ICCJ. Decizia nr. 2567/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2567/2011
Dosar nr. 9662/1/2010
Şedinţa publică de la 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 ianuarie 2010, reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, să se dispună:
- anularea dispoziţiei din 11 noiembrie 2009, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
- anularea dispoziţiei din 9 decembrie 2009, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- suspendarea executării dispoziţiei emise de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia din 11 noiembrie 2009 i-a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002 şi art. 17 lit. d) din Ordinul Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, constând în „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, la luarea măsurii de sancţionare fiind reţinute constatările înserate în Încheierea din 30 noiembrie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină, potrivit cu care ar fi comis abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. d) din Statutul Poliţistului şi de art. 12 (1) lit. d) din Ordinul Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, respectiv „depăşirea atribuţiilor de serviciu şi lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii”.
A mai arătat reclamantul că fapta reţinută în sarcina sa (apariţia într-un reportaj realizat de postul de televiziune „R.”, transmis la 2 iulie 2009 şi respectiv 3 iulie 2009, reportaj care îl privea pe comisarul F.N. - şeful Sectorului Poliţie de Frontieră Siret şi posibila sa implicare în activităţi de contrabandă) este inexistentă, iar în subsidiar, chiar dacă ar fi comis-o, aceasta nu constituie abatere disciplinară în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie.
În cererea de chemare în judecată au fost invocate şi prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru argumentarea cererii privind suspendarea executării dispoziţiei emise de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În întâmpinările depuse la dosar Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti au solicitat să se dispună respingerea ca nefondată a acţiunii reclamantului, sub aspectul tuturor capetelor de cerere, măsura sancţionării sale administrative fiind legală şi temeinică.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 27 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul I.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin adresa din 11 noiembrie 2009 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a comunicat reclamantului faptul că a fost sancţionat disciplinar cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut” pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în aceea că în calitate de poliţist de frontieră a furnizat informaţii în mass-media fără a fi autorizat, încălcând astfel prevederile art. 19 din Instrucţiunile Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 171/2001, art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 319/202 şi art. 2 alin. (1) din dispoziţia Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din 2008; această adresă face trimitere şi la Încheierea din 30 octombrie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în conţinutul căreia sunt prezentate circumstanţele concrete ale săvârşirii abaterii disciplinare şi motivarea propunerii de sancţionare disciplinară a reclamantului.
Instanţa a mai reţinut că prin dispoziţia Secretarului de Stat - Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor din 9 decembrie 2009 s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de reclamant împotriva sancţiunii disciplinare aplicată potrivit dispoziţiei criticate.
Instanţa de fond a constatat că aspectele care definesc specificul statutului de poliţist, dar şi modul de organizare a relaţiilor ierarhice în cadrul Poliţiei, conform prevederilor cap. 1 - Dispoziţii generale - a Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, republicată, dar şi dispoziţiilor H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului, sunt transpuse în fişa postului reclamantului; că din perspectiva relaţiilor ierarhice în cadrul Poliţiei, poliţistul, chiar dacă ocupă un post de conducere, în situaţia în care a luat cunoştinţă despre existenţa unor fapte de corupţie consumate în cadrul instituţiei are obligaţia de a informa şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la faptele de corupţie săvârşite de poliţişti, conform art. 41 lit. g) din Statut şi respectiv art. 19 alin. (3) din Codul de etică şi deontologie; că informarea opiniei publice cu privire la o serie de date obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi comentarea acestora, poate fi făcută de poliţist numai în condiţiile stabilite prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, în circumstanţele statuate prin art. 45 alin. (2) din Statut.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, în speţă, reclamantul, care pretinde că a avut cunoştinţă despre consumarea unor acte de corupţie în cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Siret, avea obligaţia, în raport de normele legale menţionate, să informeze şeful/şefii ierarhici, iar informarea opiniei publice trebuia făcută cu respectarea Instrucţiunilor Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 171/2001; Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 319/2002 şi a dispoziţiei Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din 2008, norme care reglementează activitatea de relaţii cu presa de la nivelul Poliţiei de Frontieră Române şi a structurilor sale teritoriale, fără ca prin aceasta să se aducă atingeri art. 30 alin. (1) din Constituţie, care consfinţeşte inviolabilitatea libertăţii de exprimare a gândurilor şi opiniilor.
Instanţa de fond a apreciat că reclamantul a furnizat informaţii în mass-media prin încălcarea normelor legale citate, sancţionarea sa disciplinară fiind legală şi temeinică, astfel că a respins ca nefondată acţiunea promovată.
Totodată, instanţa a reţinut că prin sentinţa nr. 45 din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamant şi, în consecinţă, a fost dispusă suspendarea executării dispoziţiei criticate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
3.Recursul exercitat de reclamant
Împotriva sentinţei civile nr. 189 din 27 septembrie 2010 a declarat recurs reclamantul I.G., criticând-o pentru nelegalitate, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a formulat o serie de critici vizând aplicarea greşită a prevederilor art. 55 şi 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi încălcarea art. 30 alin. (1) din Constituţia României, sub următoarele aspecte:
3.1. Potrivit art. 55 din Legea nr. 360/2002, răspunderea disciplinară a poliţistului poate fi angajată numai dacă există o încălcare, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu, or fapta de a fi apărut reportajul televizat nu a fost comisă cu vinovăţie, filmarea fiind făcută cu camera ascunsă.
3.2. Chiar dacă şi-ar fi exprimat acordul cu privire la înregistrarea şi transmiterea publică a discuţiei, fapta nu poate constitui abatere disciplinară, pentru că art. 30 alin. (1) din Constituţia României prevede caracterul inviolabil al libertăţii de exprimare a gândurilor şi opiniilor. Libertatea de expresie este un principiu fundamental într-o societate democratică, astfel încât aplicarea unei sancţiuni disciplinare pe motivul exprimării unor opinii privind comportamentul şi activitatea unui funcţionar public, opinie exprimată într-o discuţie privată, înregistrată cu camera ascunsă, constituie o încălcare a acestui drept fundamental convenţional.
3.3. Fapta reţinută ca abatere disciplinară este inexistentă, neexistând o „depăşire a atribuţiilor de serviciu”, atâta vreme cânt nu există nici o atribuţie de serviciu care să interzică poliţiştilor comunicarea cu presa.
4.Apărările intimaţilor şi procedura derulată în recurs
4.1.Prin întâmpinarea depusă la dosar, inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a făcut o expunere rezumativă a istoricului cauzei şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că niciuna dintre criticile formulate de recurentul-reclamant nu este întemeiată.
Astfel, intimatul-pârât a arătat că imaginile difuzate pe postul R. au fost filmate cu acordul recurentului-reclamant şi că furnizarea de informaţii în mass-media fără a fi fost autorizat în acest scop constituie abaterea disciplinară prevăzută în art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002, pentru că în acest fel au fost încălcate următoarele dispoziţii legale:
- Art. 19 din Instrucţiunilor Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 171/2001 care prevede că: "în cadrul Ministerului de Interne, relaţiile şi activităţile cu mass-media se desfăşoară numai prin intermediul sistemului de relaţii publice”.
- art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 319/2002 care prevede: „persoanele autorizate să ţină legătura cu mass-media şi să furnizeze date şi informaţii sunt comandanţii (şefii) structurilor Ministerului de Interne, cadrele din compartimentele de re/aţii cu presa/purtătorii de cuvânt, precum şi persoanele desemnate de şefii eşaloanelor superioare, atunci când este cazul”
- art. 2 alin. (1) din dispoziţia Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din 2008 care stipulează: "activităţile de relaţii cu presa la nivelul Poliţiei de Frontieră Române sunt desfăşurate de către structuri specializate în domeniu, respectiv: la nivelul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Serviciul Presă şi Comunicare, la nivelul Inspectoratelor Judeţene ale Poliţiei de Frontieră - Compartimentul purtătorului de cuvânt”.
Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a mai arătat că, având în vedere statutul special al recurentului, care avea obligaţia de a respecta prevederile imperative cuprinse în actele normative incidente, în speţă nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor art. 30 şi 31 din Constituţia României, astfel că prezumţiile de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ nu au fost răsturnate.
De asemenea, intimatul-pârât a arătat că, la stabilirea sancţiunii contestate, s-a ţinut seama de activitatea desfăşurată anterior de către recurent, de împrejurările în care a săvârşit fapta şi de faptul că anterior a mai fost sancţionat disciplinar, de trei ori.
4.2.Apărări similare, cu referire la aceleaşi elemente de fapt şi de drept, a formulat şi Ministerul Administraţiei şi Internelor , prin întâmpinare.
4.3.Prin notele scrise depuse la dosar la data de 29 aprilie 2011, recurentul-reclamant a arătat că faptele reţinute ca element material al abaterii disciplinare intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorizaţiile publice , instituţiile publice şi din alte unităţi, care semnalează încălcări ale legii, argumentând pe larg aplicabilitatea acestui act normativ şi în cazul poliţiştilor.
În circumstanţierea situaţiei de fapt prin prisma bunei credinţe, recurentul-reclamant, a precizat că, începând cu luna februarie 2011, în legătură cu faptele de corupţie din Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret au fost efectuate investigaţii soldate cu trimiterea în judecată a unui număr de 62 de persoane, poliţişti de frontieră şi vameşi.
A precizat că, prin rezoluţia din data de 19 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa pentru fapta de a fi dezvăluit opiniei publice unele aspecte din activitatea Sectorului de Poliţie de Frontieră Sighet.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
1.Aspectele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ sancţiunea disciplinară aplicată prin dispoziţia inspectorului General al Poliţiei de Frontieră din 11 noiembrie 2009, menţinută prin dispoziţia din 9 decembrie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor, sancţiune constând în „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, prevăzută în art. 58 lit. c1) din Legea nr. 360/2002.
Abaterea disciplinară pentru care a fost aplicată sancţiunea a constat în furnizarea unor informaţii în mass-media fără a fi autorizat, faptă pe care autoritatea emitentă a încadrat-o în prevederile art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002, referitoare la „depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în raporturile cu cetăţenii”.
Din conţinutul încheierii din 30 octombrie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, rezultă că, recurentul-reclamant a apărut într-un reportaj difuzat de postul R. şi a făcut declaraţii privind unele presupuse fapte de corupţie comise de şeful Sectorului de Poliţie de Frontieră Siret, membrii Consiliului Superior de Disciplină ajungând la concluzia că, în acest fel, ofiţerul de poliţie şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a adus atingere imaginii şi prestigiului instituţiei.
Principalul argument invocat de autorităţile publice pârâte şi însuşit de judecătorul fondului, în sprijinul taxei existentei abaterii disciplinare constând în depăşirea atribuţiilor de serviciu, este acela al existenţei unor îndatoriri şi responsabilităţi specifice statutului poliţistului, concretizate într-o serie de norme ce reglementează conduita poliţistului în situaţia în care a luat cunoştinţă despre existenţa unor fapte de corupţie în cadrul instituţiei şi relaţia cu mass-media, cuprinse în legislaţia primară şi secundară aplicabilă în materie (Legea nr. 360/2002, Codul de etică şi deontologie, instrucţiuni şi ordine emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor , dispoziţii ale inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - menţionate în considerentele sentinţei şi în întâmpinările intimaţilor-pârâţi).
Nici autorităţile care au efectuat cercetarea disciplinară şi au aplicat sancţiunea, nici instanţa de fond nu au avut în vedre însă prevederile Legii nr. 571/2004, act normativ ce reglementează unele măsuri privind protecţia persoanelor care au reclamat ori au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice şi al altor unităţi bugetare, prevăzute în art. 2 al legii, fără a se face vreo distincţie în ceea ce priveşte Ministerul Administraţiei şi Internelor ori structurile aflate în subordinea sau coordonarea acestuia.
Conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 571/2004, avertizarea în interes public înseamnă sesizarea făcută cu bună credinţă cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei, iar sesizarea mass-media constituie una dintre formele de avertizare în interes public enumerate în art. 6 din acelaşi act normativ.
Avertizorul în interes public cercetat disciplinar beneficiază de o prezumţie legală şi relativă de bună credinţă, în temeiul art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2004, iar ca măsură de protecţie, art. 9 din lege prevede că, în litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de serviciu, instanţa poate dispune anularea sancţiunii disciplinare sau administrative aplicate avertizorului, dacă sancţiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună credinţă.
Împrejurările cauzei de faţă se încadrează pe deplin în ipoteza normei juridice cuprinse în art. 9 din Legea nr. 571/2004, întrucât recurentul-reclamant a fost sancţionat disciplinar pentru fapta de a fi sesizat mass-media în legătură cu unele încălcări ale legii în instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, iar prezumţia de bună credinţă nu a fost răsturnată prin niciuna dintre probele administrate.
În acest context, apărarea intimaţilor-pârâţi, în sensul că poliţiştii sunt supuşi unor reguli specifice, este lipsită de fundament pentru că, pe de o parte, aşa cum s-a reţinut mai sus, structurile Poliţiei Române nu sunt exceptate expres din câmpul de aplicare al Legii nr. 571/2004 şi, pe de altă parte, în temeiul art. 11 din actul normativ indicat, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, autorităţile publice, instituţiile publice şi celelalte unităţi bugetare prevăzute la art. 2 aveau obligaţia de a-şi pune de acord regulamentele de ordine interioară cu prevederile acesteia.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele prezentate, Înalta Curte va admite recursul şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantului şi anulării actelor administrative contestate potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.G. împotriva sentinţei nr. 189 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea reclamantului I.G. .
Anulează dispoziţia din 11 noiembrie 2009, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi dispoziţia din 9 decembrie 2009, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2566/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2569/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
