ICCJ. Decizia nr. 2237/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2237/2011
Dosar nr. 11699/2/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2456 din data de 25 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi, în consecinţă, l-a obligat pe acesta să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române şi actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, respingând cererea reclamantei privind plata de daune morale şi daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi-a manifestat intenţia de redobândire a cetăţeniei române la data de 11 iunie 2009, fără să fie programată pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, deşi a revenit ulterior cu o altă cerere.
Constatând că pârâtul nu a făcut dovada dificultăţilor de ordin practic în procesarea cererilor primite, Curtea a apreciat că acesta nu a respectat obligaţia legală de a soluţiona cererea reclamantei într-un termen rezonabil.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a constatat în mod eronat că în speţă nu a fost respectată cerinţa procesării cererii reclamantului într-un termen rezonabil, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, şi că nu a fost dovedită existenţa dificultăţilor de ordin practic în procesarea cererilor primite.
A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe care îl oferă S.C.A.R. la Chişinău nu reprezenta un refuz de soluţionare a cererii petentei, ci arăta condiţiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.
A mai susţinut că acţiunea de fond a rămas fără obiect în condiţiile în care, în prezent, prin deschiderea unor noi secţii care pot primi cererile de redobândire a cetăţeniei române, nu mai subzistă imposibilitatea reclamantei-intimate de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la S.C.A.R. la Chişinău.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ceurmează.
Înalta Curte constată că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul amânării soluţionării solicitării acesteia pentru o dată neprecizată.
Analizând conţinutul adresei pârâtului nr. G5-1/P/1510 din 14 august 2009, singurul răspuns primit de către intimata-reclamantă la solicitările de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, Înalta Curte constată că însuşi momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit.
În aceste condiţii, atitudinea pârâtului, materializată în conţinutul adresei sus-menţionate, este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidenţa art. 1 din Legea nr. 554/2004, şi de a crea o stare de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor intimatei - reclamante.
Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele avute în vedere de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în sensul considerentelor instanţei de fond.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultăţile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului.
În condiţiile în care revine instanţei de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept şi a remedia încălcările drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorităţi publice la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, cum ar fi, în speţă, primirea cererii reclamantei-intimate de redobândire a cetăţeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.
Susţinerile acestuia privind eliminarea procedurii de invitare pe baza unei programări prealabile, precum şi măsurile luate în vederea facilitării exercitării drepturilor de către cetăţenii moldoveni, se constituie într-un argument suplimentar al temeiniciei obligării pârâtului-recurent la primirea cererii reclamantei-intimate de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, de 30 de zile.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către M.A.E. împotriva Sentinţei civile nr. 2456 din data de 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2236/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2239/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
