ICCJ. Decizia nr. 260/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.260/2011
Dosar nr. 164/42/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acţiunea formulată, la data de 15 februarie 2010, sub nr. 164/42/2010, la Curtea de Apel Ploieşti, reclamantul N.V. a chemat în judecată S.R. prin M.T.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului M.T.S. nr. 574/2009, reintegrarea sa în funcţia de Director al D.J.T. Dâmboviţa, suspendarea până la soluţionarea fondului a ordinului contestat, plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 23 iulie 2009 şi până la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în conformitate cu dispoziţiile art. ll alin. (l) din Legea nr. 554/2004 şi acordarea cheltuielilor de judecată, conform dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ.
În motivarea acţiuni, reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de director prin Ordinul nr. 1561/2007 emis de pârâtă, iar la data de 27 decembrie 2007 a încheiat contractul individual de muncă. La data de 24 aprilie 2009 a intrat în concediu medical până la data de 22 iulie 2009 şi când a revenit la locul de muncă, la data de 23 iulie 2009, a notificat ministerul prin adresa nr. 2032 din 23 iulie 2009. La aceeaşi dată, a constatat că D.J.T., în perioada sa de concediu medical, a numit un alt director, în condiţiile în care nu a fost notificat şi nici nu a primit corespondenţă în acest sens. Urmare adresei nr. 37/2009 înaintate autorităţii pârâte, aceasta a emis adresa nr. 37/2009 prin care i s-a comunicat că prin Ordinul nr. 574/2009, funcţia de conducere de director al D.J.T. Dâmboviţa a fost desfiinţată, acest ordin fiind emis de M.T.S. în baza dispoziţiilor art. III, alin. (l) din OUG nr. 37/2009.
Reclamantul a arătat că ordinul atacat a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. b), din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în sensul că reorganizarea invocată nu a fost una efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecinţa desfiinţării efective a locului de muncă, sub o cauză reală şi serioasă.
A susţinut reclamantul că, în realitate, la data de 29 mai 2009, în perioada când se afla în concediu medical, a fost numit în locul său, un nou director fiind înlocuită doar titulatura de director al D.J.T. Dâmboviţa cu cea de director coordonator al D.J.T. Dâmboviţa. În acest caz ordinul contestat est unul fictiv, întrucât prin eliberarea din funcţie a unui funcţionar public trebuia să se reorganizeze activitatea şi nu să se schimbe doar titulatura.
A mai arătat că, în realitate, actul atacat a operat o modificare unilaterală a raportului de muncă a petiţionarului pentru caz neautorizat de Statutul funcţionarului public sau de Codul muncii. Aşa cum a decis Curtea Constituţională prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 (M. Of., nr. 358/28.05.2009), textul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 a fost declarat neconstituţional în controlul anterior promulgării.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat a susţinut că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, referitor la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
A precizat, totodată, că a îndeplinit procedura prealabilă cu M.T.S.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere a apreciat că se impune reîncadrarea sa, având în vedere că ordinul contestat a fost emis abuziv.
Pârâtul M.E.C.T.S., prin A.N.S.T., a formulat, la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 martie 2010, Curtea a constatat că, în baza art. l din HG nr. 141/2010 (M. Of. nr. 137/02.03.2010), s-a înfiinţat A.N.S.T., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea M.E.C.T.S. prin preluarea activităţii specifice privind tineret şi sport, respectiv a structurilor specializate în aceste domenii, cât şi a drepturilor şi obligaţiilor aferente şi a dispus citarea în calitate de pârât a A.N.S.T.
La data de 30 martie 2010, reclamantul N.I. a depus la dosar cerere precizatoare şi completatoare, prin care a susţinut că înţelege să renunţe la judecată, cu privire la capetele 2, 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată, respectiv capătul 2 - referitor la reintegrarea reclamantului în funcţia de director, capătul 3 - ce vizează suspendarea până la soluţionarea fondului a ordinului contestat şi 4 - privind repararea pagubei ce consta în obligarea M.T.S. la plata drepturilor salariale aferente.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 27 aprilie 2010, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes a cererii precizatoare.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 106 din 27 aprilie 2010, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei de interes a cererii precizatoare invocată de A.N.S.T.
A admis acţiunea precizată formulată de reclamantul N.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.S.T., a dispus anularea Ordinului M.T.S. nr. 574/2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de director al D.J.T. Dâmboviţa.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 574/2009 al M.T.S., funcţia de conducere de director al D.J.T. Dâmboviţa a fost desfiinţată, acest ordin, fiind emis în baza dispoziţiilor art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009 dispunându-se, totodată, că începând cu data de 23 mai 2009, reclamantului N.V. îi încetează contractul de management, potrivit OUG nr. 37/2009.
Curtea a reţinut că OUG nr. 37/2009, prin care au fost desfiinţate posturile deţinute de funcţionarii publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, fiind create în locul acestora alte funcţii de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator şi adjuncţi ai acestora, poate părea discriminatorie faţă de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 188/1999 care stipulează că este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, de orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.
Aşa cum s-a menţionat şi în Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, a apreciat prima instanţă, o astfel de situaţie „pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al Executivului fată de Parlament şi, nu în cele din urmă, fată de Curtea Constituţională".
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională.
În motivarea acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut că prin OUG nr. 37/2009, aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea. A mai reţinut Curtea Constituţională că prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit dintr-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Pe de altă parte, Ordinul nr. 567/2009 emis de M.T.S. în temeiul prevederilor art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009, nu cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ.
Or, motivarea, a reţinut instanţa de fond, constituie una dintre condiţiile de legalitate şi validitate a actului administrativ şi reprezintă o garanţie împotriva arbitrajului şi excesului de putere al autorităţilor administraţiei publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.
Sunt nelegale şi se sancţionează cu anularea actele administrative prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale fundamentate pe o motiv lacunară (Decizia nr. 2732 din 27 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Cum în prezenta cauză, singura motivare a actului administrativ e OUG nr. 37/2009, Curtea a constatat ca actul administrativ este nelegal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.S.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că ordinul contestat a cărui anulare se solicită reprezintă un act unilateral al ministrului tineretului şi sportului care, în baza principiului legalităţii şi a dispoziţiilor art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009 desfiinţează toate posturile de director coordonator prin încheierea unui contract de management.
Cu alte cuvinte, postul reclamantului s-a desfiinţat de către prevederile OUG nr. 37/2009, ordinul nefăcând altceva decât să pună în aplicare respectivele prevederi, astfel că fundamentul actului administrativ îl reprezintă aplicarea legii, nicidecum o decizie de concediere din iniţiativa angajatorului.
În esenţă, a susţinut recurenta, Ordinul nr. 574/2009 este un act administrativ în vederea organizării executării în concret a legii care a stins raportul juridic de muncă cu reclamantul N.V.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (l) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului - reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. ll şi 20 din Constituţia României.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
Ca atare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că prima instanţă, procedând la anularea actului administrativ atacat a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.T. împotriva sentinţei civile nr. 106 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 264/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
