ICCJ. Decizia nr. 2591/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2591/2011
Dosar nr.378/36/2010
Şedinţa publică din 6 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 3 noiembrie 2009 şi înregistrată sub nr. 8608/1/2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanta I.L. a chemat în judecată pe pârâţii C.S.M. şi M.J.L.C., solicitând:
1. Revocarea în totalitate a hotărârilor H.C.S.M. nr. 1375/2009 şi cea comunicată prin adresa înaintată la data de 20 octombrie 2009 dată în şedinţa Plenului C.S.M. din data de 08 octombrie 2009 (cu privire la: Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 30148/1154/2009 privind "Plângerea prealabilă" formulată de doamna I.L., expert Birou informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Tulcea, împotriva H.C.S.M. nr. 1375/2009, precum şi împotriva Ordinului Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nr. 2380/C/2009).
2. Anularea/revocarea hotărârilor menţionate şi a Ordinului nr. 2380/C din 01 septembrie 2009 şi obligarea C.S.M., respectiv a M.J.L.C. la emiterea ordinului în conformitate cu dispoziţiile legale şi la eliberarea avizului favorabil în ceea ce priveşte încadrarea în funcţie de consilier juridic - personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor potrivit studiilor absolvite şi impuse la angajare, a vechimii în specialitate juridică de 1 an impusă la angajare, a specializărilor în domeniul comunicare şi relaţii publice - în conformitate cu dispoziţiile actelor normative imperative de la care nu se poate deroga, orice tranzacţie în acest sens fiind lovită de nulitate absolută.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că îndeplineşte condiţiile legale pentru încadrarea în funcţie de consilier juridic - personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, potrivit studiilor absolvite şi impuse la angajare, a vechimii în specialitate juridică de 1 an impusă la angajare, a specializărilor în domeniul comunicare şi relaţii publice.
În acest sens, a formulat acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, acţiune respinsă de Tribunalul Tulcea prin Sentinţa civilă nr. 1474 din 13 septembrie 2007 pentru lipsa plângerii prealabile. Faţă de soluţia pronunţată, reclamanta a formulat plângere prealabilă adresată C.S.M., plângere respinsă prin adresa nr. x.
A susţinut reclamanta că, deşi a invocat dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia de nelegalitate prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, soluţia dată de către C.S.M. încalcă hotărârea judecătorească pronunţată, precum şi normele legale imperative deoarece excepţia de nelegalitate nu putea fi cercetată şi soluţionată decât de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A învederat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 ale Legii nr. 554/2004 a invocat excepţia de nelegalitate şi a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de lege prin raportare la prevederile art. 1 şi 7 din Legea nr. 544/2004, astfel că solicită instanţei de judecată să se pronunţe asupra excepţiei invocate, şi, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să anuleze în tot actele atacate, să oblige pârâţii să emită alte acte administrative, respectiv ordin al M.J. şi aviz al C.S.M., urmând ca pe baza acestor documente Curtea de Apel Constanţa să emită Decizia de încadrare, să acorde drepturile salariale aferente funcţiei solicitate şi să efectueze înscrierile în cartea de muncă, deoarece plângerea prealabilă îndreptată către Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei se bucură de aprobare tacită în temeiul art. 3 lit. b) Legea nr. 486/2003 pentru aprobarea OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 4, 6, 7 şi 24 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 128 şi 135 din Legea nr. 304/2004 R privind organizarea judiciară, Legea nr. 97/2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, art. 5 şi 38 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, art. 32 din Legea nr. 317/2004.
b) Întâmpinările formulate în cauză
Pârâtul C.S.M., prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motivând că H.C.S.M. nr. 1375/2009, recurată în baza dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se încadrează în categoria hotărârilor privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, cu atât mai mult cu cât recurenta îndeplineşte funcţia de expert birou informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Tulcea.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
M.J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, motivat de faptul că hotărârea recurată nu priveşte cariera şi drepturile magistraţilor. De asemenea, se arată că acţiunea reclamantei poate fi formulată doar în condiţiile dreptului comun şi nu în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
Prin Decizia nr. 78/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea recursului declarat de I.L. împotriva H.C.S.M. nr. 1375 din 9 iulie 2009 la Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
S-a reţinut că excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, invocată este întemeiată întrucât art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată permite ca hotărârile Plenului C.S.M. care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor să fie atacate cu recurs, de orice persoană interesată, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere că actele ce formează obiectul cererii deduse judecăţii sunt emise de autorităţi publice centrale, s-a reţinut că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, instanţa competentă fiind Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, după rangul autorităţii emitente a actului atacat şi domiciliul recurentei I.L.
c) Sentinţa şi motivarea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 308/CA din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta I.L. în contradictoriu cu pârâţii C.S.M. şi M.J.L.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, faţă de atacarea directă a actelor administrative în discuţie, prin acţiune în anulare, excepţia de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 rămâne fără obiect. Excepţia de nelegalitate constituie un mijloc de apărare şi reprezintă o procedură incidentală ce se poate derula numai în cadrul unui alt proces.
Prin urmare, partea nu poate uza în acelaşi timp de acţiunea directă şi de excepţia de nelegalitate, cele două proceduri având finalităţi diferite, ci trebuie să aleagă o singură cale.
Ori, având în vedere că instanţa a fost învestită cu acţiunea directă, urmează a se pronunţa cu privire la legalitatea actelor contestate în cadrul acestei acţiuni.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a apreciat că funcţia de consilier juridic este o funcţie distinctă de aceea deţinută de reclamantă, respectiv de funcţia publică de expert, funcţie ocupată de altfel prin concurs de aceasta. Cele două funcţii nu ar putea fi asimilate deoarece, independent de natura studiilor absolvite necesare la angajare, conţinutul atribuţiilor lor sunt esenţialmente diferite.
Astfel, potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile instanţei sau ale parchetului cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile stabilite de lege."
În acelaşi timp, consilierul juridic are stabilite atribuţiile prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, respectiv consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării.
În speţă, reclamanta nu îndeplineşte funcţia de consilier juridic, o atare funcţie neexistând în statul de funcţii al Tribunalului Tulcea, astfel că nu poate fi considerată personal de specialitate juridică.
Împrejurarea că reclamanta are studii de specialitate juridică nu este suficientă pentru a califica funcţia pe care aceasta o ocupă drept funcţie de consilier juridic. În atare situaţie, disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind obligaţia autorităţilor publice, instituţiilor şi tuturor celorlalte persoane juridice de drept public sau privat de a opera modificările prevăzute de această lege în încadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici pe care îi au numiţi sau angajaţi în slujba lor nu au incidenţă în cauză.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta I.L.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs, s-a susţinut că sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică, deoarece încă de la data angajării i s-a recunoscut specialitatea juridică, în baza Legii nr. 92/1992.
A precizat că urmare a adoptării Legii nr. 304/2004, începând cu 1 iulie 2008 încadrarea pe postul pe care-l ocupa trebuia făcută cu specialişti, că potrivit art. 128 din această lege încadrarea personalului din cadrul birourilor de informare, trebuia realizată numi cu specialişti, că datorită neglijenţei managerului economic are o pierdere însemnată la salariu.
b) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă reţine:
Reclamanta ocupă funcţia de expert în cadrul Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalul Tulcea.
Întrucât are studii juridice absolvite cu diplomă de licenţă a considerat că trebuie să fie încadrată în funcţia de consilier juridic, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor.
Atât M.J. cât şi C.S.M. au apreciat că cererea formulată de reclamantă, în sensul mai sus arătat, este nefondată, soluţie adoptată şi de instanţa de fond.
Înalta Curte arată că potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, biroul de informare şi relaţii publice face parte din categoria compartimentelor auxiliare de specialitate aflate în structura instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.
În cuprinsul art. 117 din Legea nr. 304/2004 este prevăzută principala atribuţie a acestui birou, respectiv aceea de a asigura legăturile instanţei sau ale parchetului cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile stabilite de lege.
Activitatea consilierului juridic este reglementată prin Legea nr. 514/2003.
Din conţinutul normativ al acestei legi rezultă sarcinile profesionale ale consilierului juridic, între acestea fiind apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţii publice şi centrale, ale instituţiilor publice de interes public, ale celorlalte persoane de drept public precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, sens în care consilierul juridic asigură consultanţă şi reprezentarea persoanei juridice de drept public sau privat în raporturile cu alte autorităţi, instituţii sau persoane juridice, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic.
În raport de sarcinile profesionale ale unui consilier juridic şi cele ale persoanelor angajate în cadrul biroului de informare şi relaţii publice se constată că nu există nici un fel de similitudine.
Mai mult, structura instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor este stabilită prin lege, compartimentele auxiliare de specialitate fiind reglementate în art. 116 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, acestea fiind registratura, grefa, arhiva, biroul de informare şi relaţii publice, bibliotecă.
În actuala reglementare, în cadrul tribunalelor nu sunt prevăzute compartimente juridice, încadrate cu consilier juridic.
Dacă ar exista astfel de compartimente, funcţia s-ar ocupa într-un mod specific funcţiilor publice şi nu prin echivalare cum pretinde reclamanta.
Împrejurarea că pentru ocuparea funcţiei de expert în cadrul biroului de informaţii publice s-a impus condiţia studiilor juridice nu face ca această funcţie să fie asimilată celei de consilier juridic, atribuţiile profesionale fiind distincte, iar expertul din cadrul biroului de informare şi relaţii publice nu asigură consultanţă şi nu reprezintă instanţa, nu semnează acte cu caracter juridic.
În aceste condiţii soluţia instanţei de fond este legală, cu precizarea că judecătorul nu poate crea pe cale jurisprudenţială norme de drept noi, nu poate adăuga la lege.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta I.L. împotriva Sentinţei nr. 308/CA din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2581/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2596/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
