupra legalităţii deciziei nr. 226/2009 este faptul că aceasta a fost desfiinţată în mare parte prin Decizia nr. 114/2010, emisă de A.N.A.F., fiind evidente şi erori în calculul sumelor imputate, interpretarea şi aplicarea greşită a unor norme de drept fiscal;
- blocarea tuturor conturilor de trezorerie ale recurentei şi înscrierea în certificatele fiscale a debitului stabilit în urma inspecţiei fiscale, în cuantum de 3.698.681 lei este de natură a produce pagube grave în patrimoniul societăţii, recurenta făcând dovada, prin înscrisurile depuse la dosar, cu privire la acest prejudiciu;
- intimata a emis deja somaţie de plată, în data de 7 decembrie 2009, recurenta fiind deja executată pentru sumele respective, mai mult, conturile sale au fost indisponibilizate, apărând imposibilitatea continuării activităţii şi onorării contractelor aflate în derulare.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat, şi îl va admite, pentru următoarele considerente.
Astfel, potrivit art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate dispune suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, dacă va constata existenţa unui caz bine justificat, iar suspendarea este necesară pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Deci, altfel spus, în cazul suspendării executării unui act administrativ fiscal, pe lângă condiţia prealabilă a plăţii unei cauţiuni de până la 20 % din suma contestată, prevăzută la art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cererea formulată trebuie să îndeplinească cumulativ cele două condiţii prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, este necontestat că actul administrativ contestat – Decizia de impunere nr. 226/2009 emisă pentru un debit suplimentar total de 3.698.681 lei, a fost desfiinţată de însăşi autoritatea fiscală competentă pentru suma de 2.201.435 lei, fapt ce constituie o împrejurare care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ fiscal contestat, care, ca regulă generală, se bucură de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate.
Astfel fiind, aprecierile instanţei de fond privind lipsa cazului bine justificat sunt nefondate.
Noţiunea de pagubă iminentă a fost, la rândul său, definită de legiuitor, la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Or, în cauză, executarea unui debit de 3.698.681 lei va reprezenta cu certitudine o diminuare a patrimoniului societăţii comerciale intimate, care se va produce în baza unui act administrativ-fiscal în privinţa legalităţii căruia există o îndoială serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul dispoziţiilor legale citate mai sus.
Pentru aceste considerente, existând astfel motive de reformare a sentinţei de fond, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2002 şi art. 312 alin. (3) C. poc. civ., va admite recursul formulat şi, în consecinţă, casând sentinţa recurată, va admite cererea de suspendare formulată de către recurenta-reclamantă şi va dispune suspendarea deciziei de impunere nr. 226 din 9 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către SC A.C.M.B. SA împotriva Sentinţei civile nr. 61 din data de 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Admite cererea de suspendare formulată de către recurenta-reclamantă. Dispune suspendarea deciziei de impunere nr. 226 din 9 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2226/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2231/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
