ICCJ. Decizia nr. 2537/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1.Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții U.I.M. și C.A.M., moștenitori ai defunctului B.V., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Sibiu, pentru care a fost emisă Dispoziția Primarului nr. 878/2006; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de penalități pe zi de întârziere în executarea sentinței, de la data rămânerii acesteia definitivă și irevocabilă și până la executarea efectivă a sentinței, în sensul emiterii respectivei decizii.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dosarul ce conține Dispoziția nr. 878 din 15 mai 2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, se află în evidențele pârâtei încă din anul 2006, a fost transmis cu adresa nr. 83203 din 15 mai 2006, fiind înregistrat la registratura generală a autorității pârâte, iar în răspunsul primit de la pârâtă au fost informați că acesta va urma procedura potrivit ordinii înregistrării, conform dispozițiilor legale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 878/2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanțe.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 365 din 7 octombrie 2010, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de pârâtă, având ca obiect constatarea nelegalității parțiale a Dispoziției nr. 878 din 10 mai 2006, emisă de Primarul municipiului Sibiu.
Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamanții U.I.M. și C.A.M., moștenitori ai defunctului B.V. decedat la data de 02 aprilie 2009, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Sibiu, conform Dispoziției nr. 878/2006 emisă de Primarul Municipiului Sibiu și la plata sumei de 100 lei, cu titlu de penalități pe zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calculate de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la îndeplinirea acestei obligații.
3. Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Referitor la excepția de nelegalitate invocată, prima instanță a constatat că este inadmisibilă în raport de obiectul acesteia reprezentat de un act administrativ unilateral, dar care este supus cenzurii pe calea recursului paralel consacrat de 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, reținând că pârâta nu poate invoca imposibilitatea de a acționa pe căile prevăzute de lege numai pe temeiul unei aparente imperfecțiuni a legii, nefiind dovedit că instanțele competente din recursul paralel ar respinge de plano o atare acțiune pe acest unic considerent, iar lacunele legii sau lipsa de claritate a ei, poate fi suplinită în dreptul intern de o practică judiciară pertinentă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, iar faptul de a nu pune în executare începând din data de 30 decembrie 2009 și până în prezent Decizia nr. 5438 din 30 noiembrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar, nu poate găsi nici o justificare pertinentă, în condițiile în care pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile trebuie să conducă la emiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.
în speță, dreptul de creanță născut în favoarea reclamanților, succesori ai defunctului B.V., prin emiterea Dispoziției de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 878 din 10 mai 2006 a Primarului municipiului Sibiu, pentru imobilul din litigiu, reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale.
Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă a încălcat dreptul reclamanților la respectarea bunurilor sale, în raport de prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și a dispozițiilor art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora aceasta avea obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii, dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Referitor la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere solicitare, prima instanță a apreciat că suma solicitată cu acest titlu pare excesivă și necorespunzătoare scopului legal, astfel că a redus acel cuantum de la 1.000 lei, la 100 lei.
4. Recursul exercitat în cauză de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
4.1. Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât a respins sesizarea Tribunalului Sibiu cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 878/2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, județul Sibiu.
Dispoziția a fost emisă de o autoritate din categoria autorităților publice locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 modificată și completată și poate fi atacată cu excepția de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
4.2 Instanța de fond nu a reținut apărările formulate de pârâtă pe fondul cauzei, fapt ce a dus la încălcarea dreptului la apărare.
Recurenta, în temeiul dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a verificat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a apartamentului - spațiu cu altă destinație și a constatat că acesta a fost înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care a decis formularea unei acțiuni în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 118/2004.
4.3. Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.
în vederea emiterii Deciziei titlu de despăgubire este necesar a fi parcurse mai multe etape, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar dosarele, începând cu data de 16 septembrie 2008, se soluționează în ordinea înregistrării lor (Decizia nr. 2815/2008).
Soluționarea dosarului intimaților, peste rând, ar duce la încălcarea principiului egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate încă din anul 2005.
4.4. Instanța de fond nu a luat în considerare împrejurarea că procedura de emitere a deciziei este complexă, iar termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru executarea obligației, este foarte scurt.
4.5. Referitor la obligarea recurentei la plata sumei de 100 lei cu titlu de penalități de întârziere în executarea sentinței, se arată că reclamanții nu au dovedit existența și întinderea prejudiciului suferit și nici vinovăția pârâtei.
II. Considerentele înaltei Curți, ca instanță competentă să soluționeze recursul declarat în cauză.
1. Recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătat în continuare.
1.1. în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 878/2006 deoarece actul în discuție intră în categoria actelor ce nu pot fi atacate în contenciosul administrativ, pe cale principală sau pe excepție, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Dispoziția primarului emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 poate fi modificată sau desființată numai prin intermediul procedurii judiciare prevăzute de legea specială - Legea nr. 10/2001.
1.2. împrejurarea că judecătorul fondului nu a ținut seama la pronunțarea sentinței de apărările pârâtei nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.
Judecătorul apreciază asupra probelor administrate de ambele părți.
Soluția este pronunțată în funcție de probele pertinente și concludente pentru fiecare speță.
1.3. în mod corect, instanța de fond a aplicat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la termenul rezonabil, în lipsa existenței unui termen precis de soluționare a cererii de despăgubire în legislația internă.
Nici o hotărâre internă a autorității administrate nu poate fi invocată în scopul depășirii termenului rezonabil.
Jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în materie este constantă în sensul că, deși procedura de emitere a deciziei-titlu de despăgubire este formată din mai multe etape, aceasta nu poate justifica trecerea a doi ani de la data transmiterii dosarului către comisie și în acest interval de timp să fie imposibilă emiterea actului administrativ, datorată tocmai procedurii administrative.
1.4. împrejurarea formulării acțiunii de anulare a actului de vânzare-cumpărare nr. 118 din 28 decembrie 2004 nu este de natură a stopa procedura în cazul pronunțării unei sentințe judecătorești irevocabile cu privire la anularea actului, intimații pot fi obligați la restituirea unei părți a despăgubirii.
1.5. Nici principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei nu este încălcat deoarece intimații nu pot fi sancționați pentru faptul că au ieșit din pasivitate și au înțeles să formuleze acțiune în instanță pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de lege.
2. Recursul este fondat pentru următoarele motive.
2.1. Obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 100 lei cu titlu de penalități de întârziere în executarea sentinței, de la data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței nu este întemeiată.
Judecătorul fondului nu și-a motivat opțiunea aplicării în sarcina pârâtei a dispozițiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, iar partea care a câștigat procesul poate apela la prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ în cazul în care obligația impusă pârâtei nu este executată de bună voie.
3. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, s-a admis recursul, s-a dispus modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării obligației de plată a penalităților de întârziere.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2538/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2536/2011. Contencios → |
|---|
