ICCJ. Decizia nr. 2333/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2333/2011
Dosar nr. 3248/54/2010
Şedinţa publică de la 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta SC F.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, suspendarea executării deciziei de impunere înregistrat din 19 noiembrie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat în urma controlului efectuat de Garda Financiară Dolj în perioada 05 februarie - 19 februarie 2010, s-a evaluat o lipsă de gestiune de 596.998,96 RON pentru care s-a apreciat că SC F.M. SRL datorează la bugetul de stat TVA suplimentar de plata de 351.011,67 RON şi impozit pe profit suplimentar de 206.271,46 RON, iar pentru determinarea exactă a valorii bunurilor, lipsa din gestiune şi stabilirea exactă a sumelor suplimentare de plată la bugetul de stat, Garda Financiară a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj să efectueze un control la SC F.M. SRL Craiova.
Reclamanta a mai arătat că suma, pentru care solicită suspendarea executării deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010 emisă urmare a controlului efectuat de inspectorii fiscali în perioada 01 februarie 2010-31 martie 2010, este compusă din impozit pe profit suplimentar de plata a 201.807 RON, majorări de întârziere la impozit pe profit de 26.478 RON, TVA suplimentar de plata 296.951 RON şi majorări de întârziere la TVA de 50.405 RON.
În motivarea cererii de suspendare, s-a mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că inspecţia fiscală s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează această materie, iar organul de inspecţie fiscală a stabilit în sarcina reclamantei obligaţiile de plată suplimentare bazându-se pe inventarierea realizată de Garda Financiară, în condiţiile în care inventarierea şi rezultatele acesteia au fost stabilite cu încălcarea flagrantă a prevederilor Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2861/2009.
Referitor la paguba iminentă a arătat reclamanta că prin emiterea actului administrativ contestat, suferă un prejudiciu important, greu de înlăturat, executarea silită mobiliară, imobiliară şi poprirea afectând întreaga activitate a societăţii.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de suspendare.
Prin sentinţa nr. 561 din 8 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, formulată de reclamanta SC F.M. SRL Craiova în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Activitatea de Inspecţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în speţă, motivele invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010.
Referitor la condiţia pagubei iminente, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care in final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ.
Împotriva sentinţei nr. 561 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC F.M. SRL Craiova .
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
SC F.M. SRL Craiova nu a susţinut nici un moment că simpla plată a sumei de 575.641 RON, pentru care s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010 ar conduce, singură, la producerea unui prejudiciu ireparabil în patrimoniul societăţii, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Paguba se produce în patrimoniul societăţii nu prin simpla plată, ci prin faptul că actul administrativ care a individualizat suma a fost întocmit cu nerespectarea unor dispoziţii legale imperative şi cu neaplicarea corespunzătoare a unor texte de lege.
Principiul legalităţii actelor administrative, presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Existenţa cazului bine justificat, cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, este probată în speţă prin neluarea în considerare de către organele de control fiscal a evidenţei financiar-contabile ţinute de societate, cu referire strictă la înregistrările din fişele de magazie ale gestiunii de mărfuri. Conform fişelor de magazie amintite bunurile lipsă sunt în valoare de 155.017,29 RON din care doar suma de 91.000,39 RON reprezintă evaluarea materiilor prime ce lipsesc nejustificat din gestiune, şi nu suma de 519.900,18 RON, cum greşit a stabilit Garda Financiară şi organul de inspecţie fiscală.
Este cert aşadar, că aceste valori reale ale lipsurilor din gestiune determină un alt impozit pe profit suplimentar de plată şi un alt TVA decât cel stabilit de inspecţia fiscală prin decizia de impunere.
Prin evaluarea realizată de organele de control în vederea stabilirii impozitului pe profit suplimentar şi TVA suplimentar s-a estimat o rată a profitului din activitatea de procesare de 70%, ceea ce ar însemna că 70% din cifra de afaceri este profit, o valoare puţin credibil în raport de specificul activităţii desfăşurate. Sub acest aspect, la dosarul cauzei a fost depus Raportul de evaluare întocmit de SC D. SRL având ca obiectiv stabilirea reală a consumurilor specifice a consumabilelor de la liniile automate foto, iar din acest raport rezultă cu claritate care este valoarea reală a consumurilor cu materiile prime şi materialele foto necesare procesării.
În normele aprobate prin Ordinul nr. 2861/2009 al Ministerului Finanţelor Publice, la pct. 40 alin. (2) se stipulează că în cazul în care se stabilesc lipsuri imputabile, acestea se evaluează la valoarea de înlocuire, valoare prin care se înţelege costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similară celui lipsă în gestiune la data constatării pagubei, or, organele de control nu au ţinut cont de aceste prevederi legale, iar implicaţiile fiscale ale lipsurilor menţionate au fost stabilite printr-o metodă aleatorie de majorare a bazei impozabile.
Recursul este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc..
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Art. 215 C. proc. fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2). Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 RON".
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. în termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reţinând ca doua dintre condiţiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simpla „pipăire” a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat. Or, reclamanta a invocat o serie de iregularităţi cu privire la actul care consemnează rezultatul inspecţiei fiscale, cum sunt cele referitoare la modul de stabilire a valorii materiilor prime ce lipsesc nejustificat din gestiune, precum şi cele privind nerespectarea de către organul de control a prevederilor Ordinului nr. 2861/2009, iregularităţi care creează suficiente îndoieli în legătură cu legalitatea întocmirii deciziei de impunere.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, nu poate fi ignorat că raportat la puterea economică a reclamantei, executarea sumei de 575.641 RON i-ar putea cauza un prejudiciu material în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, în dovedirea acestei condiţii, semnificativ este că organele fiscale prin Decizia nr. 35 din 23 februarie 2011 a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj au suspendat soluţionarea contestaţiei în procedură prealabilă până la finalizarea laturii penale, astfel că în prezent reclamanta este în imposibilitate de a obţine o soluţie pe fondul cauzei, ceea ce o poate prejudicia.
Faţă de cele ce preced, reţinând ca hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va admite recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1), raportat la art. 3041 din C. proc. civ., va modifica sentinţa atacată în sensul că admite cererea reclamantei SC F.M. SRL Craiova şi va suspenda executarea deciziei de impunere a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj din 19 noiembrie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC F.M. SRL Craiova împotriva sentinţei nr. 561 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea reclamantei SC F.M. SRL Craiova şi în consecinţă:
Suspendă executarea deciziei de impunere a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj din 19 noiembrie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2346/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
