ICCJ. Decizia nr. 2573/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2573/2011
Dosar nr. 1011/1/2009
Şedinţa publică de la 6 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
a). Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. şi C.V. au solicitat anularea Hotărârii nr. 105 din 22 inauarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivarea cererii reclamantele au arătat că au calitatea de magistraţi, fiind numiţi prin Ordinul Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie în condiţiile Legii nr. 92/1992 şi ale Legii nr. 56/1993 că potrivit prevederilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, magistraţii asistenţi au grad de Curte de Apel.
Au precizat recurentele că se impune recunoaşterea gradului profesional de judecător de Curte de Apel, întrucât au dobândit gradul profesional corespunzător funcţiei exercitate şi că jurisprudenţa instanţei comunitare europene a reţinut posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispoziţiilor statutare.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din data de 10 aprilie 2009, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în raport de obiectul acţiunii şi calitatea părţilor.
Prin decizia nr. 2145 din 10 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a disjuns recursul formulat de B.O.A. şi a admis excepţia de necompetenţă, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În esenţă, s-a reţinut că faţă de împrejurarea că hotărârea atacată nu are ca obiect drepturile şi cariera judecătorilor, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel ca instanţă competentă material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată.
b) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3569 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A.A., B.A., C.M., C.F., C.A., C.V., D.M., E.C., F.M., G.G., I.C.A., I.M., I.M.M., L.M., M.V., M.A., M.P., M.M., N.G., N.N., P.Ş., P.C., P.L.M., R.M., R.D.C., S.B.T. şi V.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că reclamantele E.C., I.C.A., L.M., V.M., F.M., R.M., M.A., C.F., C.V. şi M.V. au fost numite şi şi-au exercitat funcţia sub imperiul Legii nr. 56/1993, în forma iniţială potrivit căreia magistraţii asistenţi erau numiţi dintre judecători sau procurori cu o vechime în grad de cel puţin 4 ani, iar după un stagiu de 4 ani în această funcţie, ei puteau fi înaintaţi pe loc la gradul de preşedinte de tribunal şi după alţi doi ani la gradul judecător de Curte de Apel, potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993.
Din interpretarea Legii nr. 56/1993 şi ale Legii nr. 92/1992, termenul de grad utilizat de legiuitor nu se referă la gradul profesional, acesta raportându-se doar la funcţiile de execuţie, nu şi la cele de conducere, după cum prevede expres art. 47 din Legea nr. 92/1992, iar pe de altă parte nu poate fi vorba nici de obţinerea efectivă a funcţiei de conducere respective.
S-a apreciat că magistraţii asistenţi cu o vechime de 4 ani în funcţie, obţineau doar salarizarea echivalentă funcţiei de preşedinte de tribunal, aşa cum s-a statuat prin O.U.G nr. 224/2000 prin care a fost modificată Legea nr. 56/1993.
Interpretarea dispoziţiilor legale menţionate în sensul că, prin simpla îndeplinire a condiţiei de vechime, reclamanţilor ar trebui să le fi conferit de drept gradul profesional de judecător de Curte de Apel ar contraveni dispoziţiilor legale ce reglementează promovarea judecătorilor şi procurorilor, dispoziţii ce impun pe lângă îndeplinirea condiţiei cu privire la vechime şi condiţia unei activităţi meritorii, precum şi susţinerea unui examen.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor ce au fost numiţi magistraţi asistenţi după modificarea Legii nr. 56/1993 prin OUG nr. 224/2000;
S-a arătat că art. 37 alin. (3) prevede că magistraţii asistenţi sunt asimilaţi ca rang şi salarizarea judecătorului de Curte de Apel şi sunt numiţi dintre judecători şi procurori cu o vechime în magistratură de 4 ani, iar după un stagiu de 3 ani în această funcţie ei pot fi înaintaţi pe loc în funcţia de vicepreşedinte de tribunal, iar după alţi 3 ani în funcţia de preşedinte de tribunal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale menţionate prin efectul asimilării, magistraţii asistenţi puteau beneficia doar de rangul şi salarizarea unui judecător de Curte de Apel, fără însă a dobândi efectiv gradul profesional de judecător de Curte de Apel.
De vreme ce, asimilarea menţionată este reglementată cu caracter de excepţie, efectele fiind expres prevăzute, ele nu pot fi extinse şi la dobândirea gradului profesional de judecător de Curte de Apel.
În ceea ce priveşte situaţia reclamantelor G.G. şi C.A., înaintate pe loc în gradul de judecător de Curte de Apel conform art. 37 alin. (2) din Legea nr. 56/1993, anterior modificării aduse prin O.U.G .nr. 224/2000, sunt aplicabile dispoziţiile art. II al ordonanţei, în sensul că magistraţii asistenţi aflaţi în această situaţie sunt asimilaţi ca rang de salarizare funcţiei de preşedinte de tribunal.
Cu privire la situaţia magistraţilor asistenţi I.M.M., D.M., acestea au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror anterior numirii în funcţia de magistraţi asistenţi, însă, această funcţie a fost exercitată în cadrul judecătoriei, fără a dobândi gradul profesional de judecător de Curte de Apel în condiţiile Legii nr. 92/1992.
Au fost eliberate din funcţia de judecător şi numite în funcţia de magistraţi asistenţi în temeiul Legii nr. 56/1993, acest act normativ neputând constitui motiv pentru dobândirea de către reclamante a gradului profesional de judecător de Curte de Apel,
Reclamanta N.G.E. a îndeplinit anterior numirii ca magistrat asistent funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, însă la momentul depunerii cererii de recunoaştere a gradului profesional nu mai ocupa această funcţie.
Numai în măsura în care aceasta era judecător sau procuror în funcţie i se putea recunoaşte gradul profesional dobândit anterior.
Cât priveşte jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, reflectată în deciziile ataşate cererii de chemare în judecată, Curtea de apel a reţinut că acestea constituie decizii de speţă, ce nu produc efecte juridice, decât pentru părţile din proces.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. şi C.V..
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, deoarece potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993, magistraţii asistenţi fac parte din corpul magistraţilor.
Au precizat recurentele că modificările legislative ulterioare nu pot retroactiva, în sensul de a se aplica şi magistraţilor asistenţi numiţi în condiţiile Legii nr. 56/1993 şi nr. 92/1992, întrucât s-ar încălca principiul încrederii legitime şi s-ar aduce atingere carierei profesionale a magistraţilor asistenţi.
S-a invocat practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi nesocotirea jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind art. 14 şi 6 din Convenţie.
b)Întâmpinarea formulată
Prin întâmpinare, Consiliul Superior al magistraturii a solicitat respingerea recursului.
Cu privire la magistraţii asistenţi numiţi în funcţie în baza Legii nr. 56/1993 s-a precizat că simpla îndeplinire a condiţiei de vechime nu conferă acestora gradul profesional de judecător de Curte de apel, deoarece pentru a promova într-o funcţie superioară, magistratul trebuia să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv activitate meritorie, atestată prin calificativele acordate de şefii ierarhici precum şi o vechime minimă expres prevăzută de lege.
Referitor la magistraţii asistenţi numiţi după modificarea Legii nr. 56/1993, s-a precizat că prin efectul asimilării, aceştia pot beneficia numai de rangul şi salarizarea unui judecător de curte de apel, fără a se dobândi gradul profesional de judecător de curte de apel.
În ceea ce priveşte pe recurentele I.M.M. şi D.M., s-a susţinut că acestea au îndeplinit anterior funcţia de judecător la judecătorie, fără a promova în gradul profesional de judecător de curte de apel.
c) Examinarea motivelor de recurs
În baza art. 3041 C. proc. civ., se va proceda la examinarea cauzei sub toate aspectele.
Prin Hotărârea nr. 105 din 22 ianuarie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile recurentelor de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel.
Recurentele îndeplineau funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 competenţele Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia se exercită, cu privire la cariera judecătorilor şi procurorilor, cu respectarea Legii nr. 303/2004 şi nr. 304/2004.
În baza art. 35 din Legea nr. 317/2004 , Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exercită atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, având competenţa să propună numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor şi judecătorilor, precum şi să dispună promovarea acestora.
Pentru numirea şi promovarea magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a prevăzut în art. 43 din aceeaşi lege competenţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Diferenţierea competenţelor exercitate de către autoritatea intimată în plen sau prin secţia pentru judecători este o consecinţă a statutului juridic reglementat în mod distinct pentru cele două categorii profesionale, avându-se în vedere că, judecătorii şi procurorii, care au promovat examenul de capacitate, sunt numiţi de Preşedintele României, spre deosebire de magistraţii-asistenţi, care sunt numiţi şi promovaţi în funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, conform dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 66 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.
În raport de prevederile legale enunţate şi având în vedere funcţia ocupată de recurente se constată că autoritatea intimată s-a pronunţat prin hotărârea supusă analizei judiciare cu încălcarea normelor de competenţă cuprinse în Legea nr. 317/2004, care reglementează în mod distinct atribuţiile Plenului şi cele ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Hotărârea nr. 105 din 22 ianuarie 2009, nu vizează cariera judecătorilor şi procurorilor, având ca obiect cererile magistraţilor-asistenţi de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel , pentru care era competentă să se pronunţe Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
În aceste condiţii, se constată că forma în care a fost adoptată hotărârea contestată nu corespunde atribuţiilor conferite de lege autorităţii intimate cu privire la cariera magistraţilor –asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
Necompetenţa autorităţii emitente a hotărârii deduse judecăţii reprezintă un viciu de procedură de ordine publică şi sancţionarea cu anularea actului, întrucât reprezintă o formalitate substanţială, care influenţează atât procesul de adoptare a deciziei, cât şi garanţiile procedurale pentru cei interesaţi.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite şi se va modifica sentinţa primei instanţe, în sensul că se va anula Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 105 din 22 ianuarie 2009 în ceea ce-i priveşte pe recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele A.A., P.C., M.M., R.D.C., B.A., C.M., I.M.M., D.M., C.A., S.B.T., I.M., P.L.M., C.F., R.M. şi C.V. împotriva sentinţei nr. 3569 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată.
Anulează hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 105 din 22 ianuarie 2009 în ceea ce-i priveşte pe recurenţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2569/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2598/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
