ICCJ. Decizia nr. 2575/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2575/2011
Dosar nr.7755/2/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.T.G. a chemat în judecată pe pârâta C.C.C.L.R.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea deciziilor emise de pârâtă la datele de 25 iunie 2009 şi 16 octombrie 2008.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3684 din 1 octombrie 2010, a respins acţiunea reclamantului C.T.G. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cererile reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 3 din OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006.
Astfel, reclamantul şi-a încetat activitatea în temeiul art. 129 raportat la art. 135 C. muncii, în luna martie 1981, iar în luna aprilie a aceluiaşi an s-a angajat, pe durată nedeterminată, la C.S. Călăraşi, pe funcţia de analist programator, conform pregătirii de specialitate, cu un salariu superior celui deţinut la ultimul loc de muncă.
După cum rezultă din conţinutul adresei nr. x, tatăl reclamantului, C.T. nu a fost strămutat ulterior datei de 6 martie 1945 din motive considerate politice sau din alte motive.
Pe de altă parte, instanţa de fond a precizat faptul că cererile întemeiate pe prevederile OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006, nu pot fi probate decât cu mijlocele de probă individualizate în acest act normativ cu caracter special, spre deosebire de Decretul-Lege nr. 118/1990 care, pentru dovedirea situaţiei de persecutat politic, admiteau orice mijloc de probă.
Ca atare, Curtea a concluzionat în sensul că nu există nicio dovadă scrisă că reclamantul şi tatăl său au fost supuşi, din motive politice, măsurii administrative abuzive a desfacerii contractului de muncă, respectiv strămutării, conform OUG nr. 214/1999.
Cele două declaraţii de martori, depuse la termenul din data de 24 septembrie 2010, nu sunt dovezi scrise, în sensul OUG nr. 214/1999, motiv pentru care nu au forţă probantă în acest litigiu. Dacă ar fi recunoscute ca înscrisuri, atunci modificarea adusă Decretului-Lege nr. 118/1990 prin OUG nr. 214/1999, în sensul probării calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă doar prin înscrisuri, nu şi cu declaraţii de martori, ar rămâne fără efect, deoarece persoanele interesate ar putea eluda această dispoziţie legală prin cuprinderea declaraţiilor de martori în cadrul unor acte autentificate de notarul public.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.T.G., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Contractul său de muncă a fost desfăcut în mod abuziv, din motive politice după ce, în prealabil, nu i-a fost acordat transferul în interesul serviciului.
Tatăl său, împreună cu familia, a fost strămutat din motive politice din Bulgaria în România şi a avut domiciliu obligatoriu, după ce timp de 5 ani fusese prizonier la ruşi.
Ca atare, recurentul apreciază că este îndreptăţit să beneficieze de măsurile reparatorii conferite de OUG nr. 214/1999.
Intimatul M.J. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea Deciziilor Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă nr. 6020 din 16 octombrie 2008 şi nr. 5964 din 25 iunie 2009 şi obligarea acestei autorităţi publice la emiterea unor hotărâri de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru recurent şi pentru tatăl acestuia, C.T.
În motivarea cererii sale, recurentul-reclamant a arătat că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 lit. g) din OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006, întrucât datorită atitudinii sale, de dezaprobare în faţa secretarului de partid de la U.J.C.C. Brăila, a faptului că era chemat la muncă sistematic duminica şi în sărbătorile legale fără să fie plătit, i-a fost desfăcut în mod ilegal contractul de muncă, împrejurare care i-a produs atât un prejudiciu moral cât şi material. De asemenea, recurentul-reclamant a invocat şi faptul că nu i s-a aprobat transferul în interesul serviciului din motive politice.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant a menţionat faptul că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în România în anul 1940, persecutaţi de regimurile totalitariste, iar tatăl C.T. a fost prizonier de război la ruşi. Prin urmare, datorită acestei situaţii, recurentul-reclamant a apreciat că se încadrează în măsura abuzivă a strămutării şi a domiciliului obligatoriu, prevăzută de art. 3 lit. c) şi d) din OUG nr. 214/1999.
Conform OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă desfăşurată în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse, din aceleaşi motive, unor măsuri administrative abuzive.
Cu privire la măsurile administrative abuzive, art. 3 din actul normativ anterior individualizat menţionează că prin acestea se înţeleg orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori alte organe, ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus: a) privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări; b) internarea în spitale de psihiatrie; c) stabilirea de domiciliu obligatoriu; d) strămutarea într-o altă localitate; e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; f) exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi; g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătoreşti, de la acea dată.
Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanţe, în sensul că nu există nicio dovadă scrisă din care să rezulte că recurentul şi tatăl său au fost supuşi, din motive politice, măsurii administrative abuzive a desfacerii contractului de muncă, respectiv strămutării, conform OUG nr. 214/1999.
Astfel, recurentul şi-a încetat activitatea de la locul său de muncă în luna martie 1981, în raport de prevederile art. 129 raportat la art. 135 C. muncii (în vigoare la acea dată), iar în luna aprilie a aceluiaşi an s-a angajat pe durată nedeterminată la C.S. Călăraşi, pe funcţia de analist programator, conform pregătirii sale de specialitate, cu un salariu superior celui deţinut la ultimul loc de muncă. Ca atare, nu se poate susţine că a avut loc o desfacere abuzivă a contractului de muncă al recurentului.
În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte situaţia tatălui recurentului, în mod corect prima instanţă a avut în vedere adresa de răspuns a Direcţiei Instanţelor Militare, prin care s-a comunicat Comisiei de specialitate că numitul C.T. nu a fost strămutat ulterior datei de 6 martie 1945 din motive politice abuzive, iar faptul că a fost veteran de război, conform Legii nr. 44/1998, nu schimbă situaţia sa juridică, în condiţiile în care legiuitorul nu a avut-o în vedere atunci când a emis OUG nr. 214/1999.
Ca atare, întrucât nu au fost prezentate înscrisuri oficiale care să confirme măsurile abuzive invocate în prezenta cauză, în mod corect prima instanţă nu a luat în apreciere declaraţiile extrajudiciare de martori, cărora OUG nr. 214/1999 nu le conferă valoare probatorie.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.T.G. împotriva Sentinţei nr. 3684 din 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2572/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2577/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
