ICCJ. Decizia nr. 2598/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2598/2011
Dosar nr. 512/1/2011
Şedinţa publică de la 6 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1187 din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de domnul judecător, judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud (în prezent detaşat la Ministerul Justiţiei) de recunoaştere a gradului profesional de judecată de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie sau, în subsidiar, de judecător de curte de apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, în conformitate cu art. 43 din Legea nr. 303/2004 republicată, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete.
Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, din conţinutul cererii formulate reiese că domnul judecător şi-a întemeiat cererea pe discriminarea existentă între situaţia sa şi cea a procurorilor care au obţinut gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin efectul numirii, fără a susţine vreun concurs. Astfel că, faţă de această susţinere, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a precizat că discriminarea presupune aplicarea unui tratament juridic diferit unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare, ceea ce în cauza de faţă nu este aplicabil.
La data de 20 ianuarie 2011, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, P.O., având calitatea de judecător la Tribunalul Nistriţa-Năsăud, în prezent fiind detaşat la Ministerul Justiţiei, a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 1187 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivele de recurs se arată că, începând cu 15 martie 2008, a fost numit, prin ordin al Ministerului Justiţiei, în funcţia de director al Direcţiei contencios, iar potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006, în raport de Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, directorul direcţiei de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei este salarizat cu coeficientul de la pct. 9 din anexă ce corespunde funcţiei de procuror şef de secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, prin art. 6 din Legea nr. 330/2009 s-a stabilit că personalul asimilat magistraţilor cu o vechime mai mare de 8 ani este asimilat cu cea de judecător de Î nalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar funcţia de director este o funcţie de personal asimilat magistraţilor.
Condiţionarea promovării în funcţia de execuţie de promovarea unui examen sau concurs, aşa cum prevede Legea nr. 303/3004, are în vedere exclusiv funcţiile vacante existente la nivelul tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare. Pentru funcţiile de execuţie la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi respectiv Parchetului General, Parchetului Naţional Anticorupţie sau de conducere din Ministerul Justiţiei - nivel central, actele normative nu mai impun o asemenea condiţie, numirea făcându-se în raport doar de criteriile vizând pregătirea profesională şi vechimea.
Se invocă faptul că şi-a exercitat funcţia în cadrul Direcţiei Contencios din Ministerul Justiţiei, îndeplinind funcţii de execuţie şi de conducere, în tot acest timp desfăşurând activitatea specifică conform atribuţiilor pe care legea le prevede exclusiv pentru funcţia de director, astfel încât a dobândit gradul profesional corespunzător respectivei structuri la nivel central, acesta fiind un drept câştigat, chiar schimbarea din funcţie sau încetarea detaşării şi reîntoarcerea la instanţă nu afectează promovarea anterioară şi implicit gradul dobândit.
Recurentul apreciază că se află într-o situaţie identică cu procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. cărora instanţa supremă le-a recunoscut gradul profesional în baza art. 11 alin. (1) şi a aceluiaşi raţionament juridic şi că în situaţia identică trebuie luate măsuri identice şi asimilarea între funcţie şi grad este realizată prin lege.
O soluţia contrară ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică şi ar contraveni dreptului la un proces echitabil.
Din punct de vedere al resurselor umane nu se creează nici un prejudiciu pentru alte persoane sau pentru alte instanţe deoarece este vorba de o recunoaştere a gradului profesional pe loc, iar din punct de vedere salarial, în prezent primeşte salariul corespunzător şi recunoaşterea gradului profesional nu schimbă modul de salarizare.
În subsidiar, a solicitat recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel în situaţia în care s-ar aprecia că echivalarea între funcţia de director şi un grad echivalent judecătoresc nu este echivalentă cu cea de judecător de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, iar gradul inferior profesional cel mai apropiat gradului stabilit de lege este cel de judecător de curte de apel.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În cuprinsul acesteia, Consiliul Superior al Magistraturii arată că recurentul are grad profesional de judecător de tribunal, promovarea judecătorilor la curtea de apel sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putând fi realizată doar cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, respectiv art. 43 şi 52 din Legea nr. 303/2003.
Recurentul a fost detaşat, iar potrivit art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2003, în perioada detaşării, judecătorii îşi păstrează această calitate şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat.
Obţinerea, recunoaşterea unui grad profesional nu poate fi disociată de promovarea în funcţie de executare a judecătorilor şi procurorilor, gradul profesional fiind obţinut prin promovarea în condiţiile legii. Împrejurarea că recurentul este detaşat la o instituţie publică pe o funcţie de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor nu poate constitui temei pentru promovarea în funcţia de execuţie a judecătorilor pentru că au un regim juridic definit .
În ceea ce priveşte menţiunile potrivit cărora recurentul s-ar afla într-o situaţie identică cu procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. care au obţinut grad profesional aferent procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se consideră că nu este incident principiul nediscriminării având în vedere că acesta este judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Recurentul este judecător la Tribunalul Bistriţa şi a fost delegat succesiv în funcţia de director al Direcţiei Contencios din cadrul Ministerului Justiţiei începând cu 15 martie 2008.
A adresat o cerere Consiliului Superior al Magistraturii prin care a solicitat recunoaşterea gradului profesional de judecător de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie sau de curte de apel.
Prin Hotărârea nr. 1187 din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea cu motivarea că promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face potrivit art. 52 din Legea nr. 303/2004, iar promovarea în funcţia de judecător de curte de apel se face, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, prin concurs organizat la nivel naţional.
Prin recursul ce face obiectul prezentului litigiu, recurentul critică soluţia dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea, directorul direcţiei de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei este salarizat corespunzător funcţiei de procuror şef secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar ordinul de numire al Ministrului Justiţiei are natura juridică a unei promovări în grad profesional la nivelul stabilit de lege pentru funcţia pe care o ocupă.
Susţinerile recurentului sunt însă nefondate.
Recurentul este judecător şi, cu aprobarea Consiliul Superior al Magistraturii a fost delegat la Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 58 din Legea nr. 303/2004, modificată, iar potrivit art. 58 alin. (3) din acelaşi act normativ „pe perioada detaşării, judecătorii îşi păstrează această calitate şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat”.
Pentru că şi în perioada delegării şi-a păstrat calitatea de judecător, acestuia îi sunt aplicabile prevederile din Legea nr. 303/2004 privind promovarea.
Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face potrivit art. 52 din Legea nr. 303/2004 şi trebuie îndeplinite mai multe condiţii:
- să fi îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de apel;
- să fi obţinut calificativul”foarte bine” la ultima evaluare;
- să nu fi fost sancţionat disciplinar;
- să se fi remarcat în activitatea profesională;
- să aibă o vechime de cel puţin 12 ani în funcţia de judecător sau procuror.
Gradul profesional de judecător de curte de apel se dobândeşte de către judecătorul cu grad de tribunal, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin concurs organizat la nivel naţional.
Pentru a obţine gradul profesional de judecător de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curte de apel recurentul invocă numirea, ca urmare a delegării, în funcţia de director al Direcţiei Contencios din Ministerul Justiţiei, funcţie care este similară, cu salarizarea, cu cea de procuror şef secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se poate observa că recurentul nu invocă niciunul dintre textele care se referă la promovarea judecătorilor ci un text din legea de salarizare care asimilează din punctul de vedere al salarizării, funcţia pe care o ocupă recurentul, ca urmare a delegării, cu o funcţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Chiar recurentul a precizat că potrivit noii legi de salarizare a magistraţilor, personalul asimilat magistraţilor cu o vechime mai mare de 8 ani este asimilat ca salarizare cu judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
Faptul că în legea de salarizare , salariul pentru o anumită funcţie asimilată magistraţilor este acelaşi cu cel pentru funcţia de judecător nu presupune dobândirea de către cel asimilat magistratului a gradului profesional de judecător corespunzător pentru că s-ar ajunge la eludarea prevederilor legale privind promovarea judecătorilor şi procurorilor, implicit la încălcarea principiului legalităţii.
Recurentul invocă drept argument numirea sa prin ordin al Ministrului Justiţiei, într-o funcţie asimilată ca salarizare, cu cea de procuror şef secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar nici numirea în funcţie de către Ministrul Justiţiei nu poate constitui un argument în sensul recunoaşterii gradului profesional de judecător de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curte de apel.
Chiar dacă a fost delegat la Ministerul Justiţiei, recurentul şi-a păstrat calitatea de magistrat, dovada fiind faptul că cererea de recunoaştere a gradului profesional a adresat-o Consiliului Superior al Magistraturii, singura autoritate publică care se ocupă de numirea şi promovarea judecătorilor.
Promovarea în funcţie superioară de execuţie a fost reglementată prin lege, ea reprezintă o recunoaştere a performanţelor magistraţilor, iar din modul de reglementare se deduce tocmai exigenţa ca deciziile privind cariera profesională a judecătorilor să se bazeze numai pe criterii obiective sau să permită o selecţie corectă a acestora, având în vedere evaluările, integritatea şi eficienţa activităţii lor, astfel că nu poate fi primită solicitarea de acordare a unor grade profesionale în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, aşa cum solicită recurentul.
Este adevărat că pentru promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (nu şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde legea prevede organizarea concursului de promovare) legea, în prezent, nu prevede organizarea unui concurs, însă sunt stabilite anumite criterii a căror îndeplinire este verificată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi oricum nu se poate dispune promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decât conform acestor prevederi şi nu ca urmare a asimilării unor funcţiei, ca salarizare, cu altele de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, potrivit art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, chiar şi pentru promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instituită regula promovării concursului.
Referitor la susţinerile reclamantului privind recunoaşterea gradului profesional pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. acestea sunt nefondate.
Dreptul la nediscriminare este prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a arătat că „a distinge” nu înseamnă „a discrimina”, iar diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statului introduc distinctiv între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Şi Curtea Constituţională a arătat, în aplicarea acestei jurisprudenţe CEDO , că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte, cum este şi cazul în speţă.
Procedura de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. este una specială, derogatorie de la procedura stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care implică o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiilor respective.
Mai mult, gradul profesional a fost recunoscut numai procurorilor numiţi în această funcţie la Parchetul Naţional Anticorupţie şi D.I.I.C.O.T., în condiţiile legii, de către Consiliul Superior al Magistraturii şi care funcţionau efectiv la aceste parchete.
Mai mult, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal este în sensul respingerii cererii de recunoaştere a gradului profesional pentru cei delegaţi la D.N.A. şi D.I.I.C.O.T..
Toate acestea dovedesc că recurentul nu se află într-o situaţie similară acesteia a procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. şi cărora li s-a recunoscut gradul profesional prin hotărâri judecătoreşti, ci se află în situaţii total diferite.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia de contencios administrativ şi fiscal, argumentele care dovedesc caracterul nefondat al susţinerilor sunt aceleaşi, având în vedere că recunoaşterea gradului profesional pentru procurorii D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. s-a făcut prin hotărâri ale acestei instanţe.
Însă, tocmai o soluţie de admitere a recursului recurentului ar putea genera o situaţie discriminatorie faţă de toţi judecătorii şi procurorii detaşaţi la alte autorităţi ale statului şi unde au statutul de asimilaţi magistraţilor, dar şi faţă de toţi judecătorii şi procurorii din România care au promovat sau vor promova numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 52 din Legea nr. 303/2004.
Aşa cum chiar recurentul a arătat, potrivit noii legi de salarizare, începând cu 1 ianuarie 2012 personalul asimilat judecătorilor cu o vechime mai mare de 8 ani, va fi asimilat, ca salarizare cu judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentului, toţi cei care sunt personal asimilat cu o vechime mai mare de 8 ani vor putea solicita acordarea gradului de judecător de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numai pentru că legea de salarizare are această prevedere, ceea ce ar presupune încălcarea gravă a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 303/2004.
Apreciind că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul P.O. împotriva Hotărârii nr. 1187 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2614/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
