ICCJ. Decizia nr. 2222/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2222/2011
Dosar nr. 8975/2/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – C.A.O.P.S.A.A., anularea Deciziei nr. 047 din 12 februarie 2009 şi a Deciziei nr. 220 din 20 august 2009 emise de către autoritatea pârâtă şi, pe cale de consecinţă, anularea măsurii revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru punctul de lucru comuna Chiselet, jud. Călăraşi.
În motivarea cererii formulate, societatea comercială reclamantă a arătat că prin adresa nr. 310, de care a luat cunoştinţă la data de 16 martie 2009, s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a depune un set de documente la A.N.A.F. - A.N.V., până la termenul din 31 ianuarie 2009, că a respectat parţial aceste cerinţe, în condiţiile în care nu toate solicitările pârâtei i se aplicau şi că, în fapt, reclamanta îndeplinea cerinţele de funcţionare a antrepozitului fiscal, fără ca pârâta să ţină cont de acest aspect în momentul în care a dispus revocarea autorizaţiei.
b. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa civilă nr. 1928 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia formulată de către reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.V. şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 220 din 20 august 2009 şi Decizia nr. 047 din 12 februarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a făcut dovada comunicării, către reclamantă, a adresei prin care a solicitat depunerea actelor prevăzute de HG nr. 1618/2008, anterior termenului limită, 31 ianuarie 2009, facsimilul depus la dosar având data de 16 martie 2009.
A mai arătat Curtea că Decizia pârâtei de revocare a autorizaţiei reclamantei de antrepozit fiscal nu a fost motivată în fapt, emitentul rezumându-se la enumerarea unor dispoziţii legale mai mult sau mai puţin relevante.
c. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta A.N.V., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că:
- hotărârea instanţei de fond nu prezintă motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanţei;
- adresa din 19 ianuarie 2009 nu reprezintă un act administrativ care trebuia comunicat, ci o simplă informare, importanţa sa fiind exagerată de către instanţa de fond;
- reclamanta era obligată să respecte dispoziţiile art. 183 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 şi ale pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003, şi nu a depus documentele necesare, stabilite de normele în vigoare, până la data limită;
- autorizaţia de antrepozit fiscal deţinută de către reclamantă a fost revocată în mod legal, potrivit dispoziţiilor pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi va respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor de la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2008, introduse prin articol unic lit. b) pct. 48 din HG nr. 1618/2008: „67. (1) Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169 - 173 Cod Fiscal, care deţin autorizaţii valabile, eliberate înainte de 1 ianuarie 2008, şi care nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au obligaţia de a depune la A.N.V., până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea obţinerii clasificării tarifare, următoarele documente:
a) lista tipurilor de produse finite realizate în antrepozitul fiscal;
b) specificaţia tehnică sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte compoziţia cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a materiilor prime utilizate, natura şi compoziţia fiecărei materii prime, procesul tehnologic de fabricaţie a produsului:
c) certificate de analiză emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conţină determinările necesare stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obţinerea acestor certificate de analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse".
În cauză este necontestat că societatea comercială intimată a depus documentaţia respectivă după data de 31 ianuarie 2009, dar autoritatea fiscală competentă nu a probat şi, de altfel, nici nu a susţinut, că nedepunerea documentaţiei respective în termenul legal ar fi produs urmări fiscale (produsele în litigiu fiind cu acciză 0) şi nici că societatea comercială ar fi avut o conduită anterioară cu antecedente fiscale.
În schimb, autoritatea fiscală recurentă a susţinut că, în raport cu dispoziţiile pct. 67. (3) din Norme citate mai sus, sancţiunea revocării autorizaţiei este obligatorie pentru Comisie, aceasta neavând nici un drept să aprecieze dacă sancţiunea se va aplica sau nu, susţinere care este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor pct. 67 alin. (3) din Norme, antrepozitarii autorizaţi care nu respectă termenele prevăzute la alin. (l) şi (2) se sancţionează cu revocarea autorizaţiei în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. l) şi art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal
Or, potrivit art. 185 alin. (2) Cod Fiscal, „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în situaţiile..", între care şi situaţia de la lit. c) când antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 183 sau la art. 195 – art. 198.
Deci, folosind această formulare (autoritatea fiscală … poate revoca…) rezultă că legiuitorul a conferit autorităţii dreptul să aprecieze dacă, în raport cu urmările produse, antecedentele fiscale ale societăţii comerciale, pericolul concret al faptei comise, etc., se impune sau nu aplicarea sancţiunii revocării autorizaţiei pentru antrepozit fiscal, care are ca urmare încetarea activităţii.
Existenţa dreptului de apreciere acordat de legiuitor autorităţii administrative competente rezultă şi din dispoziţiile pct. 121 alin. (5) din Normele metodologice aferente art. 185 Cod Fiscal, potrivit cărora „atunci când deficienţele care atrag măsura revocării nu au consecinţe fiscale şi sunt remediate în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării actului de control de către organele cu atribuţii în acest sens … nu se va mai dispune măsura revocării".
Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că prin Decizia nr. 047/2009, menţinută prin Decizia nr. 220/2009, Comisia competentă a apreciat că se impune revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinută de intimată pentru punctul de lucru comuna Chiselet, jud. Călăraşi, exercitându-şi dreptul de apreciere cu exces, prin încălcarea principiului proporţionalităţii care trebuie să existe între măsura luată şi urmările produse.
Or, în cauza de faţă, scopul măsurii de sancţionare a fost restabilirea stării de legalitate, ceea ce s-a şi realizat, aşa cum o dovedeşte deţinerea în prezent a autorizaţiei de antrepozit fiscal de către intimată, însă, în raport cu lipsa antecedentelor fiscale şi cu întreaga conduită de colaborare manifestată de societatea comercială intimată, măsura revocării este excesivă, înfrângând principiul proporţionalităţii.
Pentru aceste considerente, apreciind soluţia instanţei de fond ca legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte ca respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către A.N.V. împotriva Sentinţei civile nr. 1928 din data de 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2149/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2223/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
