ICCJ. Decizia nr. 348/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 348/2011
Dosar nr. 7433/1/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de M.G. împotriva Deciziei Civile nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că după cum în mod corect s-a reţinut prin Decizia atacată, actul a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie, în speţă N.C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, reprezintă un act procedural îndeplinit în cadrul procedurii disciplinare, aşadar un act premergător hotărârilor emise de intimaţii - pârâţii.
S-a apreciat că atare acte premergătoare, acte ce nu pot face obiectul unei acţiuni de competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, sunt susceptibile de a fi atacate odată cu actul sau Decizia definitivă dată, instanţa fiind competentă, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
S-a constatat că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, recurentul a lăsat la aprecierea instanţei analizarea legalităţii notei în speţă ca excepţie, sau pe fondul cauzei, ca motiv de nulitate a actelor atacate.
În atare condiţii, Înalta Curte a apreciat că în mod corect instanţa a procedat la analiza legalităţii actului premergător în cadrul motivelor de recurs, iar nu separat, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte a respins şi critica cu privire la existenţa unei discriminări, întrucât dispoziţiile C.A.D.O.L.F. referitoare la interzicerea discriminării, se referă la exercitarea unor drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie, astfel cum prevede chiar textul, nefiind vorba de situaţii de genul celei ce face obiectul litigiului de fată.
Prin Decizia nr. 3485 din 29 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că din perspectiva art. 317 C. proc. civ., critica formulată cu privire la încălcarea regulilor de competenţă nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte art. 318 C. proc. civ., s-a apreciat, de asemenea, că este nefondată pentru că, aşa cum rezultă din conţinutul deciziei civile nr. 2032 din 21 mai 2008, motivele din recurs privitoare la prevederile menţionate de către contestator au fost examinate de către instanţa de recurs.
S-a mai reţinut că, în legătură cu ipoteza descrisă în teza a Il-a a art. 318 C. proc. civ., instanţa de recurs nu este obligată să răspundă la toate argumentele ridicate de parte în dezvoltarea unui motiv de recurs, aceasta fiind îndrituită să grupeze argumentele părţii şi să răspundă la motivul de casare printr-un argument comun, în acest sens instanţa supremă răspunzând în Decizia contestată criticii relative la încălcarea normelor ce protejează drepturile omului la un proces echitabil, la nediscriminare şi a accesului la instanţă, cu respectarea dublului grad de jurisdicţie.
Împotriva Deciziei nr. 3485 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, M.G. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul a criticat Decizia atacată, pe temeiul art. 317 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că prin Decizia civilă nr. 2032 din 21 mai 2008, fiind respins recursul, ca nefundat, a încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă.
În motivarea căii de atac, se arată că prin soluţionarea cauzei din dosarul nr. 6525/59/2006 şi a pronunţării Deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului vizând excepţia de nelegalitate pe care contestatorul a invocat-o în faţa Curţii de Apel Timişoara, deşi nu era competentă de judece recursul.
Examinând contestaţia în anulare formulată de către M.G., prin prisma prevederilor art. 317 şi 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Art. 318 C. proc. civ., deschide calea contestaţiei în anulare pentru două motive, ce pot fi valorificate însă numai împotriva hotărârilor instanţelor de recurs.
Or, hotărârea atacată, nefiind pronunţată în recurs, ci într-o altă contestaţie în anulare promovată de aceeaşi parte, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac promovate.
Poate constitui obiect al contestaţiei în anulare speciale numai o hotărâre pronunţată în recurs, or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunţată în contestaţie în anulare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 3485 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 325/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 364/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
