ICCJ. Decizia nr. 2541/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la soluționarea de urgență a dosarului prin emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor, precum și obligarea la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, de la data introducerii prezentei acțiuni și până la data efectivă a emiterii deciziei și a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a notificării nr. 1151/2001, a solicitat despăgubiri pentru 1 din imobilul - construcții în suprafață de 62,61 mp, situat în Pitești, expropriat cu Decretul nr. 297/1987, iar Primăria Pitești a emis Dispoziția nr. 1361 din 06 februarie 2007, prin care a propus pentru imobilul susmenționat acordarea de măsuri reparatorii, apreciindu-se astfel că restituirea în natură nu mai este posibilă, ci doar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și transmiterea dosarului Comisiei Centrale, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (2), titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul a susținut că, deși a făcut demersuri la autoritatea pârâtă, nici până la data formulării prezentei acțiuni, aceasta nu a emis decizia în cauză.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, în cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 1361/2007 a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, dosar analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului
Totodată, a arătat că dosarul a fost transmis spre evaluare, dar trebuie să se respecte ordinea stabilită prin reglementările interne, caz în care nu este vorba de un refuz al Comisiei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, atâta timp cât procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005, în ceea ce-l privește pe reclamant, a fost declanșată, și neexistând dovedită culpa Comisiei sub acest aspect, nici solicitarea reclamantului vizând obligarea la plata daunelor cominatorii nu poate fi justificată.
2. Hotărârea Curții de apel.
Prin sentința nr. 185/F-CONT din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.C.N. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să soluționeze de urgență dosarul, prin emiterea Deciziei de Stabilire a Despăgubirilor pentru imobilul menționat în Dispoziția nr. 1361 din 06 februarie 2007, emisă de Municipiul Pitești, respingând ca neîntemeiat capătul de acțiune vizând plata de daunelor cominatorii.
3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Dispoziția nr. 1361/2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, s-a propus acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Pitești, respectiv imobilul - construcții în suprafață de 62,61 mp, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă a parcurs etapele preliminare procedurii prevăzute de lege, însă, reclamantul a solicitat tocmai obligarea acesteia la respectarea ultimei etape, respectiv a emiterii deciziei de despăgubire, obligație pe care pârâta nu și-a îndeplinit-o până în prezent, cu motivarea că se respectată ordinea impusă de reglementările proprii.
Or, în raport de dispozițiile legale ce reglementează această materie care nu conțin un termen aferent fiecărei etape, prima instanță a reținut că de data înregistrării dosarului reclamantului a fost depășit orice termen rezonabil necesar, ceea ce a condus la nesocotirea dispozițiilor Legii 247/2005.
în privința solicitării ce vizează acordarea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, prima instanță a apreciat că nu s-a dovedit faptul că prin întârziere, reclamantul a suferit un prejudiciu material și nici îndeplinirea condițiilor pentru care există rațiunea acordării unor astfel de daune, respectiv necesitatea constrângerii debitorului care persistă prin neexecutarea obligației la care este obligat.
4. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 3041C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că, în mod netemeinic prima instanță a obligat Comisia centrală la emiterea deciziei, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.
în concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul a fost transmis spre evaluare, dar trebuie să se respecte ordinea stabilită prin această decizie.
în concluzie, recurenta a susținut că, neputându-se trece peste etapele prevăzute de lege, în speță, nu se poate reține un refuz al Comisiei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, atâta timp cât procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005, în ceea ce-l privește pe reclamant, a fost declanșată.
Prin notele scrise depuse la dosar pârâta a reiterat motivele invocate în recurs.
5. Apărarea intimatei-reclamante.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra recursului
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Pitești, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 1361/2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 1151/2001.
înalta Curte, constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice critică.
Reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Instanța de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.
Dispozițiile articolului 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
2. Soluția pronunțată în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, a respins recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2545/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2540/2011. Contencios → |
|---|
