ICCJ. Decizia nr. 2362/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2362/2011
Dosar nr. 1294/46/2009
Şedinţa publică de la 20 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română Agenţia Rm. Vâlcea şi Autoritatea Rutieră Română Bucureşti şi pe cale de consecinţă a obligat pârâtele să recunoască reclamantei vechimea neîntrerupta şi numărul de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti, pentru perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006; totodată, au fost respinse capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri, retragerea licenţei chematei în garanţie SC H. SRL şi acordarea cheltuielilor de judecată precum şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Asupra fondului, în rejudecare, instanţa de fond a reţinut că, considerentele deciziei de casare au în vedere însuşirea de către instanţa de fond a concluziilor expertului desemnat, fără o motivare argumentată, ceea ce relevă faptul că instanţa supremă a avut în vedere numai întinderea prejudiciului, condiţii în care rezultă că pârâtele trebuie să repare prejudiciul produs reclamantei, singurul aspect, care a determinat interpretări, fiind cuantumul sumei ce se va acorda, instanţa supremă determinând clar criteriile după care se determină întinderea acesteia.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanţa de fond a constat că la dosar au fost depuse două variante total opuse, respectiv expertiza întocmită de expertul desemnat al cauzei şi punctul de vedere depus de către expertul consilier al Autorităţii Rutiere Române, în urma analizei cărora a înlăturat concluziile raportului întocmit de către expertul desemnat, semnat şi de către expertul observator, în considerarea următoarelor argumente:
Astfel, reţine instanţa de fond că deşi ambele lucrări au reţinut în partea introductivă obiectivele fixate prin încheierea din 04 noiembrie 2009, expertul desemnat al cauzei nu a ţinut seama de acestea în condiţiile în care în raportul de expertiză a menţionat că s-au întocmit două variante, prima ţinând seama de rezultatele economice obţinute de reclamantă în perioada 01 ianuarie-30 iunie 2005 pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti şi de rezultatele economice obţinute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe traseul în litigiu, avându-se în vedere că reclamanta a participat la şedinţa de atribuire din 03 iunie 2005 cu 2 autobuze şi unul rezervă iar într-o altă variantă ţinând seama de numărul de autovehicule aprobate pentru efectuarea acestor curse (3 active şi unul de rezervă). Or, în prima variantă instanţa a avut în vedere, aşa cum s-a arătat în decizia de casare, 2 autobuze din care unul rezervă iar expertul a analizat situaţia cu 2 autobuze şi unul rezervă.
Totodată, se mai constată că expertul a reţinut că pe perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006 s-ar fi obţinut un venit net de 1.700.751,36 RON, raportându-se la patru autobuze, deşi reclamanta a participat la şedinţa de atribuire din 03 iunie 2005 cu 2 autobuze, din care unul rezervă şi aceste obiective au fost stabilite şi de instanţă.
De asemenea, mai constată instanţa de fond că deşi în concluzii se menţionează expres obiectivele aşa cum s-au dispus de către instanţă, pe parcursul lucrării nu s-a ţinut seama de teza a doua a obiectivului unu, în care s-a dispus să se ţină cont de rezultatele economice obţinute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe traseul în litigiu.
Cu privire la veniturile obţinute de reclamantă în perioada anterioară şedinţei de atribuire din 03 iunie 2005, s-a constat că expertul desemnat a calculat încasările, în funcţie de biletele vândute, de abonamente şi alte prestaţii, fără a determina profitul realizat, ţinând seama de cheltuielile necesare efectuării activităţii de transport, aşa cum s-a dispus prin încheierea din 4 noiembrie 2009. Expertul desemnat a calculat încasările pentru perioada ianuarie-iunie 2005, însă nu a determinat şi cheltuielile pentru această perioadă, reţinând eronat că încasările şi profitul se suprapun. Dimpotrivă, au fost calculate cheltuielile aferente perioadei ulterioare, 01 iulie 2005-21 decembrie 2006.
Ca atare, consideră instanţa de fond că pentru perioada ianuarie-iunie 2005 trebuia să se ţină seama de rezultatele economice ale reclamantei pe acelaşi traseu, prin luarea în consideraţie a încasărilor dar şi a cheltuielilor. Or, expertul a calculat încasările pentru perioada ianuarie-iunie 2005 şi cheltuielile pentru perioada ulterioară, pentru care nu a mai determinat încasările pe alte trasee, potrivit obiectivului trei.
Totodată, se mai constată că expertul a adunat veniturile efectiv realizate pe alte trasee cu cele estimate pe traseul în litigiu, fără a ţine seama de faptul că primele au fost obţinute prin utilizarea aceloraşi autovehicule, dublând practic parcul auto al reclamantei.
Se mai reţine că expertul nu a arătat detaliat cum a ajuns la concluzia prezentată, nefiind depuse calcule care să susţină rezultatul expertizei, respectiv un profit net de 1.700.751,36 RON, fiind luate în calcul încasările din bilete, în raport de venitul obţinut anterior datei de 01 iulie 2005, pe acelaşi traseu, fără însă a se lua în calcul cheltuielile. Cele determinate pentru perioada ulterioară şedinţei de atribuire, respectiv 439.771,48 RON, nu au relevanţă, în lipsa calculării încasărilor pentru aceeaşi perioadă.
Curtea de apel a reţinut însă punctul de vedere prezentat de expertul propus de pârâte, care arată întemeiat, ţinând seama de programul de transport aprobat de Consiliul Judeţean Vâlcea pe traseul în discuţie, că, în raport de numărul de autovehicule cu care reclamanta a participat la licitaţie, pentru perioada anterioară acesteia, venitul nerealizat este de 776.234 RON, cheltuielile sunt de 1.299.594 RON, rezultând pierdere de 523.360 RON.
Constată instanţa de fond că respectivul expert a ţinut seama de cheltuielile aferente veniturilor posibile de realizat, faţă de un număr de 2 autobuze, cu care s-a participat la licitaţie, variantă pe care instanţa de fond a considerat-o reală, faţă de varianta cu patru autobuze, în funcţie de licenţele deţinute de reclamantă, în primul rând deoarece reflectă cele reţinute de instanţa supremă iar în al doilea rând, deoarece nu a rezultat că reclamanta ar fi afectat mai mult de două autobuze acestui traseu. Astfel, aceasta a participat la licitaţie numai cu două autobuze, deoarece celelalte erau afectate altor trasee, nefiind posibilă utilizarea lor efectivă, în timpul aceluiaşi program, concomitent, pe mai multe trasee, cu atât mai mult cu cât la data de referinţă, nu deţinea licenţă de execuţie pentru XX.
Mai mult, mai reţine instanţa de fond că în perioada 01 iulie 2005-12 decembrie 2006 reclamanta a deţinut licenţă şi a executat traseul Rm. Vâlcea-Budeşti-Goleşti, cu autobuzul YY, cu care a participat şi la licitaţia în discuţie (20 mai 2005) şi care astfel nu mai putea efectua traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti.
Totodată, se mai reţine că reclamanta a deţinut licenţe şi pentru alte trasee, în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, respectiv Rm. Vâlcea-Budeşti-Goleşti, Rm. Vâlcea-Brezoi-Mlăceni, iar parcul său auto era compus din trei autobuze şi un microbuz, din care ZZ a fost radiat în aprilie 2006, XX a fost radiat la 17 februarie 2006. Intr-adevăr, traseele Rm. Vâlcea-Runcu-Valea Babii, Rm. Vâlcea-Budeşti-Galicea, nu au fost efectuate (Dosar nr. 160/46/2007), însă cel puţin traseul Rm. Vâlcea-Budeşti-Goleşti a fost efectuat, aşa cum şi reprezentantul reclamantei a arătat în faţa instanţei la termenul din 28 iulie 20010.
Expertul consilier a ţinut seama şi de faptul că unele autovehicule au fost radiate începând cu aprilie 2006 (ZZ şi XX) şi de randamentul net, în cazul utilizării a trei autobuze şi unul de rezervă. Şi în această variantă expertul a arătat că rezultatul este în realitate o pierdere de 729.256 RON, spre deosebire de varianta cu două autobuze, pentru care a rezultat o pierdere de 523.360 RON.
De asemenea s-au avut în vedere rezultatele economice obţinute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe traseul în litigiu, prin estimare, faţă de datele depuse de această societate la Ministerul Finanţelor. În înscrisurile depuse se menţionează că pentru anul 2005 SC H. SRL a avut o pierdere netă a exerciţiului financiar de 14.627 RON, profit net 0, iar pentru anul 2006, profit net de 34.439 RON. Nu rezultă într-adevăr dacă traseul în litigiu a determinat rezultate favorabile, iar pierderea este urmarea întregii activităţi a chematei în garanţie, inclusiv pe alte trasee, însă pe de o parte, determinarea pierderii pe traseul în discuţie s-a făcut estimativ, proporţional, iar pe de altă parte, şi reclamanta a înregistrat profit pentru anul 2006.
Ca atare, constatând că reclamanta nu ar fi obţinut profit pe traseul în litigiu, acest capăt de cerere a fost respins de către instanţa de fond.
Asupra capătului de cerere privind vechimea neîntreruptă pe traseu şi numărul de puncte instanţa de fond a reţinut că, potrivit sentinţei nr. 31/F/C din 20 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 157/Com/2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4021 din 15 noiembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 7572/1/2006, s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC S.C. SRL împotriva pârâtelor Autoritatea Rutieră Română Bucureşti şi Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Rm. Vâlcea, s-a constatat că reclamanta este câştigătoarea licitaţiei şi s-a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Rm. Vâlcea să îi elibereze licenţa de execuţie pentru traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti.
Prin urmare, constată instanţa de fond că reclamanta îndeplinea toate condiţiile pentru a obţine licenţa de traseu şi în mod nelegal a fost lipsită de aceasta în perioada în discuţie în speţă, astfel că în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, reclamanta a avut vechime neîntreruptă pe traseu şi a acumulat punctele prevăzute de lege pentru vechime neîntreruptă.
2.Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC S.C. SRL cât şi pârâta Autoritatea Rutieră Română invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi susţinând în esenţă următoarele:
2.1 Prin recursul formulat reclamanta SC S.C. SRL a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.347.794,25 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul real suferit ca urmare a nerealizării traseului Rm. Vâlcea-Bărbăteşti în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006.
2.2.1 Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine recurenta-reclamantă că hotărârea recurată, contrar dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care instanţa de fond, făcând o gravă confuzie a termenilor tehnico-economici, s-a rezumat la o înşiruire de fapte şi argumente fără ca ele să creeze o structură logică, care să aibă ca rezultat soluţia din dispozitivul hotărârii .
Subliniază recurenta-reclamantă că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod convingător şi logic la soluţia din dispozitiv, aspecte care nu se regăsesc în considerentele hotărârii recurate.
2.1.2. Printr-un alt set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond, în rejudecare în mod netemeinic şi nelegal, nu a ţinut cont de raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul titular M.G.A., în sensul că, concluziile acestei expertize au fost înlăturate nejustificat, acordându-se totodată eficienţă juridică numai expertizei efectuate de către expertul observator al Autoritâţii Rutiere Române T.M., fără ca instanţa să admită obiecţiunile Autoritâţii Rutiere Române la raportul de expertiză efectuat în cauză.
De asemenea, se arată că instanţa de fond în mod nelegal nu a acordat eficienţă juridică raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul titular, expertiză ce a respectat întocmai obiectivele trasate de către instanţă şi care a fost însuşită şi de către propriul expert observator, raport ce a calculat şi stabilit prejudiciul total reactualizat la suma de 1.347.794, 25 RON.
Mai arată recurenta că numărul de autovehicule cu care a participat la şedinţa de atribuire din 3 iunie 2005 este egal cu numărul de autovehicule aprobat prin Programul judeţean de transport al judeţului Vâlcea, adică 3 autobuze active şi o rezervă. Acest program a fost aprobat anterior şedinţei de atribuire iar dacă nu ar fi îndeplinit condiţia parcului auto aşa cum susţine pârâta Autoritatea Rutieră Română nu ar fi putut participa la licitaţie pentru că nu avea acces în sistemul electronic iar pe de altă parte parcul auto a constituit şi constituie şi în prezent criteriile de punctaj în baza cărora se face departajarea celor participanţi la licitaţie.
Consideră recurenta că este aberantă şi lipsită de logică susţinerea Autoritatea Rutieră Română în sensul că nu îndeplinea condiţia parcului auto din moment ce executa acest traseu cu 3 plus 1 autovehicule încă din martie 2003 anterior organizării licitaţiei dar participa la licitaţie cu două autovehicule cu mult mai mult cu cât solicitase Consiliului Judeţean Vâlcea suplimentarea numărului de curse datorită afluxului mare de călători, solicitare aprobată în Programul Judeţean de Transport 2005-2008.
Consideră recurenta-reclamantă că neînţelegerea noţiunii şi definiţia unor termeni, precum licenţă de transport, licenţă de traseu, licenţă de execuţie autovehicul au dus la interpretări eronate a dispoziţiilor legale de către instanţa de fond ca şi o serie de confuzii, precum cea dintre autobuz şi autoturism, profit net cu profit brut, venit net cu venit brut, cheltuieli-costuri, neînţelegerea interpretării ştiinţifice a expertului desemnat în raportul de expertiză.
Logic ar fi fost ca dacă instanţa de fond ar fi avut îndoieli cu privire la temeinicia raportului de expertiză efectuat de expertul desemnat, să fi dispus o contraexpertiză în vederea lămuririi şi clarificării depline a obiectivelor stabilite şi nu să ţină cont numai de opinia expertului observator al R.A.R., sau să fi admis obiecţiunile formulate de R.A.R. ca expertul desemnat să răspundă la acestea.
2.2 Printr-o serie de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a criticat hotărârea sub aspectul admiterii capătului de cerere privind vechimea neîntreruptă pe traseu şi numărul de puncte aferente.
Astfel, susţine recurenta-pârâtă că instanţa de fond pe calea unei interpretări greşite a soluţiei pronunţate prin sentinţa civilă nr. 31/F/C din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti a reţinut că reclamanta SC S.C. SRL trebuia să beneficieze de vechime neîntreruptă pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti pentru perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006 şi respectiv de 11 puncte pentru vechime.
În acest sens susţine recurenta că, faţă de dispoziţiile pct. 3 din Anexa 11a coroborat cu prevederile pct. 3 lit. a) din Anexa 11b, ce fac parte integrantă din Ordinul M.T.C.T. nr. 1842/2001 vechimea neîntreruptă şi punctajul aferent acesteia nu pot fi recunoscute SC S.C. SRL, întrucât pentru acordarea vechimii, operatorul de transport rutier trebuie să deţină neîntrerupt licenţa de transport, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Consideră recurenta-pârâtă că raţionamentul instanţei de fond în baza căruia s-a fundamentat soluţia de obligare a sa la recunoaşterea vechimii neîntrerupte şi numărul de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti, este neîntemeiat şi totodată nelegal, în condiţiile în care prin sentinţa definitivă şi irevocabilă nr. 31/F/C din 20 martie 2006, Curtea de Apel Piteşti nu a reţinut că a intervenit o descalificare ilegală, motiv pentru care a şi respins capătul de cerere prin care se solicită anularea rezultatului privind atribuirea traseului Rm. Vâlcea-Bărbăteşti, rezultat prin care SC S.C. SRL a fost descalificată pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (4) din Metodologia de atribuire nr. 13.204 din 18 martie 2005, respectiv pentru nerespectarea condiţiilor privind parcul auto minim necesar cu care trebuia efectuat respectivul traseu.
În acest sens, arată recurenta că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) cap.IV din Metodologia nr. 13.204 din 18 martie 2005, operatorii de transport pentru a se înscrie în procesul de solicitare electronică a unui traseu, îţi selectau singuri prin sistemul gestionat de I.G.T.C.T.I., parcul cu care urmau să efectueze traseul solicitat şi că, în procesul de selecţie corectă, aveau îndatorirea de a verifica îndeplinirea criteriilor referitoare la parcul minim necesar pentru aceste solicitări.
Mai arată recurenta că, în data de 23 ianuarie 2007, I.G.C.T.I. atestă faptul că reclamanta a participat la atribuirea din 3 iunie 2005 pentru traseul RM. Vâlcea-Bărbăteşti cu 2 autobuze, şi că datorită nerespectării art. 7 alin. (4) din Metodologia de atribuire, Comisia de validare a descalificat pe SC S.C. SRL, declarând ca fiind câştigător pe SC H. SRL.
Întreg parcul auto al reclamantei cuprindea la atribuirea din 2005, un microbuz şi două autobuze iar pentru a participa la atribuirea din data de 03 iunie 2005, era necesar ca autovehicule cu care operatorii de transport participau la această atribuire, să deţină licenţa de execuţie pentru vehicul valabilă la data de 04 mai 2005, zi ce era considerată dată de referinţă, susţinere ce reiese şi din Metodologia de atribuire nr. 13204 din 18 martie 2005.
3.Hotărârea instanţei de recurs
3.1 Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S.C. SRL este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
3.1.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţei de fond şi-a motivat pe larg hotărârea pronunţată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reţinută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Astfel, din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a expus în mod detaliat argumentele care au condus la înlăturarea raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză şi şi-a însuşit opinia separată întocmită de expertul observator pentru pârâtele Autoritatea Rutieră Română Bucureşti şi Agenţia Autoritatea Rutieră Română Rm. Vâlcea, iar raţionamentul juridic expus justifică pe deplin soluţia pronunţată.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici o eventuală confuzie a termenilor tehnico-economică, în raţionamentul expus de judecătorul fondului, în sensul invocat prin cererea de recurs.
3.1.2. Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi nici criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În primul rând, Înalta Curte subliniază faptul că, conţinutul opiniei de specialitate exprimate de un expert, valoarea şi semnificaţia ei în contextul probator, constituie o chestiune de apreciere a probelor, operaţiune ce revine judecătorului în procesul deliberativ.
Prin urmare, atâta vreme cât judecătorul fondului a expus pe larg, în considerentele hotărârii recurate, argumentele care l-au determinat să înlăture raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză şi să primească opinia separată întocmită de expertul observator pentru pârâtele Autoritatea Rutieră Română Bucureşti şi Agenţia Autoritatea Rutieră Română Rm. Vâlcea, nu pot fi reţinute criticile referitoare la nelegalitatea acestei decizii.
Totodată, analizând opiniile exprimate în cauză de cei doi experţi, în raport de obiectivele fixate de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2009, de considerentele Deciziei nr. 3424 din 18 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, de situaţia de fapt în raport de care a fost analizată situaţia financiară a celor două societăţi comerciale, de perioadele de referinţă analizate, de calculele efectuate, de modul de aplicare a legislaţiei în materie, Înalta Curte constată în mod corect instanţa de fond a înlăturat raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză şi şi-a însuşit opinia separată întocmită de expertul observator care a făcut o corectă apreciere a situaţiei financiare a reclamantei, aşa încât vor fi înlăturate şi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
Totodată, câtă vreme instanţa de fond s-a considerat lămurită prin expertiza întocmită de expertul parte, era inutilă admiterea obiecţiunilor formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română, ca şi completarea raportului de expertiză sau refacerea expertizei, în condiţiile art. 212 C. proc. civ., aşa încât şi criticile formulate de recurenta-reclamantă pe acest aspect sunt neîntemeiate.
Sunt lipsite de suport real şi criticile referitoare la înţelegerea greşită de către judecătorul fondului, a unor termeni tehnici şi a unor noţiuni de drept societar, în condiţiile în care prin modul în a argumentat înlăturarea raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză, rezultă fără echivoc o înţelegere clară a respectivelor noţiuni precum şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.
În consecinţă, Înalta Curte, faţă de împrejurarea că prin probele administrate în cauză recurenta-reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pretins a fi recuperat de la pârâte, şi văzând şi dispoziţiile art. 998-999 C. civ., constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor formulată în cauză.
3.2 În raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 art. 304 indice 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română este fondat, urmând a fi admis, în considerarea celor ce urmează:
Astfel, Înalta Curte reţine că în raport de dispoziţiile pct. 3 din anexa 11a coroborat cu pct. 3 lit. a) din anexa 11b ce fac parte integrală din Ordinul M.T.C.T. nr. 1842/2001 cu modificările ulterioare în vigoare la data promovării acţiunii, pentru acordarea vechimii operatorul de transport rutier trebuie să deţină în mod neîntrerupt licenţa de traseu.
Aşadar, este de necontestat că aprecierea vechimii pe un anumit traseu, şi implicit acordarea numărului de puncte, presupune ca şi situaţie premiză, deţinerea de către operatorul de transport rutier a unei licenţe de traseu, singurul document în baza căruia acesta poate desfăşura, în condiţiile legii, activitatea de transport rutier pe respectivul traseu.
În acest sens, pentru calculul vechimii pe un anumit traseu şi acordarea numărului de puncte aferente, se iau în considerare luna şi anul de când operatorul de transport rutier a deţinut licenţa pentru traseul respectiv.
Astfel, în condiţiile în care în perioada 1 iulie 2005-10 decembrie 2006, reclamanta nu a deţinut licenţă de traseu, ceea ce nu i-a permis să desfăşoare activitate de transport rutier pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti, nu poate fi reţinută vechimea pe traseu, cum în mod corect se susţine prin cererea de recurs.
În mod greşit instanţa de fond a considerat că se impune recunoaşterea vechimii neîntrerupte pe traseul Râmnicu Vâlcea-Bărbăteşti, pentru perioada 1 iulie 2005-10 decembrie 2006, în raport de sentinţa civile nr. 31/F/C din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă prin decizia nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile în care prin respectiva hotărâre s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC S.C. SRL împotriva pârâtelor Autoritatea Rutieră Română Bucureşti şi Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Rm. Vâlcea, s-a constatat că reclamanta este câştigătoarea licitaţiei şi s-a dispus doar obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Rm. Vâlcea să îi elibereze licenţa de execuţie pentru traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti.
Faptul că în baza respectivei hotărâri judecătoreşti reclamantei i-a fost emisă licenţă de traseu pe ruta Rm. Vâlcea-Bărbăteşti cu valabilitate de la data de 11 decembrie 2006, nu poate conduce şi la reţinerea vechimii neîntrerupte pe respectivul traseu, şi acordarea numărului de puncte aferent, în condiţiile în care aceste operaţiuni presupun desfăşurarea efectivă a activităţii de transport rutier.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de recunoaştere a vechimii neîntrerupte şi a numărului de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti, ca neîntemeiată.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Bărbăteşti, împotriva sentinţei nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei de recunoaştere a vechimii neîntrerupte şi a numărului de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbăteşti, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2348/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2406/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
