ICCJ. Decizia nr. 2647/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1298/42/2008, reclamanta Camera Medicilor Prahova, prin împuternicit dr. B.M., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Sănătății Publice, Autoritatea de Sănătate Publică Prahova, Primarul municipiului Ploiești, Consiliul local al municipiului Ploiești și Administrația Centrului de Diagnostic și Tratament, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să oblige pe pârâtul N.E.G. să publice în Monitorul Oficial al României situația topografică a Centrului de Diagnostic și Tratament;
- să oblige Primăria municipiului Ploiești, Primarul municipiului A.L.V., Consiliul local și consilierii locali să pună în practică acordarea spațiilor medicale și a spațiilor comune, serviciilor medicale, astfel cum au fost înaintate la Primăria Ploiești, Autoritatea de Sănătate Publică Prahova și Ministerul Sănătății Publice;
- să oblige Autoritatea de Sănătate Publică să înregistreze în registrul cabinetelor medicale noile cabinete ale medicilor Centrului de Diagnostic și Tratament;
- să oblige Administrația Centrului de Diagnostic și Tratament să emită urgent documentele necesare îndeplinirii Ordinului MS nr. 316 din 30 martie 2006;
- să se dispună obligarea la plata de daune morale a ministrului N.E.G.. a directorului executiv al ASP T.G., a directorului adjunct P.C. și a șefului de serviciu RUNOS C.E., în favoarea medicilor - membri ai Camerei Medicilor Prahova, care au contract de muncă pe durată nedeterminată cu Centrul de Diagnostic și Tratament;
- să i se acorde cheltuieli de judecată.
Ulterior, la solicitarea instanței, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că daunele morale la care a cerut să fie obligați N.E.G., T.G., P.C. și C.E., înțelege să le pretindă în cuantum de 10 lei pentru fiecare medic membru al Camerei Medicilor Prahova care are, contract individual de muncă pe durată nedeterminată cu Centrul de Diagnostic și Tratament (CDT).
Prima instanță, la termenul din 12 februarie 2009 a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea la dosarul cauzei a dosarului nr. 1337/42/2008, al aceleiași instanțe, la termenul din data de 5 martie 2009 a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Sănătății Publice și a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, iar la termenul din 2 aprilie 2009 a dispus introducerea în cauză a persoanelor fizice la care s-a făcut referire în cererea precizatoare și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Ploiești, calitate procesuală având Primarul și Consiliul local.
Prin sentința nr. 116 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N.E.G. și a respins acțiunea în ceea ce-1 privește pe acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția de litispendență invocată de pârâtul G.Ț., precum și excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității de reprezentant și a lipsei de obiect; a respins acțiunile conexe, precizate, formulate de reclamantă precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta Camera Medicilor Prahova, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1591 din 19 martie 2010 înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a respins recursul declarat ca nefondat, reținând următoarele considerente:
în esență, recurenta-reclamantă Camera Medicilor Prahova a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul intimatei-pârâte Direcția de Sănătate Publică Prahova de a înregistra în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, cabinetele medicale ale medicilor care își desfășoară activitatea în Centrul de Diagnostic și Tratament Ploiești.
Centrul de Diagnostic si Tratament Ploiești a fost înființat în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 90 din 20 decembrie 1999, începând cu data de 01 ianuarie 2000 având ca obiect de activitate tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor din municipiul Ploiești, cât și din Județul Prahova.
S-a reținut că prin H.G.R. nr. 886/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al municipiilor, orașelor și comunelor și în administrarea consiliilor locale respective, imobilul compus din construcție și teren aferent în care își desfășoară activitatea Centrul de Diagnostic și Tratament Ploiești, a trecut din domeniul privat al statului și administrarea Ministerului Sănătății și Familiei, în domeniul public al municipiului Ploiești.
în baza Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr. 135/2004 privind transmiterea bunurilor (clădiri și terenuri) ce aparțin domeniului public al municipiului Ploiești în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare de interes local în administrarea acestora, imobilul din str. A. nr. 56 în care funcționa Centrul de Diagnostic și Tratament a fost trecut în administrarea acestuia.
Ulterior, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 316 din 30 martie 2006 privind reorganizarea unei unități sanitare din județul Prahova a fost aprobată reorganizarea Centrului de Diagnostic și Tratament în cabinete medicale grupate cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 933/2003.
Pentru punerea în aplicare a acestui din urmă ordin, invocat de recurentă în susținerea demersurilor sale administrative, era necesară înregistrarea cabinetelor medicale în Registrul unic al cabinetelor medicale, dar această operațiune nu a fost posibilă pentru că medicii reprezentați de recurentă nu au prezentat documentația prevăzută la art. 20 din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 153/2003.
A reținut instanța că imobilul în care își desfășoară activitatea Centrul de Diagnostic și Tratament Ploiești aparține domeniului public al municipiului Ploiești, astfel că el nu poate fi înstrăinat către medici sub nicio formă, opunându-se dispozițiile legale corect indicate de judecătorul fondului, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Așa fiind, înalta Curte a constatat că din pricina opoziției exprimate de medici nu au putut fi încheiate contracte de închiriere, iar cum autoritatea publică locală nu a fost de acord să încheie contracte de folosință gratuită (comodat), astfel că recurenta nu a probat că este în posesia unei dovezi de spațiu, și, deci, refuzul exprimat de intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Prahova, apare ca justificat.
Instanța de recurs a mai reținut că documentele prezentate de medici cu titlu de "dovadă de spațiu" nu pot avea o atare semnificație întrucât reprezintă de fapt o adeverință-tip ("se adeverește prin prezenta că ...") eliberată în baza contractului de administrare nr. 15936 din 28 decembrie 2006 încheiat între Municipiul Ploiești și Centrul de Diagnostic și Tratament, care indică spațiile ocupate de fiecare medic solicitant, multe dintre acestea fiind folosite în comun de mai multe persoane, fără a întruni cerințele art. 20 lit. f) din Norme, precitat.
In fine a reținut înalta Curte, nu s-a demonstrat că autoritățile publice chemate în judecată au acționat cu exces de putere, ci, dimpotrivă, că recurenta-reclamantă, prin modul în care a gestionat interesele medicilor pe care îi reprezintă nu a ales căile administrative și procedurale cele mai adecvate.
împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare Camera Medicilor Prahova, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 318 C. proc. civ.
A susținut contestatoarea că instanța de recurs a deliberat asupra recursului fără a realiza procedura de citare cu toate persoanele implicate, cei 17 medici nominalizați și mai ales cu Centrul de Diagnostic și Tratament.
A mai arătat de asemenea că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă, motivelor de recurs și cererilor formulate. Astfel a ignorat că motivarea soluției de respingere a cererii Camerei Medicilor Prahova constă în aceea că nu se pot vinde spațiile către medici întrucât aparțin domeniului public al Primăriei Ploiești. Or, a susținut contestatoarea, conform Hotărârii nr. 184 din 27 iulie 2006 a Consiliului Local Ploiești spațiile au trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului.
I. în ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 317 alin. (1) pct. l C. proc. civ.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. Când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;"
înalta Curte constată că, în cauză, acest motiv nu este incident.
Dosarul nr. 1298/42/2008, în care s-a pronunțat decizia contestată, a avut ca părți, încă de la înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel Ploiești, Camera Medicilor Prahova, P.C., Ministerul Sănătății Publice, Direcția de Sănătate Publică Prahova, Primarul municipiului Ploiești, Administrația Centrului de Diagnostic și Tratament, N.E.G., T.G. și C.E.
Astfel că, susținerea, într-o cale extraordinară de atac, că pricina s-a soluționat fără citarea medicilor G.I., ș.a., ca beneficiari ai contractelor de vânzare cumpărare, nu poate fi primită de instanță ca reprezentând o încălcare a normelor procedurale de citare la data soluționării pricinii. Aceștia nu au avut calitatea de părți la judecarea pe fond a dosarului iar contestatoarea de fată nu a invocat, ca motiv de recurs încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind rolul activ al instanței.
Nu poate fi primită nici susținerea contestatoarei în sensul că motivul invocat pe calea contestației în anulare echivalează cu "arătarea titularului dreptului" având în vedere că instituția reglementată de art. 64 C. proc. civ. vizează pârâtul dintr-o cauză civilă iar nu reclamantul cum este în cazul de față și o astfel de cerere, de "arătare a titularului dreptului" se poate face doar la judecata în fond până la prima zi de înfățișare.
II. în ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, reglementare de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze, din greșeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză, contestatoarea susținând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă, motivelor de recurs și cererilor formulate.
In cauza de față din conținutul deciziei contestate, expus în considerentele prezentei hotărâri, rezultă însă că instanța de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora.
De altfel, contestatoarea, deși generic susține că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs, în concretizarea acestui motiv susține că "instanța a ignorat că motivarea soluției de respingere a cererii Camerei Medicilor Prahova constă în aceea că nu se pot vinde spațiile către medici întrucât aparțin domeniului public al Primăriei Ploiești. Or, a susținut contestatoarea, conform Hotărârii nr. 184 din 27 iulie 2006 a Consiliului Local Ploiești spațiile au trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești."
Or, acest motiv nu se încadrează în teza a II a art. 318 C. proc. civ.
înalta Curte retine că nu poate fi aplicată nici prima teză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la erorile materiale.
Norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, ca de exemplu, respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. In orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica "netemeinicia" hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
In speță, contestatoarea invocă faptul că instanța de recurs a apreciat în mod necorespunzător materialul probator administrat în cauză, ceea ce a determinat pronunțarea unei soluții greșite.
Astfel, în concepția înaltei Curți, contestatoarea invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse.
Prin urmare, instanța supremă reține faptul că susținerile contestatoarei fac trimitere la greșeli de judecată ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare și nu o cale de reformare a soluției atacate.
Ca atare, înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 318 teza I C. proc. civ.
In consecință, în baza art. 320 C. proc. civ., înalta Curte a respins contestația în anulare întemeiată pe textul legal mai sus indicat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2824/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 248/2011. Contencios → |
|---|
