ICCJ. Decizia nr. 2240/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2240/2011
Dosar nr. 1340/1/2011
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 544 din 1 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefundat, recursul formulat de Ş.I. împotriva sentinţei civile nr. 576 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă prin care s-a admis cererea reclamantului C.N.S.A.S. şi s-a constatat calitatea pârâtului Ş.I. de colaborator al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar, examinând motivele de recurs încadrate de către recurent în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a apreciat că hotărârea instanţei de fond respectă dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind motivată corect şi concret în fapt şi în drept, instanţa de fond expunând consideraţiile, în fapt şi în drept, care au format convingerea instanţei şi care au justificat soluţia pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale în raport de probele administrate.
Instanţa se recurs a arătat că prin toate cele trei note informative semnate de către recurent se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist deoarece intenţia unei persoane de a-şi stabili definitiv domiciliul într-un alt stat sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat reprezintă atitudini potrivnice regimului comunist, pârâtul fiind recrutat de Securitate tocmai în vederea furnizării unor astfel de informaţii.
În cauză, s-a reţinut, este îndeplinită şi a doua condiţie care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale şi nu încălcarea efectivă a acestor drepturi, în sensul că pârâtul putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate în contextul istoric concret.
A mai apreciat Înalta Curte că faptul că pârâtul – recurent a fost la rândul său urmărit de Securitate, în calitate de „sursă" şi a avut dosar alături de familia sa nu infirmă calitatea sa de colaborator al Securităţii în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008,
A mai arătat, analizând declaraţiile de martori depuse în recurs ca acte noi de către recurentul-pârât, că acestea nu sunt relevante şi nu infirmă temeinicia sentinţei de fond. Faptul că martorii, în calitate de persoane urmărite de Securitate prin intermediul recurentului - pârât apreciază în anul 2011 că nu le-au fost încălcate drepturile fundamentale şi că informaţiile furnizate nu au avut consecinţe, nu demonstrează în sensul contrar celor reţinute în nota de constatare şi a celor reţinute de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul Ş.I., criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea acesteia şi reluarea judecării cererii sale de recurs.
Contestatorul a susţinut că instanţa de control judiciar nu a cercetat toate motivele dezvoltate în cererea sa de recurs, nerăspunzând prin cercetarea punctuală tuturor argumentelor recurentului aduse în sprijinul motivelor de casare.
Ulterior, prin completarea motivelor depuse în cauză, a invocat aspecte ţinând de recrutarea sa de către cadre ale UM 0620 Bucureşti, către care a şi dat notele informative examinate în cauză, unitate ce nu avea legătură cu Securitatea Statului, faptul că informaţiile date nu au fost valorificate şi nici nu au dus la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. A mai invocat excepţia inadmisibilităţii cererii introduse de către intimatul C.N.S.A.S., excepţia tardivităţii acţiunii în constatare formulată de către intimat, excepţia lipsei calităţii sale procesuale active şi excepţia lipsei de interes.
Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare şi motivele dezvoltate de către contestator, faţă de lucrările dosarului şi susţinerile părţilor, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară şi de retractare, îndreptată împotriva unor hotărâri judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, care se poate exercita numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
În speţă, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., „instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Aceste dispoziţii nu pot avea însă ca efect obligarea instanţei de recurs să răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună.
Înalta Curte constată că soluţia instanţei de control judiciar este de natură a răspunde motivelor de recurs încadrate de către recurentul-contestator în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în ansamblul şi potrivit finalităţii lor, în speţă examinând exhaustiv sentinţa instanţei de fond, dispoziţiile legale incidente şi materialul probator, aşa cum s-a arătat anterior.
Argumentele contestatorului privind caracterul şi efectele declaraţiilor date, calitatea persoanei căreia au fost date aceste declaraţii şi excepţiile invocate nu pot fi de natură a fundamenta o altă soluţie, în condiţiile în care reprezintă, în fapt, motive de recurs neinvocate în faţa instanţei a cărei hotărâre este criticată, şi, raportat la înscrisurile dosarului, nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
În aceste condiţii, examinată prin prisma art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare este nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte ca respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de către Ş.I. împotriva Deciziei civile nr. 544 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2239/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 2256/2011. Contencios → |
|---|
