ICCJ. Decizia nr. 2474/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 1109 din 03 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantele C.M. și C.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească, prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, cererea reclamantelor de redobândire a cetățeniei române în maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantele sunt cetățeni ai Republicii Moldova care și-au exprimat intenția de a redobândi cetățenia română în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, sens în care, la data de 11 decembrie 2007, au transmis Ministerului Afacerilor Externe din București cereri scrise, prin care au solicitat înaintarea acestora la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru programarea în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române, cereri primite de instituția pârâtă la data de 13 decembrie 2007.
Ulterior, la data de 17 aprilie 2009, reclamantele au revenit cu o nouă cerere adresată pârâtului, prin care au solicitat facilitarea depunerii cererilor și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar prin adresa nr. G5-1/P/1054 din 23 aprilie 2009, Direcția Generală Afaceri Consulare le-a invitat să aștepte pentru a depune cererea la o dată ulterioară, neprecizată, pe considerente ce țin de organizarea internă a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, fără a menționa care este temeiul legal al soluției adoptate, așa cum prevede art. 13 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
La data de 07 iulie 2009, reclamantele au revenit cu a treia cerere, iar prin adresa nr. G5-1/P/1766 din data de 07 august 2009, D.G.A.C. a refuzat primirea cererilor.
Examinând situația de fapt în raport cu dispozițiile legale incidente, Curtea, a apreciat că, în speța de față, pârâtul nu a examinat într-un termen rezonabil cererea reclamantelor, întrucât termenul de peste 2 ani cât a trecut de la formularea primei cereri nu poate fi considerat unul rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
în ceea ce privește cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 de lei, instanța de fond a apreciat că reclamantele au fost private de posibilitatea de a-și materializa speranța legitimă de a redeveni cetățeni români, aspect care este de natură să creeze frustrări, nemulțumiri și alte sentimente de neîmplinire, astfel încât a reținut că cererea este pe deplin justificată, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, reținând culpa acestuia.
2. Calea de atac exercitată.
împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041C. proc. civ.
Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:
2.1. în cauză nu a existat un refuz de soluționare a cererii reclamantelor de redobândire a cetățeniei române, câtă vreme răspunsul autorității pârâte nu încorpora un refuz nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Instanța de fond nu a avut în vedere situația obiectivă existentă la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău și a imposibilității autorităților române de prelucrare a tuturor cererilor într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, a precizat instituția recurentă, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nici o restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.
în opinia recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Astfel, a arătat recurentul, termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante, invocând, în determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri, cauza K.K. de la Grange, pe rolul C.E.D.O.
2.2. Cererea de acordare a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condițiile în care, reclamantele nu au probat existența unui prejudiciu moral.
Recurentul a apreciat că admiterea capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie, suficientă pentru acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens fiind și jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție.
3. Considerentele înaltei Curți, asupra recursului.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, înalta Curte, constată că recursul este fondat numai în ceea ce privește acordarea daunelor morale, motiv pentru care sentința atacată va fi modificată în parte, fiind menținute celelalte dispoziții, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
3.1. în privința petitului principal vizând constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, înalta Curte, reține că soluția primei instanțe este corectă, în sensul că termenul de peste 2 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar nu este unul rezonabil, iar susținerea recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nu este fondată.
Astfel, determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002 ) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete ale cazului. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg, a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
înalta Curte, apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.
3.2. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.
în speță, reclamantele au solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 1.000 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române.
Daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existența unui prejudiciu moral în sensul dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ.
Chiar dacă nu se pot administra, în principiu, probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului acestora.
înalta Curte, apreciază că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamante.
în același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de ex., cauza M. contra României), precum și Curtea de Justiție a Comunităților Europene (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenției Europene pentru Medicamente - E.M.E.A.), arătând că emiterea/anularea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
Pe cale de consecință, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, a admis recursul, a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtului la plata daunelor morale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2476/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2472/2011. Contencios → |
|---|
