ICCJ. Decizia nr. 2259/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2259/2011
Dosar nr. 7663/1/2/2007
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 7663/2/2007, reclamanta C.N.A.F.P. a chemat în judecată pe pârâtul G.R. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea poziţiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la HG nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, (M. Of., nr. 142 bis/27.02.2007).
La data de 30 ianuarie 2008, pârâtul G.R. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
La data de 21 martie 2008, C.L.O. Podul Iloaiei a depus cerere de intervenţie în interesul pârâtului în care a pus aceleaşi concluzii cu cele ale G.R.
La solicitarea pârâtului, a fost introdus în cauză în calitate de intervenient şi O. Podul Iloaiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3108 din 12 noiembrie 2008, a admis acţiunea, a anulat în parte HG nr. 48/2007 în privinţa poziţiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei şi a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2790 din 22 mai 2009, a casat sentinţa anterior arătată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 7663.1/2/2007.
Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3908/2/2009, reclamantele A.D.S. şi SC R. SRL au chemat în judecată pe pârâţii G.R., C.L. Popeşti, C.L.O. Podul Iloaiei şi M.A.I. solicitând:
a) anularea lit. c) a pct. 48 din HG nr. 48/2007 de modificare şi completare a HG nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi (M. Of., nr. 142/27.02.2007) (în care se prevede că: „se completează cu poziţia nr. 70, conform anexei nr. 41 la prezenta hotărâre"; în mod implicit, se solicită anularea anexei nr. 41 la HG nr. 48/2007, care cuprinde completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Popeşti şi prevede că bunul „I. Dudău, sat Doroscani, în valoare de 2.500.000.000 lei", are statutul de „proprietate publică a comunei Popeşti, în administrarea C.L. Popeşti, conform hotărârii C.L. Popeşti nr. 45/2004".
b) anularea poziţiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei din HG nr. 48/2007, precum şi:
- anularea poziţiilor nr. 85 – 161 din lista anexă la H.C.L. Podul Iloaiei nr. 34 din 6 iulie 2006, ca act premergător.
C) suspendarea executării dispoziţiilor mai sus menţionate până la soluţionarea irevocabilă a litigiului de faţă, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Curtea a admis primul capăt de cerere printr-o hotărâre pronunţată la data de 8 aprilie 2009 şi a disjuns capătul B) din cererea conexă.
La data de 28 mai 2010, instanţa a conexat dosarul nr. 3908/2/2009 la dosarul nr. 7663/2/2007, în raport de dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.
La data de 4 decembrie 2009, SC R. S.R.L a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat anularea poziţiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la HG nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi.
În urma admiterii excepţiei de litispendenţă, Curtea de Apel a respins, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu anterior individualizată ca rămasă fără obiect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2709 din 4 iunie 2010, a admis cererea principală formulată de reclamanta A.N.P.A. şi cererea conexă formulată de reclamantele A.D.S. şi SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâţii G.R., C.L.O. Podul Iloaiei, O. Podul Iloaiei şi M.A.I., a anulat în parte HG nr. 48/2007 în privinţa poziţiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei, a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului şi a obligat pârâţii la 2.975 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R. SRL
Prin încheierea de la 10 august 2010, aceeaşi instanţă a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC R. SRL şi a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei anterior indicate, în sensul că obligă pârâţii G.R., C.L.O. Podul Iloaiei şi O. Podul Iloaiei, în solidar, la plata sumei de 2.975 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R. SRL
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Încă din anii 1964-1965, terenurile aflate în litigiu au fost în administrarea actualei SC P. S.A., succesoarea în drepturi a fostei I.P. Iaşi şi a S. Iaşi din cadrul I.C.P.P. Bucureşti.
Statul, prin întreprinderile mai sus indicate, a efectuat lucrări de amenajare a lacului, după cum rezultă din art. 2 din Decizia nr. 1044/1964.
Ca atare, nu sunt fondate susţinerile pârâtului G.R. şi ale intervenientului C.L.O. Podul Iloaiei, în sensul că terenurile aflate în discuţie pot fi încadrate la noţiunea de „reţele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţii de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente", utilizată de lista anexă III pct. 4 din Legea nr. 213/1998.
În raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 192/2001, terenurile fac parte din domeniul public al statului, motiv pentru care SC P. SA nu are decât un drept de concesiune, iar dreptul de administrare a trecut de la A.D.S. la C.N.A.F.P.
Prin urmare, terenurile aflate în litigiu nu puteau fi incluse în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, ci doar în domeniul public al statului, după cum rezultă din interpretarea prevederilor pct. 3 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul G.R. şi intervenientul M.A.I., care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererilor principale şi conexe ca neîntemeiate.
Întrucât în cererile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanţa de control judiciar va proceda la prezentarea şi la analizarea acestora în mod grupat.
Cererile de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În cadrul acestui motiv de recurs, au fost formulate de către părţile anterior arătate următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată:
1 - Prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la cererea de intervenţie formulată de M.A.I., cerere care a fost admisă în principiu la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2008, în dosarul nr. 8209/2/2007 (de precizat că această critică a fost formulată doar de către pârâtul G.R.).
2 - În speţă, reclamantele au contestat poziţiile nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la HG nr. 48/2007, anexă care a înlocuit anexa nr. 57 la HG nr. 1354/2001 prin care a fost atestat inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al O. Podul Iloaiei.
Motivul pentru care a fost emis actul administrativ contestat în cauză îl reprezintă faptul că, de la momentul emiterii HG nr. 1354/2001 şi până în anul 2007, un număr important de bunuri imobile şi-au schimbat regimul juridic, ca urmare a unor transferuri din domeniul public sau privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Iaşi. În plus, au fost au fost constatate o serie de inadvertenţe între inventarele bunurilor atestate şi situaţia de fapt sau cazuri de bunuri în mod eronat înregistrate.
În aceste condiţii, comisiile special constituite în baza HG nr. 548/1999 au procedat la reevaluarea bunurilor şi formularea unor propuneri, care au fost însuşite prin hotărâri ale consiliilor locale sau ale consiliului judeţean, cu consecinţa modificării şi/sau completării anexelor la HG nr. 1354/2001.
De asemenea, recurenţii au invocat prevederile art. 56 şi urm. din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
În cauză, reatestarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al O. Podul Iloaiei s-a realizat prin H.C.L. nr. 34 din 6 iulie 2006, prin care s-a stabilit apartenenţa la domeniul public al O. şi a suprafeţei de 116,18 ha teren.
În opinia recurenţilor, bunul imobil de mai sus era deţinut de către fosta C.A.P. Podul Iloaiei încă din anul 1965, conform Registrului de evidenţă funciară.
În acest sens, recurenţii au mai amintit deciziile nr. 1044 din 16 decembrie 1964, nr. 109 din 6 februarie 1964, precum şi Decizia din 16 mai 1965 ale Comitetului executiv al S.P.R. Iaşi, prin care s-a transmis către I.C.P.P. Bucureşti – Regiunea Iaşi doar administrarea acestei suprafeţe de teren.
În concepţia recurenţilor, simpla invocare a dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în litigiu nu poate fi reţinută, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada acestui drept, respectiv a titlului cu care sunt deţinute, nefiind suficientă simpla invocare a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990.
În argumentarea acestei concluzii, recurenţii au amintit adresa nr. 7060 din 19 septembrie 2007 a C.J. Iaşi, potrivit căreia, la nivelul anului 1996, atunci când SC P. SA a înaintat documentaţia pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în baza HG nr. 834/1991, C.J. Iaşi nu a avizat documentaţia, întrucât această societate nu a făcut dovada existenţei vreunui titlu asupra terenurilor (cu destinaţia iazuri, păşuni, canale şi diguri), iar pe de altă parte, pentru că aceste terenuri aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 18/1991.
Totodată, recurenţii au invocat şi prevederile listei anexă pct. III.4 din Legea nr. 213/1998.
O altă critică formulată de recurenţi se referă la faptul că reclamantele nu au probat existenţa identităţii de imobile, respectiv a celor înscrise în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al O. cu cele asupra cărora reclamantele pretind că sunt domeniul public al statului.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
1 - Criticile formulate de către pârâtul G.R. referitoare la nepronunţarea primei instanţe cu privire la cererea de intervenţie depusă de M.A.I. şi la necitarea acestei părţi în cauză, critici care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 C. proc. civ., sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Sub aspect doctrinar, trebuie menţionat faptul că art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constituie dreptul comun în materia nulităţilor actelor de procedură. De aceea, se poate susţine că motivul de recurs anterior individualizat include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Aşadar, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, de exemplu, judecata în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Posibilitatea invocării în recurs a faptului că s-au încălcat forme de procedură diferă după cum norma încălcată are caracter imperativ sau dispozitiv.
Nulitatea relativă poate fi invocată în recurs în următoarele condiţii: poate fi ridicată numai de partea ocrotită prin norma încălcată; partea interesată să fi ridicat excepţia de nulitate în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, în temeiul art. 108 alin. (3) C. proc. civ.; neregularitatea să nu se datoreze părţii care o invocă; instanţa să fi respins excepţia sau să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Ca atare, o neregularitate procedurală, sancţionată cu nulitate relativă, săvârşită în primă instanţă, va putea fi invocată în recurs, numai dacă a fost invocată în termen înaintea primei instanţe, iar aceasta a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra ei.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că nelegala citare a M.A.I. nu a fost invocată de această parte la prima instanţă, iar în cadrul motivelor sale de recurs nu se regăseşte o asemenea critică.
Pe cale de consecinţă, nu poate fi primit un asemenea motiv de nulitate relativă, de vreme ce partea interesată a avut această atitudine procesuală, ceea ce denotă faptul că nu a fost vătămată în drepturile sale.
O situaţie similară este şi în privinţa nepronunţării primei instanţe cu privire la cererea de intervenţie depusă de M.A.I.
2 - Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
După cum s-a relevat anterior, obiectul cererilor deduse judecăţii vizează anularea poziţiilor nr. 85 – 161 din anexa nr. 77 privind domeniul public al O. Podul Iloaiei la HG nr. 48/2007 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, (M. Of., nr. 142 bis/27.02.2007).
Problema de drept supusă analizei instanţei de control judiciar se referă la corecta delimitare a domeniului public local al O. Podul Iloaiei.
Potrivit anexei I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, domeniul public al statului este alcătuit şi din apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare.
Conform anexei III pct. 4 din aceeaşi reglementare, domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit şi din reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente.
În mod corect, prima instanţă a reţinut că suprafaţa de teren de 103, 98 ha aflată în litigiu este ocupată de apă şi stuf, altfel spus, de lacul amenajat cu destinaţia de exploatare piscicolă.
Ca atare, acest bun imobil nu se poate încadra în categoriile individualizate la anexa III pct. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, întrucât nu deserveşte şi nici nu face parte din reţeaua de alimentare cu apă a O. Podul Iloaiei.
Cu alte cuvinte, sunt aplicabile în speţă prevederile anexei I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 care reglementează domeniul public al statului.
În altă ordine de idei, art. 1 din Decizia nr. 1044/1964 emisă de Comitetul Executiv al S.P.R. Iaşi prevede că se transmite din administrarea Comitetului Executiv al S.P.C. Podul Iloaiei în administrarea I.C.P.P. Bucureşti – Staţiunea Iaşi terenul în suprafaţă de 30 ha islaz, situat în aval de lacul de acumulare Podul Iloaiei.
În art. 2 din acelaşi act administrativ, se precizează faptul că lucrările de amenajare nu vor fi începute până ce, în prealabil, nu se va obţine scoaterea din circuitului agricol al acestui teren.
De asemenea, în Decizia din data de 16 mai 1965 emisă de Comitetul Executiv al S.P.R. Iaşi, se menţionează, în art. 1, că se transmit în administrarea operativă a Întreprinderii Piscicole Iaşi terenurile aflate în discuţie.
Din cele anterior expuse, rezultă cu evidenţă faptul că statul, prin reprezentanţii săi, este cel care a efectuat lucrările de amenajare a lacului încă din anul 1964, aspect reţinut şi de către judecătorul fondului cauzei.
În plus, bunul imobil aflat în discuţie era în proprietatea statului de la acel moment, iar administrarea acestuia a trecut la I.C.P.P. Bucureşti – Staţiunea Iaşi şi la I.P. Iaşi.
Toate terenurile aflate în litigiu sunt în prezent în administrarea actualei SC P. SA, care este succesoarea în drepturi şi obligaţii a fostei I.P. Iaşi şi a S. Iaşi din cadrul I.C.P.P. Bucureşti.
În acelaşi timp, SC R. SRL este continuatoarea în drepturi şi obligaţii a SC P. SA
De menţionat şi faptul că există un drept de administrare al acestor terenuri în favoarea C.N.A.F.P., drept care a trecut de la A.D.S., dar şi un drept de concesiune deţinut de SC P. SA
În plus, recurenţii au invocat adresa nr. 7060 din 19 septembrie 2007 prin care C.J. Iaşi nu a avizat documentaţia înaintată de SC P. SA pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în baza HG nr. 834/1991, întrucât această societate nu a făcut dovada existenţei vreunui titlu asupra terenurilor (cu destinaţia iazuri, păşuni, canale şi diguri).
În opinia instanţei de control judiciar, această susţinere a recurenţilor nu prezintă relevanţă juridică în cauza de faţă, întrucât este vorba doar despre o situaţie de fapt care nu formează obiectul prezentei analize.
Nici critica referitoare la nedovedirea identităţii de imobile nu este fondată, întrucât recurentul pârât G.R. nu a solicitat în prima fază procesuală efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să individualizeze aceste imobile.
Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine faptul că recurentul pârât G.R. nu putea să emită un act administrativ unilateral cu caracter individual prin care să includă terenurile indicate de părţile adverse în domeniul public al O. Podul Iloaiei, în condiţiile în care acestea făceau parte din domeniul public al statului.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de G.R. şi M.A.I. împotriva sentinţei nr. 2709 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2256/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2262/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
