ICCJ. Decizia nr. 2630/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2630/2011
Dosar nr. 285/32/2010
Şedinţa publică de la 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 97 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii S.G., P.E. - decedată, prin moştenitor W.F., M.L. şi M.M. - decedată, prin moştenitor S.G.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 6773 din 18 noiembrie 2009 emisă de această din urmă autoritate în ceea ce priveşte valoarea titlului de despăgubire, a cărui valoare a stabilit-o la suma de 332.582 RON, în loc de 31.000 RON.
Totodată a fost respinsă excepţia invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută în art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 6773/2009, autoritatea pârâta a stabilit ca moştenitorii-reclamanţi ai defunctului Z.C. să primească pentru bunurile imobile confiscate abuziv - casă, grajd, bucătărie, coşar - suma de 31.000 RON, cu titlu de despăgubiri, însă reclamanţii au contestat acest cuantum stabilit prin titlu.
Prima instanţă, constatând că bunurile imobile au fost construite în anii 1920 şi 1921 iar familia reclamanţilor a locuit în imobil până în anul 1949 când a fost preluat abuziv şi reţinând că prin Raportul de evaluare întocmit, expertul a apreciat că bunurile imobile aveau în anul 1965 valoarea totală de 332.581 RON, până în noiembrie 2009 fiind calculată o uzură de 90% şi, respectiv 80%, rezultând astfel o valoare totală de 31.000 RON, a apreciat că în mod nelegal şi neconform cu prevederile C. civ. privind acordarea despăgubirilor, cât şi inechitabil, pârâta a stabilit ca reclamanţii să suporte întreaga uzură, deşi nu s-au folosit şi nu au avut în proprietate bunurile imobile respective.
Ca atare, pentru acest considerent, prima instanţă, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea şi a anulat titlul de despăgubiri în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, stabilindu-l pentru suma de 332.582 RON.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, considerând-o neîntemeiată faţă de împrejurarea că reclamanţii au îndeplinit cerinţele art. 7 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a apreciat prima instanţă, reclamanţii au formulat plângere la A.N.R.P., această autoritate comunicând-o apoi evaluatorului SC C.E. SA, cu adresa din 23 septembrie 2009.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică în considerarea următoarelor aspecte:
-greşit a fost respinsă excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, cu motivarea că reclamanţii au formulat o astfel de plângere la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care la rândul său a comunicat-o societăţii evaluator, în condiţiile în care reclamanţii, prin petiţia respectivă au formulat numai obiecţiuni la raportul de evaluare, analiza instanţei de fond fiind evident superficială pe această chestiune, din perspectiva art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată;
- nelegală este şi argumentarea primei instanţe în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare realizată de evaluatorul SC C.E. SA, pe baza căreia a fost emisă în favoarea reclamanţilor Decizia nr. 6773 în care a fost consemnată suma de 31.000 RON, în sensul că instanţa a indicat că evaluarea ar fi neconformă cu prevederile C. civ. privind despăgubirile, cu ignorarea prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, singurele incidente în cauză;
-valoarea estimată prin raportul de evaluare efectuat în cauză este valoarea de piaţă, modul de stabilire a gradului de uzură fiind corespunzător şi similar prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, referitoare la restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în starea în care acestea se află la data cererii de restituire;
-instanţa de fond nu a avut în vedere apărările prezentate prin întâmpinare, reţinând fără temei că nu s-a arătat în cauză, în mod clar de ce decizia contestată a fost emisă pentru valoarea de numai 31.000 RON;
- instanţa de fond nu a indicat temeiul legal în baza căruia a pronunţat soluţia şi nu a justificat în nici un mod împrejurarea că a dispus emiterea unei noi decizii pentru un cuantum de 10 ori mai mare faţă de cel iniţial, cu ignorarea prevederilor legale aplicabile, cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
3. Apărările intimaţilor-reclamanţi
Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare faţă de motivele de recurs ale recurentei-pârâte, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi indicând că în opinia lor, în mod corect prima instanţă, pe considerente de echitate, a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. 6773/2003 în ceea ce priveşte valoarea titlului de despăgubire.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale aplicabile şi în contextul examinării reglementat potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu consecinţa casării hotărârii primei instanţe şi a trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului.
Înalta Curte apreciază că nu este fondat motivul de recurs vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei procedurii administrative prealabile.
Raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute pe acest aspect şi de către judecătorul fondului, că plângerea reclamanţilor adresată A.N.R.P. în vederea modificării valorii despăgubirilor, reţinută în cele din urmă în cuprinsul Deciziei nr. 6773/2009 emisă de autoritatea recurentă satisface deopotrivă exigenţa textului de lege enunţat ce reglementează procedura prealabilă ca şi a scopului pentru care a fost instituită o astfel de procedură.
Aşadar, toate criticile recurentei, vizând acest aspect vor fi respinse ca neîntemeiate, urmând ca potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. aceasta să reprezinte o problemă de drept dezlegată, ce va fi avută în vedere ca atare cu ocazia rejudecării fondului.
Înalta Curte apreciază totodată că celelalte critici ale recurentei-pârâte sunt fondate.
Considerentele extrem de sumare şi chiar neclare ale hotărârii instanţei de fond nu fac posibilă stabilirea de către instanţa de control judiciar a modului în care a fost interpretat şi aplicat actul normativ incident .
Cu alte cuvinte, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se poate stabili dacă legea a fost sau nu corect aplicată, în condiţiile în care judecătorul fondului nu a indicat temeiul legal pe baza căruia a stabilit cuantumul de 335.582 RON ce ar trebui consemnat într-o nouă decizie a autorităţii recurente.
Mai mult, referirile lapidare şi doar generice la prevederile C. civ., la principiile echităţii, fără menţionarea prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, face ca Înalta Curte să nu poată realiza o efectivă verificare a soluţiei, din perspectiva acestui din urmă act normativ, aplicabil.
Constatând aşadar că soluţia instanţei de fond nu este argumentată şi justificată prin raportare la actele normative aplicabile, Înalta Curte, faţă de actele dosarului şi apărările intimaţilor-reclamanţi, de asemenea neexaminate într-o manieră convingătoare, apreciază că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., în sensul în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, casarea cu trimitere fiind justificată şi de necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie.
În considerarea celor expuse, şi pe temeiurile indicate, reţinând temeinicia criticilor recurentei în ceea ce priveşte modalitatea în care a fost soluţionat fondul cauzei prin sentinţa atacată, Înalta Curte dispunând casarea acesteia va hotărî aşadar în sensul casării cu trimitere pentru rejudecarea acţiunii reclamanţilor, cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ..
În acest sens, instanţa de rejudecare va putea ordona administrarea oricăror probe pe care le consideră utile şi pertinente, date fiind şi apărările şi susţinerile formulate de reclamanţii-intimaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 97 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2011. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 2631/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
